Mişa: vreau să îi rog pe români să se gândească dacă ies în stradă pentru ei sau pentru companii care evită plata impozitelor

Alexandra Pele 08/11/2017 | 22:58 Ştiri
Mişa: vreau să îi rog pe români să se gândească dacă ies în stradă pentru ei sau pentru companii care evită plata impozitelor

„Considerăm că măsurile sunt benefice pentru cetăţenii români şi pentru companiile care activează în România”, este mesajul transmis de Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice, într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul instituţiei, cu puţin timp după şedinţa de Guvern în care au fost adoptate o serie de modificări importante la Codul Fiscal. 

Şeful Finanţelor nu a scăpat ocazia pentru a-i îndemna pe români să citească textul ordonanţei, pentru a se asigura că nu ies în stradă pentru a sprijini interesul unor companii care evită plata taxelor şi impozitelor.

Având în vedere că văd în spaţiul media că există foarte multe încurajări de ieşire în stradă şi la proteste, vreau să îi rog pe români înainte de a ieşi la proteste, este dreptul lor să o facă ori de câte ori consideră că este necesar, să citească această ordonanţă, să încerce să înţeleagă ce le-am spus şi să gândească singuri pentru că eu am încredere în români, am încredere în România. Eu sunt român şi îmi iubesc ţara şi am încredere în ea şi să înţeleagă, să îşi pună întrebarea dacă ies în stradă pentru interesul propriu sau pentru interesul unor companii care până astăzi, prin diverse mijloace, au evitat plata impozitelor şi taxelor în România”, a declarat Mişa.

Guvernul a aprobat miercuri hotărârea de Guvern prin care contribuţiile sociale sunt transferate exclusiv în sarcina angajaţilor, urmând ca acestea să fie reţinute la surse de angajatori. Cuantumul lor total se reduce cu 2%, de la 39,25% la 37,25%. Angajatorul rămâne cu o singură contribuţie asiguratorie pentru muncă, de 2,25%. Documentul nu prevede obligarea angajatorilor să majoreze salariile brute. În cazul în care ei nu o fac benevol, salariile ar putea scădea cu circa 20%, reiese din simulările consultanţilor fiscali.

De asemenea, impozitul pe venit scade de la 16% la 10%, iar contribuţia la Pilonul II de la 5,1% la 3,7%.

O altă modificare importantă se referă la schimbarea regimului de impozitare al companiilor mici. Firmele cu o cifră de afaceri de până la un milion de euro vor datora de anul viitor impozit pe această cifră, nu pe profit (1% dacă au cel puţin un angajat şi 3% dacă nu au niciunul).

O conferinţă tensionată

Întâlnirea dintre ministrul Finanţelor şi presă trebuia să fie una informală (informaţiile nu puteau fi comunicate public), însă, la insistenţele jurnaliştilor, Ionuţ Mişa a acceptat ca declaraţiile sale privind modificările aduse Codului Fiscal să fie publice. După 15 minute în care şeful Finanţelor a susţinut o prezentare ce sintetiza măsurile adoptate, în ciuda insistenţelor mass-media de a folosi timpul pentru a răspunde unor întrebări având în vedere că modificările erau deja cunoscute, Mişa a anunţat că are timp pentru trei întrebări. A răspuns la ceva mai multe, însă explicaţiile sale nu au avut legătură, de multe ori, cu întrebarea pusă.

Redăm mai jos cele mai importante declaraţii ale ministrului:

  • Cine îşi dorea ca bugetul pensiilor publice să dea faliment? Prezentând impactul reducerii contribuţiei la Pilonul II de pensii (al pensiilor private obligatorii), Ionuţ Mişa a anunţat „victoria” guvernul în faţa celor care nu îşi doreau o sustenabilitate a bugetului de stat. Ei au rămas anonomi.

„Se înregistrează şi un beneficiu la nivelul bugetului de stat pentru că aşa cum am mai discutat există astăzi un deficit al bugetului asigurărilor sociale şi după cum se poate observa există o scădere dramatică, aş spune dramatică pentru unii, benefică pentru bugetul de stat şi zic dramatică pentru cei care nu şi-au dorit acest lucru şi care nu doreau o sustenabilitate a bugetului de stat şi un element de stabilitate la nivelul bugetului de stat…”, a declarat Mişa. Întrebat la cine se referă, el a amânat răspunsul pentru sesiunea de Q&A, la care a stat mai puţin de zece minute, departamentul de presă anunţând că acesta a fost rechemat la Guvern.

Ca urmare a reducerii contribuţiei de la Pilonul II, gaura de la bugetul pensiilor de stat ar urma să scadă la 4,6 miliarde de lei în 2018 (circa un miliard de euro), de la 13,5 miliarde de lei în acest an.

