Ministrul propus al Finanțelor vrea să desființeze Pilonul II. Ce se va întâmpla cu pensiile de 40 de miliarde de lei ale populației

Alexandra Pele 29/06/2017 | 14:52 Ştiri
Ministrul propus al Finanțelor vrea să desființeze Pilonul II. Ce se va întâmpla cu pensiile de 40 de miliarde de lei ale populației

Pilonul II al pensiilor private obligatorii va fi desființat, iar cei care au contribuit ar urma să decidă dacă vor să-și transfere fondurile către Pilonul I, al pensiilor de stat sau către Pilonul III al pensiilor private facultative, a confirmat joi ministrul propus al Finanțelor, Ionuț Mișa.

”Pilonul II de pensii se va desfiinţa, iar banii se vor întoarce la cei care au cotizat, aceştia având posibilitatea de a opta pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru pilonul III de pensii. Vor opta între stat şi privat”, a declarat Mișa, potrivit Mediafax.

Informații despre o eventuale naționalizare a fondurilor de pensii private au fost vehiculate de ceva timp în piață. NN Pensii, care și-a informat clienții despre aceste discuții, a fost amendată în aprilie cu o sumă record, de peste 160.000 de euro, iar șefa fondului a rămas fără autorizație și are de plătit o amendă personală de 22.000 de euro. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a apreciat atunci că fondul a transmis informații care ar putea destabiliza sistemul pensiilor private. NN Pensii administrează active în valoare de 11,5 miliarde de lei, având 1,92 de milioane de clienți.

Citiți și: NN Pensii a aflat din presă despre amenda record primită de la ASF

Valoarea totală a activelor administrate de fondurile private de pensii era 31,4 miliarde de lei la sfârșitul anului trecut, numărul participanților fiind de 6,8 milioane de contribuabili.

Fondurile de pensii sunt, alături de băncile locale, cei mai mari clienți pentru titlurile de stat emise de Ministerul Finanțelor, instrumente prin care statul își finanțează datoria publică, dar și cei mai mari investitori ai Bursei de Valori București.

FOTO: Mediafax

Cu o experiență de peste șapte ani în presă, Alexandra Pele acoperă domeniile finanțe, bănci și asigurări. Anterior, a lucrat la departamentul economic al ziarului Gândul și la cursdeguvernare.ro.