Ministerul Finanţelor a utilizat, în premieră, operaţiuni de administrare a pasivelor pe piaţa internă a titlurilor de stat

Elena Marinescu 07/12/2022 | 18:57 Ştiri
Ministerul Finanţelor a utilizat, în premieră, operaţiuni de administrare a pasivelor pe piaţa internă a titlurilor de stat

Ministerul Finanţelor, cu sprijinul BNR în calitate de administrator de piaţă, a derulat cu succes, miercuri, prima operaţiune de administrare a pasivelor, constând în preschimbarea de titluri de stat aflate în circulaţie, deţinute de mediile investiţionale, care urmează să fie scadente anul viitor, cu titluri nou emise, prin redeschiderea unei emisiuni existente.

Potrivit unui comunicat al MF, cererea totală a depăşit un miliard de lei pentru titlurile nou emise scadente în anul 2031. Suma adjudecată a fost de 225 milioane de lei, cu 25 de milioane de lei peste ţinta propusă iniţial, în condiţiile unui randament mediu foarte competitiv, la nivelul de 7,47%.

Operaţiunea a constat în preschimbarea prin licitaţie competitivă a două emisiuni de titluri de stat scadente în prima jumătate a anului viitor (aprilie şi iunie) simultan cu înlocuirea acestora prin redeschiderea unei emisiuni de titluri de stat existente cu scadenţă în luna septembrie, anul 2031.

Obiectivul avut în vedere de Ministerul Finanţelor prin utilizarea acestor operaţiuni este reducerea riscului de refinanţare prin diminuarea necesarului de refinanţare pe termen scurt (aferent emisiunilor de titluri de stat în volume mari scadente în anul 2023) şi, respectiv, extinderea duratei portofoliului de datorie guvernamentală pe piaţa internă, precizează sursa citată.

„Succesul acestei prime operaţiuni de management al pasivelor realizate pe piaţa internă relevă faptul că aceste instrumente care fac parte din eforturile de modernizare şi eficientizare a procesului de administrare a portofoliului de datorie publică de către Ministerul Finanţelor vin în întâmpinarea necesităţilor investiţionale şi de gestionarea portofoliilor de active financiare ale pieţei. Astfel de operaţiuni reprezintă în acelaşi timp o continuare a operaţiunilor similare realizate deja pe piaţa externă şi reflectă un management activ al pasivelor guvernamentale de către Ministerul Finanţelor în scopul atingerii obiectivelor aferente strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale pe termen mediu”, se arată în comunicat.

Ministerul Finanţelor precizează că va avea în vedere în continuare astfel de operaţiuni în anul 2023, urmare a dialogului şi consultării permanente cu mediile investiţionale.

Potrivit datelor MF, datoria guvernamentală s-a cifrat, în septembrie, la 646,073 miliarde lei, faţă de 628,289 miliarde de lei în august şi 577,521 miliarde de lei la finalul anului trecut. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a coborât la 47,6%, faţă de 48,8% luna anterioară.