Mega Image donează 25.000 euro pentru renovarea secției de oncologie pediatrică de la Spitalul Fundeni

Andrei Dumitru 12/10/2020 | 15:20 Ştiri
Mega Image donează 25.000 euro pentru renovarea secției de oncologie pediatrică de la Spitalul Fundeni

Cu ocazia aniversării a 25 de ani, Mega Image donează 25.000 de euro către Fundația Metropolis pentru renovarea secției de oncologie pediatrică, din cadrul Spitalului Fundeni.

Proiectul de renovare a început în vara acestui an la inițiativa Fundatiei Metropolis, care a anunțat recent că mai are nevoie în continuare de fonduri pentru a finaliza proiectul conform planului integral de renovare.

De la primul magazin deschis în România, în urmă cu 25 de ani, Mega Image a depășit în prezent pragul de 800 de magazine, ajungând la un total de 818 de unități în București și orașele din țară, centre urbane puternice.

„Am răspuns imediat la nevoia de fonduri pentru renovarea secției de oncologie pentru copii din Spitalul Fundeni. Salutăm inițiativa Fundației Metropolis și rămânem solidari”, spune Adrian Nicolaescu, Vicepreședinte marketing, e-commerce, comunicare și sustenabilitate Mega Image.

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 818 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești.