MedLife, afaceri mai mari cu 34% în primul trimestru, până la aproape 42 de milioane de euro

NewMoney 15/05/2018 | 13:47 Ştiri
MedLife, afaceri mai mari cu 34% în primul trimestru, până la aproape 42 de milioane de euro

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, a raportat pentru primul trimestru din 2018 o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 196,8 milioane de lei (peste 42 de milioane de euro) aferentă acestei perioade, în creștere cu 34% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Clinicile și Spitalele au cea mai mare pondere din cifra de afaceri anunțată, 29,4%, respectiv 21,6%, urmate de divizia corporate și laboratoare, cu procente de 20,2% și 17,8%. Această structură include si achiziția Polisano. Potrivit reprezentanților companiei, rezultatele obținute sunt în linie cu estimările inițiale și semnificativ peste ritmul de creștere al pieței.

„Urmăm strategia de dezvoltare și extindere, iar rezultatele reflectă ceea ce noi am proiectat. Am anunțat deja primele achiziții din acest an, Solomed (trazactie închisă ieri, 14 mai) și Ghencea Medical Center (tranzactie în curs finalizare)  și și continuăm să avansăm pe acest segment. Investim permanent în oameni și în tehnologie medicală, având ca obiectiv consolidarea celei mai puternice platforme private de diagnostic și tratament chirurgical din România. Totodată, avem în vedere o nouă serie de proiecte de tip greenfield, dar și dezvoltarea a noi linii de business”, a declarat Mihai Marcu, Președintele și CEO al MedLife.

Citiți și: Cine sunt antreprenorii prin mâna cărora, în ultimii 10 ani, au trecut proprietăți care valorează 6% din PIB-ul României de anul trecut

Pentru 2018, reprezentații MedLife își propun să mențină ritmul accelerat de dezvoltare al companiei, creșterea proiectată fiind de peste 20% față de 2017.

„Dezvoltarea strategiei de business este susținută în egală măsură și de puterea brandului MedLife – de altfel toate analizele externe ne pun pe primul loc în ceea ce privește calitate și forța brandului, iar acest lucru reprezintă o recunoastere foarte importantă pentru noi”, a mai spus Mihai Marcu, Președintele și CEO al MedLife.

Pe lângă proiectele de tip green field și achiziții, compania analizează posibilitatea unor eventuale investiții limitate în perioada următoare pentru extinderea în zonele de proximitate din afara țării, în Bulgaria, Ungaria și Serbia.

Citiți și: Un absolvent de Cibernetică a creat o rețea de clinici stomatologice cu care face 2,5 milioane de euro pe an

MedLife este cel mai mare furnizor de servicii private de sănătate din România. Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, una dintre marile companii private de sănătate din această zonă a Europei.

Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare „M″. Grupul MedLife are un istoric în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Începând cu 2009 a deschis sau a achiziționat 83 de unități medicale.

Citiți și: MedLife a finalizat procesul de preluare a clinicilor și spitalului Polisano

 


FOTO: MedLife