MedLife are un nou Director Financiar

Andrei Dumitru 21/09/2022 | 10:52 Ştiri
MedLife are un nou Director Financiar

MedLife anunță numirea Alinei Irinoiu în funcția de Director Financiar începând cu luna octombrie a acestui an. Anterior, poziția a fost deținută de Adrian Lungu care se retrage din grup pentru a se dedica unor proiecte personale, transmite compania.

Alina Irinoiu a ocupat timp de patru ani funcția de Investor Relations Manager în cadrul MedLife, timp în care a coordonat departamentul de M&A pentru realizarea de tranzacții mici și medii, deținând pentru o scurtă perioadă și poziția de Deputy Chief Financial Officer.

„Experiența ultimilor ani de a lucra într-o companie cu activitate atât de intensă în zona de achiziții, așa cum este MedLife, pe o piață dinamică, în continuă schimbare, reprezintă pentru mine cea mai mare provocare profesională de până acum. Cred cu tărie că, pentru a continua să consolidăm și să dezvoltăm serviciile medicale integrate ale companiei, este nevoie de o abordare inovatoare, de o înțelegere clară a transformărilor prin care trecem la nivel social și economic, dar și de o mentalitate deschisă, astfel încât să continuăm să răspundem nevoilor pacienților și business-urilor din România cu soluții medicale complexe. Acestea sunt principalele direcții care îmi vor ghida mai departe activitatea în MedLife, ca Director Financiar, și mă bucur că am privilegiul de a contribui, alături de colegii mei, la îmbunătățirea serviciilor medicale din România”, a declarat Alina Irinoiu.

Alina Irinoiu preia funcția de Director Financiar de la Adrian Lungu care a ocupat această poziție timp de 12 ani în cadrul grupului.

„Adrian Lungu și-a început cariera în MedLife ca Business Controlling Manager, iar din 2011 a preluat atribuțiile de Director Financiar având un rol foarte important în consolidarea și dezvoltarea business-ului MedLife. În această perioadă a coordonat și integrat cu succes nu mai puțin de 48 de achiziții, implicându-se în mod susținut în investițiile greenfield pentru extinderea rețelei la nivel național.  De asemenea, acesta a avut un rol cheie în procesul de listare a companiei la Bursa de Valori București în 2016, prima cea mai mare listare a unei companii private din domeniul medical, gestionând în același timp și toate procesele de finanțare structurată pe care grupul le-a avut pentru a-și acoperi nevoile de investiții. Pe parcursul activității sale, Adrian Lungu a contribuit în mod esențial la transformarea business-ului MedLife, atât prin dezvoltarea infrastructurii IT la nivel de grup, a proceselor de automatizare și software, cât și prin planificarea, implementarea și coordonarea procedurilor din zona de finance și administrare a bugetelor”, transmite MedLife.

“Sunt mândru de tot ce am construit în MedLife și am încredere că toate proiectele pe care le-am livrat în acești 12 ani constituie o bază solidă pentru dezvoltarea business-ului la nivel regional. Mă bucur că am făcut parte dintr-o echipă tânără și omogenă de profesioniști și sunt convins că Alina va susține mai departe cu succes angajamentul pe care MedLife și l-a luat față de clienți, parteneri, angajați și investitori, contribuind la dezvoltarea durabilă a sistemului medical din România”, a declarat Adrian Lungu.