Ştiri

Mîndruţescu a decis să se retragă din funcţiile deţinute la Fondul Proprietatea

Sorin Mîndruţescu a decis să se retragă din funcţiile deţinute în Comitetul Reprezentanţilor şi în Comitetele Consultative ale Fondului Proprietatea, se arată într-un comunicat al Franklin Templeton, administratorul FP.

Mîndruţescu a ocupat funcţia de membru în Comitetul Reprezentanţilor Fondului din septembrie 2010 şi de preşedinte al Comitetului din aprilie 2012.

„Franklin Templeton International Services S.a. r.l., în calitate de administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic al Fondului Proprietatea S.A, prin prezenta anunţă investitorii că dl. Sorin Mîndruţescu, care a ocupat funcţia de membru în Comitetul Reprezentanţilor Fondului din septembrie 2010 şi de Preşedinte al Comitetului din aprilie 2012, a decis să se retragă din funcţiile deţinute în Comitetul Reprezentanţilor şi în Comitetele Consultative ale Fondului, decizia producându-şi efectele imediat”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, în data de 8 august 2019, Direcţia Naţionala Anticorupţie din România a publicat un comunicat oficial potrivit căruia s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Mîndruţescu, director general Oracle România. Potrivit aceluiaşi comunicat, Mîndruţescu a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

Directorul general al Oracle România, Sorin Mîndruţescu, este acuzat de DNA că a primit 869.413 euro mită de la reprezentanţii unor firme din domeniul IT, în schimbul punerii la dispoziţie a unor oferte de preţ avantajoase privind produsele comercializate de Oracle, în vederea participării firmelor respective la licitaţii publice organizate de diverse instituţii de stat sau cu capital de stat.

Potrivit unui comunicat al DNA, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au efectuat, miercuri, percheziţii în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie.

Ulterior, în urma audierii în acelaşi dosar penal, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Sorin Mîndruţescu, director general al filialei din România a companiei Oracle, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale).

„Inculpatul Mîndruţescu Sorin Mihai a pretins şi ulterior a primit suma totală de 869.413 euro, cu titlu de mită, de la reprezentanţii unor firme din domeniul IT (parteneri acreditaţi ai companiei multinaţionale), pentru ca, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, să pună la dispoziţia acestora oferte de preţ avantajoase privind produsele comercializate de filiala din România a companiei multinaţionale, astfel ca respectivele societăţi să poată să se înscrie şi să participe la anumite licitaţii publice organizate de diverse instituţii de stat sau cu capital de stat – Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” SA, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi Administraţia Româna a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA)”, susţine DNA.


FOTO: Mediafax

Sursa: Agerpres

NewMoney

Recent Posts

Acord istoric: Miniştrii Energiei din G7 au convenit închiderea centralelor pe cărbune

Miniştrii Energiei din ţările bogate din G7 au ajuns la un acord pentru a-şi închide…

4 ore ago

Stoltenberg îl invită pe Zelenski la summitul NATO de la Washington. Ucraina, amânată de la aderare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat  pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste…

4 ore ago

Noi reguli mai relaxate privind datoria publică şi deficitul bugetar în ţările UE

Ţările UE au adoptat, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o…

5 ore ago

Peste 900 de secţii de votare pentru românii din străinătate, la europarlamentare

Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat că au fost organizate 916 de secţii de…

6 ore ago

Lovitură pentru Iohannis! Turcia îl va susţine pe Mark Rutte la şefia NATO

Turcia le-a transmis aliaţilor că va susţine candidatura premierului Mark Rutte pentru a fi următorul…

6 ore ago

Comisia Europeană aprobă ajutorul de stat în valoare de 95,3 milioane de euro pentru TAROM

Comisia Europeană a aprobat ajutorul de stat pentru restructurare în valoare de 95,3 milioane EUR…

8 ore ago

Acest website folosește cookies