Ministerul de Interne face licitaţie de peste un miliard de lei pentru cumpărarea de maşini pentru poliţişti

Elena Marinescu 19/01/2023 | 18:36 Ştiri
Ministerul de Interne face licitaţie de peste un miliard de lei pentru cumpărarea de maşini pentru poliţişti

Direcţia Asigurare Logistică Integrată anunţă pe SICAP licitaţie pentru achiziţionarea de autovehicule destinate structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Este vorba despre un acord-cadru cu o valoare totală estimată cuprinsă între 57.016.890 şi 548.057.501 lei, cu cantităţile minime estimate totalizând 446, iar cele maxime 4.471 de autovehicule.

„Situaţia actuală a înzestrării cu mijloace tehnice a structurilor Ministerului Afacerilor Interne este grevată de o serie de neajunsuri generate de deficitele înregistrare la mai multe categorii de autovehicule. Având în vedere faptul că mijloacele de mobilitate terestră aflate în dotare sunt supuse permanent unei intense uzuri fizice şi morale, măsurile practice privind realizarea înzestrării au asigurat parţial necesarul de mijloace al unităţilor, deficitele înregistrate perpetuându-se de la un an la altul”, prevede caietul de sarcini.

Potrivit sursei citate de Agerpres, autorităţile contractante sunt: Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General pentru Imigrări, Inspectoratul General de Aviaţie al MAI, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Jandarmeria Română, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia Generală Anticorupţie.

Contractul este împărţit în 17 loturi pentru achiziţia următoarelor autovehicule:

– autoturism 4×2 benzină neinscripţionat (cantităţi minime şi maxime cuprinse între 86 – 869);

– autoturism 4×4 benzină neinscripţionat (77 – 774);

– autoturism 4×4 motorină neinscripţionat (79 – 795);

– autoturism 8+1 locuri, tip 1 (4 – 39);

– autoturism 8+1 locuri, tip 2 (15 – 150);

– microbuz 16+1 locuri, tip 2 (24 – 248);

– autoutilitară N1, 2 locuri (6 – 64);

– autobuz minim 48+1+1 locuri (autocar), tip 1 (2 – 5);

– autoutilitară N2, tip 2 (10 – 100);

– autoutilitară N3 (5 – 50);

– autoturism benzină 4+1 locuri neinscripţionat (104 – 1040);

– autoturism de reprezentare 4×4 (9 – 92);

– autoturism de teren 4×4 (2 – 17);

– autoutilitară 3,5 t, carosată – box izolat, cu paravânt şi oblon ridicător (lift) – 1 tonă (2 – 7);

– autoutilitară frigorifică N1 (4 – 48);

– autoutilitară N1 cu dotări speciale (transport câini) inscripţionată (15 – 159);

– autovehicul pentru transport reţinuţi, 8+1 locuri (2 – 14).

Perioada de garanţie a fiecărui produs va fi de minimum 36 de luni sau de minimum 100.000 de kilometri. Se mai solicită garanţii pentru rezistenţa la coroziune a caroseriei, bateria de acumulatori, anvelope, dotări specifice.

Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a achiziţiona, integral sau parţial, autovehicule în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, sub rezerva încadrării autovehiculelor ofertate şi acceptate în condiţiile impuse în Programul RABLA aplicabile la momentul încheierii contractului subsecvent.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va reprezenta 90%, iar perioada suplimentară de garanţie va avea o pondere de 10%.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 27 februarie.