Ştiri

Mediapost Martech intră în rândul partenerilor HubSpot Platinum Partners

Mediapost Martech, parte a grupului Mediapost Hit Mail și companie specializată în automatizarea serviciilor de marketing, vânzări și suport pentru clienți, a obținut certificarea de Partener Platinum HubSpot, după doar un an și jumătate de activitate pe piață. Realizarea este remarcabilă pentru o companie din sud-estul Europei, mai ales în contextul în care, la nivel mondial doar 8% dintre partenerii HubSpot ajung să atingă acest nivel. De asemenea, Mediapost Martech este partenerul HubSpot din România cu cele mai multe acreditări oficiale HubSpot, în număr de 23, având nu mai puțin de 11 consultanți certificați. 

HubSpot este o platformă de automatizare a proceselor de marketing, vânzări și suport pentru clienți, fondată în 2006, în SUA, care deservește peste 10.000 de companii, din 65 de țări. Compania americană de consultanță și cercetare în IT, Gartner, apreciază HubSpot ca fiind una dintre cele mai rapide, ușor de utilizat și performante platforme de acest tip, la nivel global.

„Cred cu tărie că de fiecare dată când o companie de servicii din România reușește o performanță notabilă la nivel european sau mondial este un motiv de mândrie pentru mediul de afaceri românesc și de ce nu, și pentru mediul academic. În ultimul an, am câștigat nu mai puțin de 20 de clienți pentru care am produs, împreună cu HubSpot, rezultate care au mers până la triplarea indicatorilor cheie de performanță, cu mai puțin de jumătate din resurse“, a declarat Adrian Alexandrescu, Managing Partner al Mediapost Martech.

Mediapost Martech oferă clienților săi servicii de proiectare de programe de CRM (Customer Relationship Management), marketing, vânzări și suport-client de nivel înalt, precum și implementarea acestor programe, folosind platforme software de ultimă generație, dotate inclusiv cu capacități de Inteligență Artificială, așa cum este și HubSpot.

În actualul context economic, afectat de schimbările generate de pandemie, instrumentele de automatizare a acțiunilor de marketing și vânzări pot salva numeroase locuri de muncă.

Adrian Alexandrescu: Ne apropiem de finalul primului semestru din 2021 și am observat deja o deschidere crescută a companiilor față de industria martech, în general. Am implementat astfel de platforme software pentru companii din domenii precum farmaceutic, comerț electronic, telecomunicații, industria auto și cea chimică. Companiile investesc în automatizarea serviciilor de marketing, vânzări și relații cu clienții și își recalifică forța de muncă pe principii noi, moderne și eficiente. Pe lângă partea de implementare efectivă, cel mai solicitat serviciu al agenției noastre din ultimul an și jumătate a fost trainingul pe aproape orice subiect legat de automatizarea proceselor de business.

Cele mai multe companii care utilizează sisteme CRM provin din segmentul business-to-business și comerț electronic, iar costurile pentru un asemenea sistem pornesc de la 2.000 euro pentru implementare și aproximativ 500 de euro lunar.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Leul se depreciază în fața euro, dar crește comparativ cu dolarul american

Moneda naţională s-a depreciat uşor, miercuri, în raport cu euro, care a fost calculat de…

o oră ago

Mugur Isărescu: Noi nu vedem recesiune. Riscul a fost pentru trimestrul întâi

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că nu vede România în pragul…

2 ore ago

Premier Restaurants România va deschide 7 restaurante McDonald’s în România, în 2024

Premier Restaurants România, operatorul restaurantelor McDonald's din țară, are în plan deschiderea a șapte noi…

3 ore ago

Acțiunile FORT intră la tranzacționare pe piața AeRO, începând cu 17 mai

Compania de cybersecurity FORT SA anunță debutul tranzacționarii pentru acțiunile sale (simbol BVB: 4RT) pe…

3 ore ago

Magnus Carlsen, câștigătorul primei etape a Grand Chess Tour: “Dacă am o zi bună, am o șansă”. Urmează etapa de la Bucureşti

Prima etapă a Grand Chess Tour (GCT) s-a încheiat cu o serie spectaculoasă de zece…

3 ore ago

Febra speculativă a Gamestop, reprodusă și în 2024. Ce a stat, de fapt, la baza efervescenței din piață?

Febra speculativă a Gamestop și altor acțiuni „meme" de la începutul anului 2021 pare, cu…

3 ore ago

Acest website folosește cookies