Ministrul Educaţiei dispune controale pentru verificarea plăţilor salariilor restante pentru profesori

Elena Marinescu 26/10/2022 | 19:42 Ştiri
Ministrul Educaţiei dispune controale pentru verificarea plăţilor salariilor restante pentru profesori

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat un ordin prin care cere controale la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și în școlile din Capitală privind plăţile salariale restante pentru angajaţii din unităţile şcolare bucureştene. 

Este vorba despre un ordin de serviciu, semnat de ministrul Educației, Ligia Deca, prin care se anunță că a fost modificată perioada de audit intern pentru plata unor diferențe salariale. Astfel, controalele vor avea loc între 14 noiembrie și 9 decembrie. Inițial, acestea ar fi trebuit să fie între 31 octombrie și 18 noiembrie, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro.

„Se modifică perioada de derulare a misiunii de audit la Inspectoratul Școlar al Municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar din Municipiul București, organizată între 31.10.2022 – 18.11.2022, în perioada 14.11.2022 – 09.12.2022”, se arată în ordinul de serviciu.

Audit pentru plata diferențelor salariale din perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011

Obiectivul constă în analiza corectitudinii sumelor solicitate pentru plata diferențelor salariale pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011: „Obiectivul misiunii de audit este verificarea corectitudinii sumelor solicitate pentru plata diferențelor salariale potrivit Legii nr. 85/2016, conform solicitării D.G.E – MEd nr. 4523/11.11.2020.”

În ordin se mai arată că „scopul misiunii este de a oferi o asigurare rezonabilă că sistemele de conducere și control funcționează cum s-a prevăzut și că permit realizarea obiectivelor și scopurilor propuse și de a formula recomandări pentru îmbunătățirea funcționării activităților entității publice în ceea ce privește eficiența și eficacitatea.”

 

 

Legea 85 din 2016 este cea care stabilește modalitatea în care se face plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011.

La articolul 2 al legii se specifică faptul că personalului didactic din învăţământul de stat căruia, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, nu i s-au acordat diferenţele salariale, indiferent din ce motiv şi pe baza căror decizii, pentru perioada octombrie 2008-13 mai 2011, i se plătesc aceste drepturi eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, astfel:

„a) în primul an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 5% din valoarea diferenţelor salariale;

b) în al doilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 10% din valoarea diferenţelor salariale;

c) în al treilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;

d) în al patrulea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 25% din valoarea diferenţelor salariale;

e) în al cincilea an de la data intrării în vigoare a prezentei legi se plăteşte 35% din valoarea diferenţelor salariale.”