Mediul de afaceri: Războiul dintre antreprenorii români și multinaționale este doar în mintea clasei politice

NewMoney 12/05/2017 | 12:28 Companii
Mediul de afaceri: Războiul dintre antreprenorii români și multinaționale este doar în mintea clasei politice

Presupusul conflict între capitalul de tip antreprenorial românesc, pe de o parte, și cel străin, pe de alta, este o temă care a stârnit foarte multe „pasiuni“ în ultima vreme, atât pe plan politic, cât și în mediul privat.

Totuși, antreprenorii și managerii prezenți la dezbaterea „Competiția capitalurilor“, organizată recent de revista NewMoney în parteneriat cu Romanian Business Leaders, consideră că semnul de opoziție trebuie plasat mai degrabă între companii „oneste“ și companii „mai puțin oneste“ și nu între „culorile“ naționale ale capitalului.

„Capitalul este precum apa, dincolo de culoarea lui (…). Vorbim mai degrabă despre reglementare și control decât despre multinaționale versus local“, a spus Dragoș Dinu, CEO al Țiriac Holdings.

Fitilul acestei opoziții între cele două tipuri de ca­­pi­­tal a fost aprins abia în ultima perioadă în Ro­­mâ­­nia. Recent, și președintele Klaus Iohannis a comentat subiectul, respingând categoric „tentativele po­­pu­­liste“ de a pune în opoziție investițiile străine față de capitalul românesc, companiile multi­­na­­țio­­­nale față de IMM-urile locale.

„Să nu ne imaginăm că doar țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare suferă sau li se pare că nu încasează suficient de pe urma multinaționalelor. Cele care cer cel mai mult de la multinaționale sunt chiar țările foarte dezvoltate, adesea țările mamă ale acestora“, a spus Dragoș Roșca, venture capita­­list și fondator al firmei de investiții Delta Asset Invest. „Nu ne luptăm capital străin cu capital ro­mânesc, ne luptăm capital onest cu capital mai puțin onest“, a mai spus Roșca.

În România există 433.000 de firme românești și 37.000 de companii stră­­i­­ne, potrivit unui studiu rea­lizat de Ziarul Financiar cu sprijinul Patrona­­tului Investitorilor Autohtoni din România (PIA­­ROM). În timp ce capitalul privat românesc a ajuns în 2015 la afaceri cumulate de 551 de miliarde de lei și un re­zultat net (profituri și pierderi) de 27 de miliarde de lei, firmele străine au avut un business de 580 de miliarde de lei și un rezultat net de 9 miliarde de lei.

În ciuda faptului că mai multe industrii sunt domi­nate de companiile străine, există domenii în care antreprenorii români au reușit să-și facă loc și chiar să se poziționeze în vârful ierarhiei de business. Un exemplu este cel mai mare business antreprenorial din România, retailerul de bricolaj Dedeman, controlat de frații Pavăl din Bacău, care a depășit anul trecut pragul psihologic de un miliard de euro în ceea ce privește cifra de afaceri. Mai sunt însă și alte exemple din alte industrii.

„Mor companiile românești și rămânem doar cu multinaționalele? Eu cred că există exemple multiple contrare. Mă uit numai la ultima copertă din NewMoney (care conține un articol despre antreprenorul Zoltán Teszári, care a fondat RCS&RDS, n.r.) și vedem că există cazuri în care «mor» companii mul­ti­­naționale și companii românești sunt lideri de piață“, a spus Dinu Malacopol, CEO al companiei de telecomunicații Digital Cable Systems (care ope­rează brandul AKTA).

