Ştiri

MedLife, investiție de peste 500.000 de euro în prima sala hibridă mobilă din centrul țării

MedLife anunță punerea în funcțiune a unei săli hibride mobile în cadrul Spitalului MedLife Brașov. Inaugurarea noii săli de operații vizează creșterea performanței în chirurgie și asigurarea accesului pacienților la tratamente chirurgicale complexe în condiții depline de siguranță. Aceasta este singura unitate de acest gen din Transilvania și una dintre puținele existente în toată țara, fiind rezultatul unei investiții de peste jumătate de milion de euro.

„Pentru a le oferi pacienților noștri cea mai bună îngrijire și tratamente personalizate ne bazăm pe expertiza medicilor buni, completată de mijloacele tehnologice de ultimă generație. Credem cu tărie că viitorul medicinei constă în adoptarea celor mai recente inovații, astfel că investițiile în modernizarea Spitalului MedLife Brașov prin inaugurarea unei săli hibride mobile, prima unitate de acest calibru din centrul țării, se aliniază direcției strategice a Grupului MedLife. Ne bucurăm că pacienții au acum acces la intervenții și tratamente complexe, la aceleași standarde de calitate ca în spitalele de top din afară”, a declarat Dorin Preda, Director Executiv MedLife Group.

În ce constă sală hibridă mobilă?

Sala hibridă este o sală de operații completă care dispune de toate echipamentele necesare în chirurgie, cărora li se adaugă un echipament mobil de radiologie 2D și 3D și un sistem de fuziune a imaginilor de ultimă generație. Astfel, medicii chirurgi au posibilitatea de a efectua în același timp și în același loc gesturi chirurgicale deschise și minim-invazive, evitând nevoia de a supune pacientul mai multor intervenții chirurgicale consecutive.

Mai exact, sala hibridă mobilă este compusă din:

  • braț C hibrid (C-arm) care oferă imagini radiologice de înaltă rezoluție despre starea arterelor și venelor din organismul uman;
  • o masă de operație radiotransparentă mobilă cu posibilitate de comandă intraoperatorie sterilă;
  • un sistem de navigație endovasculară, care permite fuziunea imaginilor obținute cu ajutorul unui Computer Tomograf cu substanță de constrast și a imaginilor intraoperatorii obținute cu C-arm, formând, astfel, imagini 3D ale organelor pacientului.

Avantajele sălii hibride mobile sunt resimțite atât de echipa medicală, cât și de pacienți. Pe de-o parte, tehnologia sălii îi permite chirurgului să optimizeze durata intervențiilor având acces în timp real la toate informațiile esențiale actului chirurgical, C-armul îi oferă o calitate superioară a imaginii radiologice, în timp ce deschiderea mare a brațului și mișcarea orbitală de până la 165 de grade asigură o bună acoperire a câmpului operator din orice unghi.

Pe de altă parte, pentru pacient aceste lucruri se traduc prin durata redusă a operației, diminuarea dozei de radiație și a substanței de constrast odată cu fuziunea imaginilor, reducerea complicațiilor post-operatorii datorită preciziei procedurilor și implicit, reducerea timpului de spitalizare.

În ziua de astăzi, cu cât agresăm mai puțin organismul, cu atât pacientul suportă mai bine tratamentele. În acest sens, tehnologia minim-invazivă are un rol cheie. Datorită echipamentelor de ultimă generație din sala hibridă, chirurgul poate vizualiza foarte precis zonele operate și poate verifica în timp real eficacitatea manevrelor sale, fără să fie necesar să recurgă la chirurgie deschisă. Astfel, durata intervenției este optimizată, riscurile intra și post-operatorii sunt diminuate, iar recuperarea pacientului este mult mai facilă”, a explicat Dr. Viorel Rusu, coordonatorul departamentului de chirurgie vasculară al Spitalului MedLife Brașov.

Ce intervenții chirurgicale se realizează în sala hibridă de la Spitalul MedLife Brașov?

În prezent, sala hibridă mobilă de la Brașov este folosită în special în chirurgia vasculară, dar și în cardiologia intervențională și ortopedie.

”În chirurgia vasculară vorbim de intervenții chirurgicale dificile care necesită condiții de bloc operator și utilizarea materialelor radiologice. Sala hibridă este alternativa chirurgiei deschise, clasice, pentru tratamentul anevrismelor de aortă abdominală și toracică, prin aplicarea unor stent-grafturi prin mici aborduri femurale. De asemenea, în chirurgia de salvare a membrelor inferioare, sala hibridă permite efectuarea unui bypass la nivelul unui membru și, în același timp, dilatarea și montarea de stent la nivelul unei artere, în amonte sau în avalul acelui bypass”, mai spune medicul Viorel Rusu.

Tehnologia sălii hibride mobile este folosită și în cardiologia intervențională pentru angiografii, coronarografii, implantări de stimulatoare cardiace sau stenturi, dar și în ortopedie și traumatologie pentru chirurgia genunchiului, a șoldului sau pentru fracturi.

Andrei Dumitru

Recent Posts

2 trilioane de dolari sunt spălaţi anual la nivel global

Organismele internaţionale de profil estimează că între 800 de miliarde şi 2 trilioane de dolari…

21 de minute ago

Câţi bani au cheltuit până acum partidele în campania electorală?

Reprezentanţii Expert Forum au analizat datele legate de finanţarea campaniei electorale, publicate de către AEP,…

o oră ago

CPI cere un mandat de arestare pentru Netanyahu

Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat luni că a emis un mandat de arestare pe…

3 ore ago

La derbyul Rapid – FCSB, fotbaliștii au trecut la roz pentru a susține lupta împotriva cancerului

Duminică, 19 mai, derbyul etapei a debutat pe stadionul din Giulești cu un moment emoționant…

4 ore ago

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE

Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului…

4 ore ago

Noul Chat GPT-4o, semnal important în piață pentru investitori. De ce aceștia nu trebuie să rămână în urmă?

După ce OpenAI a prezentat cel mai recent model al său, Chat GPT-4o, care pare…

5 ore ago

Acest website folosește cookies