Ştiri

Ministrul Energiei: Benzinăriile din România au ieftinit carburanţii cu 50 de bani

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a prezentat, vineri, imagini cu benzinării care au redus preţul la carburanţi.

”Carburanţi mai ieftini! Vreau să le mulţumesc tuturor companiilor care s-au conformat voluntar şi au aplicat deja prevederile Ordonanţei de Urgenţă cu privire la reducerea cu 50 de bani/litru a preţului la carburanţi”, spune Virgil Popescu, pe Facebook.

În situaţia în care vor exista creşteri nejustificate a preţurilor la carburanţi, în perioada de aplicare a prevederilor acestei ordonanţe, acestea vor fi încadrate în categoria de acţiuni speculative.

Ministrul Energiei a afirmat că Ordonanţa intră în vigoare în această noapte. ”Mă aştept ca în perioada imediat următoare să văd în piaţă companii care o aplică”, a mai spus Popescu.

Executivul a aprobat joi Ordonanţa de Urgenţă privind susţinerea acordării de reduceri ale preţurilor la benzină şi motorină.

Beneficiari sunt clienţii finali, persoane fizice şi juridice, care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu. Reducerea a fost introdusă începând cu 1 iulie, ora 00:00, pentru o perioada de trei luni. Pentru un plin de 50 de litri, şoferii vor plăti mai puţin cu 25 de lei.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către…

38 de minute ago

McDonald’s România inaugurează un nou restaurant

Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante McDonald’s în România, marchează o nouă etapă în…

44 de minute ago

Nestlé anunță rezultatele pentru T1 2024. Ce performanțe a avut grupul în România

Grupul Nestlé raportează vânzările pe primele trei luni ale anului 2024 și anunță o creștere…

o oră ago

Salariaţii din bănci vor avea salariu minim garantat şi salarii compensatorii în caz de concediere

Salariaţii din sistemul bancar vor beneficia de un salariu minim al cărui cuantum este mai…

2 ore ago

Carrefour deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea

Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești.…

2 ore ago

Uber Green se lansează într-un nou oraș din România

Uber anunță extinderea serviciului Uber Green la Brașov și totodată celebrează al 6-lea an de…

2 ore ago

Acest website folosește cookies