Mediul de afaceri românesc este mai puțin imun decât în 2009 la neperformanța creditului comercial

Gabriel Bucur 04/07/2017 | 15:17 Ştiri
Mediul de afaceri românesc este mai puțin imun decât în 2009 la neperformanța creditului comercial

Firmele românești au o „imunitate mult mai slabă” în prezent față de situația din 2009 în privința creditelor comerciale neperformante, în cazul în care se aplică șocuri similare celor resimțite de mediul de afaceri autohton în anul de criză, arată o analiză realizată de Coface.

Principalele riscuri pe plan intern, potrivit Raportului de Stabilitate Financiară al Băncii Naționale a României (BNR), publicat în luna mai și citat de Coface, sunt legate de: legislația incertă și impredictibilă, tensionarea echilibrelor macroeconomice în contextul unei creșteri bazate pe consum și măsuri fiscale prociclice (alimentând presiuni inflaționiste și deficite externe în creștere), accelerarea prețurilor activelor imobiliare, deteriorarea rapidă a încrederii investitorilor în piețele emergente și menținerea creditării modeste în rândul companiilor.

„Mediul de afaceri local a trecut printr-un proces de regenerare foarte dureros. În ultimii cinci ani, am pierdut cel puțin 100.000 de companii și 15% din rândul firmelor cu venituri peste un milion de euro. Doar cei mai puternici au supraviețuit, dar majoritatea au ieșit mai șifonați din turbulențele ultimilor 6-8 ani. Prin comparație cu anul 2008, în momentul de față firmele românești sunt mai îndatorate, înregistrează un capital de lucru negativ, expuneri comerciale de două ori mai mari și au o capacitate de autofinanțare mult mai fragilă”, a declarat Iancu Guda, Services Director în cadrul Coface România.

El a mai precizat că necesar ca firmele să-și cunoască nu doar clienții, ci și clienții clienților. „În urma aplicării unor șocuri similare precum cele resimțite pe durata anului 2009, atât pe canalul financiar, cât și comercial, firmele românești prezintă o imunitate mult mai slabă: practic, 1 din 3 companii vor intra în incapacitate de plată, comparativ cu media de 20% înregistrată în 2009. În acest context, companiile trebuie să rămână mai flexibile, prin externalizarea serviciilor / funcțiilor care nu țin de activitatea lor de bază. De asemenea, riscul fundamental este dublat de un risc sistemic în creștere, deoarece companiile sunt mult mai interconectate prin dublarea creditului comercial. Pentru o politică eficientă a managementului riscului de credit, nu mai este suficient să-ți cunoști doar clientul. Trebuie să ajungi să cunoști situația celor mai importanți clienți ai clienților tăi”, a mai declarat Iancu Guda.

De ce există acest risc

Implicațiile riscului creditului comercial în Romania au devenit foarte serioase, arată Coface, având în vedere că:

  • 7 din 10 companii își plătesc mai târziu furnizorii, comparativ cu durata medie de colectare a creanțelor și rotație a stocurilor;
  • soldul creditului furnizor s-a dublat de la momentul impactului crizei financiare până în prezent, crescând de la 168 de miliarde de lei (2007) la aproape 340 de miliarde de lei (2016), în timp ce soldul creditului bancar a crescut doar cu circa 30 de miliarde de lei;
  • durata medie de colectare a creanțelor a crescut de la 60 de zile (2007) la aproape 114 zile (2015), iar estimările Coface indică un nivel de 118 zile pentru 2016;
  • prin acordarea termenelor de plată, furnizorii sunt cei mai mari creditori ai companiilor, creditul comercial reprezentând 42% în totalul datoriilor (comparativ cu 29% în 2008), în timp ce creditul bancar are o pondere de doar 21% (comparativ cu 24% în 2008).

 

Top 5 sectoare – distribuția companiilor în funcție de clasele de risc

Sector Risc Mare Risc Mediu Risc mic
Industria extractiva 73% 18% 9%
Hoteluri si restaurante 64% 18% 19%
Tranzactii imobiliare 63% 18% 19%
Industria alimentara si a bauturilor 63% 21% 17%
Agricultura 62% 23% 15%
Media la nivel national 50% 27% 23%
Industria de masini si echipamente 44% 32% 24%
Comert cu ridicata si distributie 43% 29% 28%
Alte activitati de servicii prestate in principal intreprinderilor 41% 25% 34%
IT 40% 29% 31%
Posta si telecomunicatii 35% 28% 37%

Sursa: MFP, date prelucrate Coface

 

Prin simularea unor șocuri similare celor înregistrate în anul de criză economică 2009 (când peste 110.000 de companii și-au întrerupt activitatea), aproximativ 35% din firmele active în Romania sunt expuse riscului efectiv de a intra în insolvență, „rezultatul final fiind dependent de flexibilitatea furnizorilor (eșalonare a facturilor spre rambursare), a băncilor (restructurarea creditelor) și a statului (eșalonarea datoriei fiscale)”, arată studiul Coface.

Gradul de concentrare a veniturilor în mediul de afaceri

Top Companii Romania Ungaria Polonia Cehia
0 0 0 0 0
1% 67% 52% 48% 40%
5% 86% 64% 62% 51%
10% 91% 72% 68% 59%
20% 95% 78% 73% 65%
50% 98% 81% 75% 67%

Sursa: Coface, Eurostat

Ce soluții au companiile

Pentru diminuarea impactului negativ, companiile pot recurge la:

  • flexibilizarea structurii de cheltuieli prin reducerea/eliminarea cheltuielilor fixe care nu au legatură cu activitatea de bază (subcontractarea serviciilor conexe);
  • diversificarea portofoliului de clienți, a canalelor de vânzare și a piețelor de desfacere. Dacă este posibil, inclusiv diversificarea produselor;
  • temperare în ceea ce privește apelul la creditul comercial;
  • o mai bună înțelegere a riscului sistemic – atunci când o companie vinde cu plata la termen către:
    • un client mai riscant, dar care, la rândul său, vinde către un client mai puțin riscant, atunci firma subiect (furnizorul inițial) poate solicita o cesiune de creanță;
    • un client mai puțin riscant, dar care, la rândul său, vinde către un portofoliu de clienți ce comportă un risc peste medie, sunt recomandate garanții suplimentare de la firma subiect.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.