Ministerul Finanţelor a atras, luni, 215 milioane de lei de la bănci

Andrei Dumitru 10/05/2021 | 15:41 Ştiri
Ministerul Finanţelor a atras, luni, 215 milioane de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 215 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 180 luni, la un randament mediu de 4,14% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 200 de milioane de lei, iar băncile au subscris 556,1 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 30 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna mai 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,2 miliarde de lei, din care 800 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,4 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat.

La acestea se poate adăuga suma de 510 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 4,71 miliarde de lei, este cu 185 milioane de lei peste cea programată în aprilie 2021 (4,525 miliarde de lei) şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.