Ştiri

Medicul Gheorghe Burnei, condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani şi şase luni închisoare cu suspendare pentru luare de mită în formă continuată, el fiind acuzat că a primit bani de la zeci de părinţi pentru a le opera copiii internaţi la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti.

Medicul primise o condamnare cu suspendare şi la instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti.

Judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, perioadă în care medicul trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la una dintre următoarele două entităţi: SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA Sector 5 şi Direcţia Generală de Poliţie Comunitară Sector 1 Bucureşti.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a dispus confiscarea de la Gheorghe Burnei a sumelor de 3.250 euro şi 11.800 lei, însă instanţa a anulat decizia Tribunalului Bucureşti privind plata unei amenzi penale de 150.000 lei.

Medicul a primit o pedeapsă mai blândă, după ce instanţele au dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor din 21 de infracţiuni de luare de mită într-o singură infracţiune de luare de mită (21 acte materiale).

Acuzațiile aduse lui Gheorghe Burnei

Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată pe 8 iunie 2017, fiind acuzat de mai multe infracţiuni de luare de mită, după ce ar fi cerut bani de la părinţi pentru a le opera copiii internaţi la Spitalul „Marie Curie” din Bucureşti.

Procurorii susţineau că există indicii privind săvârşirea de către Gheorghe Burnei a unor infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, stare pe care medicul ar fi agravat-o prin acţiuni intenţionate.

Conform documentelor întocmite de procurori, Gheorghe Burnei nu cerea direct bani de la părinţii ai căror copii urmau să fie operaţi, însă după ce efectua intervenţiile chirurgicale le permitea acestora „să îl gratifice” cu diverse sume.

În anumite cazuri, medicul pretindea sume de bani anterior intervenţiei chirurgicale, încercând să le mascheze într-o formă aparent legală, încheind un înscris sub semnătură privată pe care îl intitula contract de donaţie. Persoanele care ajungeau la Burnei şi care îi ofereau mită erau părinţi ai căror copii aveau anumite deficienţe fizice, dintre care unele trebuiau corectate medical.

Potrivit anchetatorilor, Burnei îi interna pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi interna în mod repetat, fără a le efectua nicio intervenţie chirurgicală, pentru a-i determina astfel pe părinţi să îi dea bani sau alte foloase pentru efectuarea operaţiilor.

Procurorii mai susţineau că medicul apela şi la ameninţări cu refuzul efectuării operaţiei dacă părinţii nu se conformau cererilor sale.

Presa a relatat cazul unei fete, Amira, care a fost operată în urmă cu 18 ani de medicul Burnei, pentru luxaţie congenitală la şold. Fata a fost supusă în total la 11 intervenţii chirurgicale, fiindu-i implantat un dispozitiv ceramic, care nu era omologat. Operaţiile nu au reuşit însă, iar fata este acum imobilizată la pat.

NewMoney

Recent Posts

STUDIU. Comerţul online din România va crește în 2024 cu aproximativ 10%

Sectorul de e-commerce din România este evaluat la aproximativ 7 miliarde de euro pentru finalul…

2 zile ago

Ministerul Economiei crește plafonul finanțării nerambursabile în cadrul programului Start Up Nation

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, a anunţat că programul Start Up Nation, va beneficia din…

2 zile ago

Consiliul Concurenței dă verdictul privind evoluţia sectorului bancar

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat vineri că rezultatele investigaţiei sectoriale privind sectorul bancar…

2 zile ago

Lazea (BNR): Cei care solicită noi facilităţi fiscale, salarii, ştiind bine că anul viitor va urma o corecţie, la ce se aşteaptă?

Adâncirea dezechilibrelor fiscale prin solicitarea de facilităţi ar putea avea la bază o speranţă deşartă…

2 zile ago

Meta Platforms, sub lupa anchetatorilor UE pentru conţinutul online

Compania Meta Platforms este vizată de o investigaţie majoră din partea Uniunii Europene legată de…

2 zile ago

Undă verde pentru referendumul de aderare a Republicii Moldova la UE

Parlamentul de la Chişinău a adoptat joi o hotărâre privind desfăşurarea referendumului privind aderarea Republicii…

2 zile ago

Acest website folosește cookies