In memoriam: viața lui Milos Forman, regizorul filmelor „Zbor deasupra unui cuib de cuci” și „Amadeus”

Unii l-au adorat pentru umorul subtil și setea de adevăr cu care-și înzestra personajele. Alții l-au prețuit pentru ambiția de a surprinde viața în multele ei aspecte. Cei mai mulți i-au apreciat nonconformismul cu care a creat imagini în miș­care. Toți și-l vor aminti, probabil, ca fiind unul dintre cei mai mari regizori ai generației lui.

Acest articol a apărut în numărul 398 (30 aprilie – 13 mai) al revistei NewMoney

„Milos, ți-am spus de un milion de ori, dar n-am iubit niciodată o ființă umană așa cum te-am iubit și admirat pe tine“, este o fărâmă din mesajul pe care actrița și cântăreața Courtney Love l-a postat zilele trecute pe contul ei de Instagram, la aflarea veștii că Milos Forman, regizorul de suflet al atâtor actori, a murit la 86 de ani. „Era întotdeauna blând și reușea să scoată tot ce era mai bun din mine“, își amintește actrița care a jucat în două dintre filmele lui, „The People Vs. Larry Flynt“ și „Man on the Moon“. Blândețea și compasiunea acestui regizor realist și amuzant, ce afișa uneori o duritate ener­vantă, au aprins acum memoria multor oameni care l-au cunoscut și care pot spune că a fost, nu doar un artist de geniu ce a reușit să surprindă pro­funzimea și diversitatea umană, ci și un om cald și iubitor, îndrăgostit de viață și de oameni. Așa va rămâne Milos Forman și în memoria acelor cinefili care intuiesc că filme precum „Zbor deasupra unui cuib de cuci“ sau „Amadeus“ nu ar fi avut cum să prindă contur decât în mintea unui om care a trăit pe propria piele durerea și care a știut să prețu­ias­că mai mult ca orice libertatea.

Amuzament. Fără această umanitate, pe care oricine o putea ghici în strălucirea privirii, Milos Forman nu ar fi putut să plămădească pe ecran destine la fel de credibile precum cele din viața reală. „Indi­ferent de subiectul sau genul pe care-l abor­dează, Milos găsește universalitatea experienței umane în fiecare poveste, permițându-ne să ne recunoaștem în lupta pentru exprimare liberă și autodetermi­na­re“, spunea cândva actorul Taylor Hackford.

Citiți și: Răsfățații Oscarurilor: cine sunt actorii de care ne vom aminti întotdeauna

Însuși Forman recunoștea, de altfel, că lucrează „de dragul distracției și al colaborărilor, al lucrurilor care contează“. Nu că ar fi avut legătură cu amu­zamentul, dar propriul lui trecut a fost sursă de inspirație pentru felul în care și-a construit personajele, pentru modul în care și-a fixat elementele-cheie, pentru limbajul și tăcerile eroilor lui. „A fost și povestea mea“, spunea el despre „Zbor deasupra unui cuib de cuci“ (1975), film triplu premiat cu Oscar, ce-l are în centru pe Randall Patrick McMurphy (Jack Nicholson), eroul tragic, blocat într-un ospiciu, care luptă împotriva opresiunii întruchipate de asistenta dictatorială Rat­ched (Louise Fletcher). „Partidul Comunist a fost sora mea Ratched, spunându-mi ce puteam și ce nu puteam face, ce-mi era sau nu permis să spun, unde aveam sau nu aveam voie să plec, chiar și cine eram și cine nu“, invoca Forman anii tinereții petrecuți pe tărâm cehoslovac, unde a rămas orfan de mamă și tată, după ce aceștia au pierit în lagăre de concentrare naziste.

Libertate. Amuzamentul a fost însă aliatul lui dintotdeauna, „o modalitate de a-și exprima impulsurile rebele“, cum scrie revista Rolling Stone, lucru pe care-l poți dibui în toate filmele lui: „Ball of Firemen“, realizat în 1967, înainte de a emigra în SUA, care vizează tirania comunismului est-european; „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, care ne con­vinge că nebunul nu este niciodată suficient de nebun; musicalul „Hair“, care nu este doar despre muzică și hipioți, ci despre revolte și curaj; „Amadeus“, extravaganta biografie despre Mozart, care i-a adus opt Oscaruri, în 1984.

Citiți și: Cine este femeia care l-a inspirat pe Salvador Dalí să picteze ceasuri curgătoare, animale stranii și chipuri iluzorii

Destine și comportamente umane, personaje complexe, oameni diferiți dorind lucruri diferite au fost piloni pentru aceste filme, dar și pentru altele precum „The People vs. Larry Flynt“, „Taking Off“, „Loves of a Blonde“ și „Goya’s Ghosts“, în care Forman a ascuns cu dibăcie spiritul rebelului care în­cearcă să fie liber. „Unii regizori sunt preocupați de simbolismul vizual, dar Forman era mai mult un observator de oameni“, își amintește criticul Roger Ebert recunoscându-i interesul pentru viața inte­rioară a personajelor. „Forman ar putea prezenta hedonismul și abandonul, și răzvrătirea, și nebunia fără a pierde din vedere imaginea de ansamblu“, crede jurnalistul și regizorul Bilge Ebiri.

În oricare dintre filmele lui, adevărul și libertatea sunt valori de neprețuit și greu de atins, pe care nu­mai un artist cu destin teribil și un supravie­țui­tor al răului (cum îi plăcea lui să-i numească pe cei care au rezistat comunismului) le putea surprinde atât de bine.

„Spuneți adevărul, acesta este totul!“, obișnuia să rostească Forman. Iar voi, care îi cunoașteți filmele, știți, ca și el, că fără adevăr nu se poate ajunge la libertate.

De-ale lui Forman

Înainte de a părăsi țara natală, la sfârșitul anilor ’60, Milos Forman era cunoscut ca unul dintre cei mai reprezentativi regizori ai Noului Val cehoslovac.

• La origini. În anii ’80, s-a întors în Cehoslovacia pentru a filma „Amadeus“, printre cele mai premiate filme ale sale.
• Ca în filme. A avut, împreună cu cea de-a treia soție, doi băieți pe care i-a numit Andrew și James, după Andy Kaufman și Jim Carrey.
• Cifre. Conform Celebrity Net Worth, regizorul deținea o avere netă de 20 de milioane de dolari.

FOTO: AFP / NewMoney