Ştiri

Metrorex anunţă cum vor circula trenurile în noaptea de Înviere şi în perioada sărbătorilor

Metrorex anunţă, joi, programul circulaţiei trenurilor de metrou în perioada sărbătorilor pascale.

”În zilele de 14, 15, 16 şi 17 aprilie 2023, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale”, a transmis, joi, Metrorex, într-un comunicat de presă.

Compania precizează că, în noaptea de Înviere, trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute”.

Sursa citată a precizat că accesul în metrou cu foc deschis – lumânări aprinse, candele aprinse – este strict interzis pentru evitarea oricăror evenimente nedorite.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

4 ore ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

5 ore ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

17 ore ago

Bulgarii dau în judecată Gazprom pentru întreruperea livrărilor de gaze

Ministerul Energiei de la Sofia a anunţat că Bulgargaz intenţionează să declanşeze o acţiune în…

17 ore ago

Veşti bune pentru medici. Decizia luată de CNAS privind plata serviciilor medicale

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunţat ce decizie a luat în urma…

17 ore ago

52 de noi contractate de finanţare prin Programul Anghel Saligny, în valoare de peste 690 milioane lei

Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a semnat 52 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional…

19 ore ago

Acest website folosește cookies