MedLife oferă teste antigen gratuite la Electric Castle. Vezi când și unde te poți testa

Andrei Dumitru 30/07/2021 | 15:10 Timp Liber
MedLife oferă teste antigen gratuite la Electric Castle. Vezi când și unde te poți testa

Odată cu anunțul măsurilor de relaxare emis de către Guvern săptămâna aceasta, festivalul Electric Castle, primul mare eveniment ce urmează să aibă loc în luna august, a actualizat, de asemenea, condițiile de participare și acces. Partener medical al ediției EC_Special, MedLife va sprijini desfășurarea acesteia în condiții de siguranță sanitară.

Astfel, în perioada 5-8 august, participanții la Electric Castle vor putea efectua gratuit teste antigen, cu valabilitate 24 de ore, în oricare dintre clinicile MedLife din Cluj Napoca și împrejurimi.

În perioada 5-8 august*, programul de funcționare al acestor unități este următorul:

Hyperclinica MedLife Cluj, Str. Moților nr 32

  • Program recoltare: joi-duminica, 7:00-21:00

Centru de recoltare MedLife Cluj, Str. Bucegi nr 13-15, Complex Union

  • Program recoltare: joi-vineri, 12:00-20:00
  • sâmbătă-duminică 8:00-20:00

Centru de recoltare MedLife Cluj, Str Aurel Vlaicu nr 10, Mărăști

  • Program recoltare: joi-vineri 12:00-20:00
  • sâmbătă-duminică 8:00-20:00

Centru de recoltare MedLife Dej, Str Florilor nr 7

  • Program recoltare: joi-vineri 12:00-20:00
  • sâmbătă-duminică 8:00-20:00

Centru de recoltare MedLife Huedin, Str Victoriei nr 6-8

  • Program recoltare: joi-vineri 12:00-20:00
  • sâmbătă-duminică 8:00-20:00

*Programul de recoltare pentru perioada 9 – 15 august va fi comunicat în perioada imediat următoare.

Accesul la testarea antigen gratuită din aceste locații va fi posibil în baza unei programări telefonice prealabile la numărul de telefon 0264 960. Pentru a beneficia de gratuitate, la recoltare, pe lângă actul de identitate, se va prezenta și biletul la festival.

MedLife vine și în întâmpinarea celor care nu reușesc să se testeze antigen în clinici, prin amenajarea unei clinici mobile la intrarea în Festival, însă, pentru fluidizarea traficului la porți, se recomandă sosirea în Bonțida cu testul deja făcut.

Totodată, accesul publicului la festival se poate face și pe baza unui test PCR, a cărui valabilitate este de 72 de ore. Testarea PCR se poate face contra cost în oricare din unitățile MedLife din localitățile de proveniență ale participanților, rezultatul testului fiind eliberat în 24 de ore.