Ştiri

Fiul lui Adrian Năstase, Mihnea, numit consilier onorific al vicepremierului Mihai Fifor

Mihnea Năstase, fiul cel mic al fostului lider PSD Adrian Năstase, a fost numit consilier onorific al vicepremierului pentru parteneriate strategice Mihai Fifor, potrivit News.ro. La momentul desemnării Vioricăi Dancilă ca premier, Mihnea Năstase o caracteriza pe aceasta ca fiind „o persoană integră, care respectă şi promovează cultura şi tradiţiile româneşti şi care activează fervent în ceea ce priveşte drepturile femeilor şi egalitatea de gen”.

Conform deciziei premierului Viorica Dăncilă publicată joi seară în Monitorul Oficial, numirea lui Mihnea Năstase a fost făcută „având în vedere propunerea viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României formulă prin Adresa nr. 1/MVF din 25 iulie 2019, înregistrată la Cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.664 din 25 iulie 2019”.

„Se acordă domnului Mihnea-Daniel Năstase calitatea de consilier onorific al viceprim-ministrului pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României. Activitatea domnului Mihnea-Daniel Năstase este neremunerată”, se arată în hotărârea de numire publicată în Monitorul Oficial.

Conform datelor de pe contul său de Facebook, Mihnea Năstase a absolvit  The London School of Economics and Political Science.

În ianuarie 2018, când Viorica Dăncilă a fost desemnată premier, Mihnea Năstase scria pe Facebook: ”În funcţia de prim-ministru al României, a fost desemnată o persoană integră, care respectă şi promovează cultura şi tradiţiile româneşti şi care activează fervent în ceea ce priveşte drepturile femeilor şi egalitatea de gen. Am avut onoarea de a lucra cu doamna prim-ministru Viorică Dăncilă în Parlamentul European. Îmi amintesc evenimentul pe care l-a organizat de ziua iei româneşti – eveniment care a atras foarte mulţi străini – şi care a lăsat o impresie mai mult decât plăcută în rândul tuturor participanţilor. Ştiu, de asemenea, că doamna Dăncilă a reuşit, în calitate de şefă a delegaţiei române S&D din Parlamentul European, să aducă multe beneficii României în negocierile dure de la Bruxelles”.

„Venind cu o astfel de abordare pro-Europeană, consider că propunerea PSD este una bună pentru români, pentru România, dar şi pentru Europa.  Este de bun augur că în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, sărbătorim nu doar Centenarul dar şi prima femeie prim-ministru din istoria României! Mult succes doamnei premier Viorică Dăncilă!”, conchidea Mihnea Năstase.


Foto: Mediafax

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

3 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

3 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

3 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

3 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

3 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

3 zile ago

Acest website folosește cookies