Mediul de afaceri: 2018 este anul incertitudinilor. Care sunt principalele riscuri pentru economie

Gabriel Bucur 11/01/2018 | 15:06 Ştiri
Mediul de afaceri: 2018 este anul incertitudinilor. Care sunt principalele riscuri pentru economie

Oamenii de afaceri sunt rezervați în privința evoluției economice din acest an. Aceștia sunt de părere că economia României va continua să crească, dar avansul se va tempera semnificativ față de cel din 2017. Totodată, principalele probleme semnalate de mediul de business pentru 2018 sunt inflația, deprecierea leului și incertitudinile legate de cadrul fiscal, arată cel mai recent barometru de opinie realizat de KeysFin.

Majoritatea (54%) oamenilor de afaceri chestionați au estimat o creștere a Produsului Intern Brut între 4 și 4,5% pentru acest an, 7% din respondenți au estimat o creștere a PIB-ului de sub 4%, în timp ce un sfert (23%) au indicat un avans economic de peste 5%. Totuși, 16% au evitat să răspundă, considerând că sunt prea multe incertitudini legate de evoluţiei economiei, mai ales în a doua parte a anului.

Față de situația din iunie 2017, se remarcă o creștere a incertitudinii legate de perspectivele economiei și o scădere a optimismului oamenilor de afaceri, spun specialiștii KeysFin. Incertitudinile legate de Codul Fiscal conduc topul riscurilor pentru economie. Acestea sunt identificate de peste 76% din respondenți, în timp ce inflația (65%), evoluția leului (53%), criza de pe piața forței de muncă (51%) și scumpirea creditării (38%) au fost menționate, de asemenea, pe lista principalelor riscuri pentru economie.

„Codul Fiscal reprezintă principala preocupare a mediului de business. Schimbările semnificative din ultima parte a anului trecut și perspectivele unor noi modificări în acest domeniu ridică cele mai mari semne de întrebare. În condițiile unui cadru fiscal instabil, mulți dintre oamenii de afaceri și-au amânat planurile de investiții, de extindere a afacerilor, și mai cu seamă că provocările de ordin fiscal sunt însoțite și de perspectiva scumpirii semnificative a creditării în România”, au explicat analiștii.

Investitorii au mai menționat la capitolul riscuri pentru economie ,,zgomotul” de pe scena politică și o posibilă înrăutățire a situației economice mondiale.

Consumul rămâne „locomotiva”, iar leul va continua să se deprecieze

Evoluția economică pozitivă din primul semestru al anului 2018 ar urma să fie impulsionată în primul rând de consum, spun oamenii de afaceri. „Creșterile de salarii și pensii vor influența semnificativ acest segment (al comerțului – n.r.), însă nu în aceeași măsură ca în 2017, având în vedere scumpirile preconizate de producători și comercianți pe fondul deprecierii monedei naționale”, arată datele KeysFin.

În contextul creșterii consumului, mare parte dintre oamenii de afaceri (62%) se așteaptă ca serviciile să înregistreze, de asemenea, un avans consistent. Topul domeniilor de activitate care vor performa în 2018 este completat de agricultură (cu menționări în 34% din răspunsuri), construcții (31%), turism (29%), transporturi (17%) și IT (12%).

Puseul inflaționist din 2018 va fi influențat, în mare măsură, de evoluția monedei naționale, spun analiștii. Întrebați la ce cotație cred că va fi tranzacționat euro în primul semestru, majoritatea investitorilor au indicat intervalul 4,7 – 4,75 lei și precizează că aşteptările de creştere a inflaţiei peste estimări şi majorarea deficitelor ar putea determina BNR să continue înăsprirea politicii monetare în acest an. Banca Națională a luat deja prima măsură. A crescut, zilele trecute, dobânda cheie la 2%.

„Dincolo de evoluția leului, accesul mai dificil la creditare, ca urmare a creșterii dobânzilor, ar putea influența semnificativ dinamica economiei, cu rezultate greu de anticipat în acest moment. Mulți investitori cred că deprecierea leului și dobânzilor în creștere vor scădea semnificativ apetitul investițional în 2018. Vom avea un an plin de incertitudini”, au mai spus cei de la Keysfin.

Întrebați de ce măsuri este nevoie pentru ca economia să-și continue evoluția pozitivă în 2018, oamenii de afaceri au vorbit mai ales despre predictibilitate, insistând pe existența unui cadru fiscal stabil. Totodată, au indicat și necesitatea investițiilor în infrastructură, văzute drept primordiale pentru dezvoltarea investițiilor, mai ales a celor de tip greenfield.

Impulsionarea atragerii fondurilor europene, prin eliminarea birocrației, și acordarea unor facilități investitorilor interesați să dezvolte afaceri cu impact pe orizontală și care să creeze locuri de muncă s-au aflat, de asemenea, printre măsurile propuse de investitori.

Pentru barometrul KeysFin au fost folosite răspunsurile a peste 150 de oameni de afaceri din diverse domenii de activitate, de la comerţ la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.