 

Cele mai importante idei:

Dragoș Petrescu, Președinte City Grill

Dragoș Petrescu FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

 

  • Multinaționalele au venit cu bani și know-how de care au beneficiat și întreprinzătorii locali.
  • Avem nevoie de legea holdingului; dacă vrei să transferi orice bun, trebuie să faci un dosar de transfer, ceea ce este un coșmar. Din păcate, în ultima vreme, legea holdingului a ajuns pe locul 283 pe lista priorităților (Guvernului, n.r.).
  • Cel mai mare pericol pentru capitalul românesc este impozitul progresiv. Cum vom fi noi taxați peste un an sau doi și ce impact va avea impozitul progresiv pentru antreprenorii români, care nu (…) beneficiază de o armată de consultanți și avocați?
  • Cu primul milion făcut nu-ți cumperi casă. Nu mai vorbesc de Ferrari. Îl lași în companie, să crească, să te dezvolți.
  • Probabil că City Grill nu va rămâne un grup românesc. Luăm în calcul un venture capitalist minoritar, pe termen mediu – până în trei ani.
  • Shell România și McDonald’s au fost pentru mine cele mai bune școli de business, în afară de MBA.

Dragoș Dinu, CEO Țiriac Holdings

Dragoș Dinu FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

 

  • Substanța discuției (pe tema opoziției între capitalul străin și cel local, n.r.) este legată de prețurile de transfer, dar până acum câțiva ani nu am auzit subiectul pe agenda autorităților fiscale.
  • Nu cred în multinaționale, capital străin sau capital românesc. Capitalul este precum apa, dincolo de culoarea lui (…). Vorbim mai degrabă despre reglementare și control decât despre multinaționale versus local.
  • Avem nevoie de legea holdingului. De ani de zile există discuții și nu s-a implementat nimic.
  • Companiile românești care ies în străinătate și ar trebui să devină companii regionale se pot număra pe degetele de la o mână.
  • Emoțional vorbind, (România, n.r.) e un mediu de business foarte prietenos – stai de vorbă cu autoritățile, glumești, râzi. Rațional vorbind, e un dezastru. Birocrația te omoară.

Ioana Filipescu, Partner Corporate Finance Advisory Deloitte România

Ioana Filipescu FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

 

  • Nu prea există mult capital excedentar local, care să nu fie necesar în businessul de pornire, în businessurile în care respectivii bani sunt investiți. Acumularea capitalului occidental a durat peste o sută de ani. Sigur, există categoria antreprenorilor care își decapitalizează companiile, așa cum există pertinență în a spune că 25 de ani nu sunt un timp suficient de lung ca să fie acumulat un capital autohton excedentar (din care să fie finanțate fonduri locale de investiții, n.r.).
  • Acum am în execuție trei mandate de private equity, de vânzare. Este teribil de greu să contactezi family office-urile care nu prea există sau structurile antreprenorilor locali, să le propui o achiziție, chiar atunci când ar avea sens. Oamenii aceștia încă sunt obișnuiți să facă ei totul, să fie principalii decidenți. În foarte rare cazuri au niște reprezentanți, un management, o structură.

Dragoș Roșca, Venture capitalist, fondator al firmei de investiții Delta Asset Invest

Dragoș Roșca FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

 

  • Toate statele lumii, indiferent cât de dezvoltate sunt, urmăresc banii multinaționalelor.
  • Să facem distincție între realitatea economică și populismul politic. Țările, care au știut să acomodeze multinaționale, au creat sisteme de control și au încheiat parteneriate win-win. Cele care au marșat pe populism nu rezolvă nimic, trăiesc în sărăcie și debandadă economică.
  • Există două tipuri de capital românesc. Unul care nu se prea plânge, nu țipă că e discriminat și nu prea are treabă cu statul. Se descurcă în piața liberă, pe uscat. Și altul care lucrează, în adâncuri (construcție de infrastructură, programe mari IT cu guvernul, distribuție, extracție), care, dintr-odată, are mari probleme – businessurile au căzut în cap, nu au mai ieșit licitațiile, acționarii sunt în diverse locații.