Ministrul a insistat totodată că deşi procentul scade, sumele virate la Pilonul II nu se modifică, ba chiar ar putea creşte ca urmare a majorării salariilor brute. Cu toate că nu există niciun fel de garanţie că toţi angajatorii vor majora salariile brute, toate calculele prezentate de Mişa, precum şi puţinele lămuriri oferite au pornit de la prezuminţia că aşa se va întâmpla.

„Se va reduce contribuţia, dar fără a scădea sumele virate în cursul anului 2017 pe parcursul anului 2018. Practic, sumele nete care vor fi transferate către pilonul II în anul 2018 vor fi aceleaşi şi chiar dacă se realizează o reducere de la 5,1% la 3,75%, datorită celorlalte creşteri de salariu brut, se menţine aceeaşi sumă. E posibil chiar suma transferată să fie mai mare”, a precizat ministrul Finanţelor.

  • 160.000 de angajatori au restanţe la plata contribuţiilor pentru peste două milioane de angajaţi. Datele prezentate în premieră sunt alarmante, două milioane de angajaţi reprezentând aproape jumătate din numărul total de salariaţi din România.

„La data de 30.09.2017, există 157.698 de angajatori care nu au plătit contribuţii sociale pentru angajaţii lor. Şi acum am să vă menţionez şi numărul angajaţilor aferent acestor companii. E vorba de 2.076.097 de angajaţi. Deci vă daţi seama că este o pondere foarte mare şi un număr foarte mare a celor care până acum evitau plata contribuţiilor sociale ale angajatului către bugetul de stat. Măsura completată cu introducerea sancţiunii de evaziune fiscală şi realizarea unui dosar penal în momentul în care angajatorul face reţinere la sursă şi refuză să plătească mai departe către statul român şi bugetul de stat contribuţiile angajatului”, a explicat Mişa.

Întrebat de ce ar fi motivaţi aceşti 160.000 de angajatori să majoreze benevol salariile brute, astfel încât angajaţii să rămână cu acelaşi net după mutarea contribuţiilor, având în vedere că în prezent nu plătesc nici contribuţiile datorate legal pentru ei, Mişa a evitat răspunsul, precizând că legea îi va obliga să plătească de acum înainte contribuţii.

„Am menţionat că şi astăzi, un angajator poate reduce salariul din varii motive. Poate şi în anul 2018, un angajator care nu e mulţumit de un angajat decide să reducă acest salariu, dar nu înseamnă neaparat că motivaţia este transferul contribuţiilor. O să vă rog să vă uitaţi la elementele importante din această ordonanţă şi să vă daţi seama ce e important pentru România şi pentru bugetul de stat”

Întrebat de ce a fost necesară transferarea contribuţiilor şi nu s-au găsit alte metode pentru a-i obliga pe angajatorii rău-platnici să vireze contribuţiile datorate în numele angajatorului, Mişa a precizat că „Am să vă repet pentru că înţeleg că nu aţi înţeles foarte bine ce am răspuns şi poate că am greşit eu. Răspunderea penală va fi pentru angajator”.

La insistenţele presei, a adăugat „aceste măsuri au fost implementate şi în 2015, dar aceste lucruri au evoluat în timp, prin neplată, şi era una dintre motivaţii. Celelalte motivaţii, vi le-am expus şi ele se referă inclusiv la creşterea pensiei. Sunt măsuri complementare. Fiecare reprezintă un beneficiu în plus”.

  • Mesaj pentru multinaţionale

Din pachetul de măsuri fiscale adoptat miercuri de Guvern fac parte şi o serie de prevederi dintr-o directivă europeană pe care România ar fi avut timp să o introducă până în 2019, privind combaterea practicilor de evitare a obligaţiilor fiscale prin erodarea bazei de impozitare şi transferul profiturilor. Tot mai des blamate în spaţiul virtual, multinaţionalele nu au fost uitate nici de această dată de ministru.

Întrebat ce le transmite investitorilor străini care se uită cu îngrijorare la evoluţiile din România, Mişa a comentat:

„Le spun companiilor multinaţionale că România este o ţară cu un climat fiscal foarte bun pentru a investi, că România este ţara care oferă o fiscalitate dintre cele mai reduse din Europa şi le spun totodată companiilor multinaţionale care nu achită impozit pe profit în România şi care încearcă să evite plata impozitelor şi taxelor în România că vor trebui să respecte România şi pe români şi să plătească aceste impozite şi taxe la fel cum o fac în toate celelalte ţări membre ale Uniunii Europene sau în afara Uniunii Europene”.

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.