Medicii de familie vor primi mai mulți bani pentru pacienții vaccinaţi împotriva COVID

Elena Marinescu 28/04/2021 | 17:46 Ştiri
Medicii de familie vor primi mai mulți bani pentru pacienții vaccinaţi împotriva COVID

Suma pe care medicii de familie o vor primi pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete crește de la 30 de lei pentru fiecare persoană vaccinată la 40 de lei.

Decizia a fost luată în ședința de Guvern de azi, la solicitarea Ministerului Sănătății, potrivit unui comunicat de presă. Tariful pentru inocularea vaccinului împotriva COVID-19 administrat de către medicii de familie cuprinde consultația medicală realizată de medicul de familie, administrarea serului, precum și monitorizarea și raportarea reacțiilor adverse postvaccinare.

Potrivit Guvernului, modificarea tarifului este justificată de suplimentarea materialelor sanitare și a echipamentelor de protecție utilizate în cabinetul medicului de familie. Tarifele vor fi valabile până la data de 30 septembrie 2021.

Până acum, aproximativ 3.000 de medici de familie s-au înscris în programul de vaccinare anti-COVID în cabinete.

Peste 5 milioane de doze de vaccin anti-COVID au fost administrate în România la exact patru luni de la debutul campaniei de vaccinare, după cum au anunţat autoritățile responsabile cu acest domeniu.

 

Campania de vaccinare a început în România la 27 decembrie 2020, iar până marți, 27 aprilie 2021, au fost vaccinate peste 3.158.000 de persoane împotriva COVID-19. Mai mult de 1.850.000 de persoane dintre acestea au primit deja ambele doze de vaccin. Majoritatea persoanelor vaccinate în România au fost imunizate cu Pfizer/BioNTech.