Meta Estate Trust raportează trecerea pe profit după primul an de la înființare

Andrei Dumitru 22/09/2022 | 10:27 Ştiri
Meta Estate Trust raportează trecerea pe profit după primul an de la înființare

Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, prezentă pe piața SMT – AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MET, a încheiat primul semestru din 2022 cu venituri totale de 4.151.547 de lei și un profit de aproape 700.000 lei, la doar un an de la înființare.

În prima parte a anului, compania a realizat investiții totale de peste 4 milioane de euro în 6 proiecte imobiliare din București și din țară. De asemenea, raportat la perioada de referință, Meta Estate Trust a continuat să vândă unitățile din portofoliu, din cadrul mai multor ansambluri rezidențiale, iar randamentul mediu brut înainte de cheltuielile generale a fost de peste 20%.

În ceea ce privește rezultatele financiare aferente primului semestru, raportăm primul profit din scurta noastră istorie. Datorită modelului de business și a strategiei aplicate, investițiile noastre au un termen de maturitate de cca. 18 luni. Rezultatele din S1 2022 reflectă randamentul investițiilor realizate în primele luni de existență ale companiei. În S2 2022 preconizăm atingerea obiectivelor financiare bugetate pentru anul în curs, având în vedere maturizarea mai multor investiții aflate în portofoliu”, a declarat Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust.

Potrivit afirmațiilor sale, compania menține ținta de profitabilitate pentru acest an și atingerea unui profit de cca. 7 milioane de lei la închiderea exercițiului financiar din 2022. De altfel, în al treilea trimestru, compania a încheiat cea mai importantă investiție de până acum, obținând încasări de 4,8 milioane de euro.

Momentul actual de piață aduce pentru Meta Estate Trust un număr din ce în ce mai mare de noi oportunități investiționale, de acea, în următoare săptămâni vom lansa două emisiuni de obligațiuni, una în EUR și alta in USD, cu maturitate la 36 luni și plata trimestrială a dobânzilor”, a mai spus reprezentantul companiei.

Strategia companiei până la finalul lui 2022 vizează, în primul rând, diversificarea prin extinderea prezenței în alte segmente de real estate. De asemenea, Meta Estate Trust planifică investiții peste 15 milioane de euro până la finele anului.