Dinu Malacopol, CEO Digital Cable Systems (AKTA)

Dinu Malacopol FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

 

  • Eu cred că ne dorim multinaționale, altfel peisajul economic este incomplet dacă am avea doar firme românești sau doar multinaționale. Firmele antreprenoriale românești, de multe ori, se transformă, prin achiziții, în multinaționale. Multinaționalele aprovizionează cu business și cu know-how firmele antreprenoriale. Ecosistemul trebuie văzut în întregimea lui.
  • Mor companiile românești și rămânem doar cu multinaționalele? Eu cred că există exemple multiple contrare.
  • Capitalul este fungibil, este ca apa, este peste tot. Să ne gândim la investiții și poate mai puțin la capital.

Felix Pătrășcanu, Managing Director Fan Courier

Felix Pătrășcau FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

 

  • Toată lumea mă întreabă: Când ieși pe bursă? Eu credeam că ieși pe bursă atunci când ai nevoie de bani, și eu nu am nevoie de bani. Încă mai avem o mulțime de proiecte. Dar nu înseamnă doar asta și nici nu înseamnă că nu putem ieși pe bursă, chiar dacă nu vrem să facem exit. Ne încurajează cele două exemple (MedLife și RCS&RDS, n.r.) și au început discuțiile între noi, cei trei asociați ai Fan Courier. Ne gândim și la așa ceva, pentru transparență, pentru a deveni mai profesioniști în organizare.
  • Nu sunt de acord cu politica de a alunga multinaționalele. Cred că trebuie făcută o diferențiere foarte clară între ceea ce se spune la nivel politic și ceea ce se întâmplă în mod real, în economie. Tot timpul ne plângem de banii care se încasează la bugetul statului și nu discutăm mai deloc despre ce vine înapoi spre societate – în infrastructură, educație.
  • Când am deschis Fan Courier, aveam nevoie de un regulament de ordine interioară. Și cineva îmi spune: copiază-l pe cel de la Connex. Și l-am luat copy/paste. Printre altele, era acolo o regulă foarte clară: în compania Connex nu se țipă. La mine, chiar eu ridicam tonul, eram omul bun la toate, îmi făcusem un imperiu de butoane. Iată transferul de know-how de la multinațională la noi.

Bogdan Putinică, Senior Group Vice-President Global Services Enea Software AB

Bogdan Putinică FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney

 

  • Cred că diferența între populism și politicile macro, pe care nu prea le vedem în România, face din această discuție o problemă. Guvernul nostru are politici mai degrabă de ordin social în abordarea economică: să colecteze cât mai mulți bani pentru a crește pensiile. În toată lumea civilizată se pune problema dezvoltării economice pe orizontală: numărul de joburi create, taxele, impactul în economia locală. La noi nu se discută asta niciodată.
  • De multe ori, multinaționalele sunt cotate la bursă. Asta înseamnă că proprietarul lor este reprezentat de o multitudine de entități și indivizi, inclusiv persoane fizice. Rolul unei multinaționale este să genereze bogăție pentru acționari. Noi de asta existăm.
  • Suntem conduși (multinaționalele, n.r.) de reglementări foarte bune de transparență organizațională, cred că gradul de opacitate vine din cauza concurenței. Mă refer la secretele comerciale, modelele de afaceri, modele de preț care nu se găsesc pe internet. Dar companiile mari și multinaționalele au un instrument de aur – raportul anual. Aceste documente conțin o multitudine de lucruri relevante despre compania respectivă, inclusiv salariile directorilor.
  • În compania mea, există relații normale de business între divizia din România și cea din America. Profiturile migrează acolo unde sunt contractele, clienții, unde sunt centrele operaționale care execută. Atâta timp cât modelul de transfer pricing urmează modelul de business real, mi se pare efectiv un instrument. Dacă scopul este să impozităm mai mult în România decât în America, acest lucru pare extrem de subiectiv la prima vedere. Din punctul de vedere al guvernului, ce vrem să facem cu o companie din România: să o dezvoltăm, să o creștem, să aibă impact pe orizontală, vrem să genereze locuri de muncă? Atunci să o ajutăm să crească.

 

 


FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney