Mecena de azi și de ieri  

Specia oamenilor cu dare de mână care investesc fără să aștepte financiar în arte este pe cale de dispariție. Termenul „mecena“ a dispărut parcă cu totul și din limbaj. O incursiune sumară în mă­runtaiele virtuale ale Wikipedia ne spune că termenul provine de la Gaius Cilnius Mecenas, unul dintre consilierii împăratului roman Octavian și, totodată, un sponsor generos al tinerei generații de poeți, precum Horațiu și Virgiliu. De atunci, numele său s-a transformat în substantiv comun.

Lupii tineri ai capitalismului postdecembrist care ar fi putut fi mecena au preferat să fie sponsori ai echipelor de fotbal. Era cumva de înțeles: preocuparea pentru artă a dispărut din societate, iar a fi artist a devenit sinonim cu individ fără ocupație. Popularitatea sportului a explodat însă. Dacă erai o persoană în goană după celebritate, finanțarea unei echipe de fotbal era rețeta sigură. Ieșirea lui Gigi Becali din anonimat coincide, evident, cu momentul în care a început să finanțeze echipa Steaua București. Iar exemplul său poate fi înmulțit cel puțin cu numărul orașelor – capitală de județ din România.

Artă la hotel și la spital. Protagonistul cover story-ului din numărul cu­rent al revistei NewMoney, Nicolae Sofianu, cel mai bogat vâlcean, avea în urmă cu două decenii ocazia să fie un fel de Gigi Becali. De altfel, a și fost într-un fel. Suprafețele mari de terenuri cu destinație rezi­dențială sau industrială pe care le-a cumpărat i-au adus supranumele de „Gigi Becali al Vâlcii“. Porecla s-a oprit aici însă pentru că surplusul financiar l-a investit în (ceal)altă direcție. Sfătuit de Gheorghe Dican, actualmente vicepre­ședintele Uniunii Artiștilor Plastici din Râmnicu Vâlcea, Sofianu s-a dus spre artă. În timpul docu­mentării pentru povestea noastră de copertă, Gheorghe Dican ne povestește că i-a propus ca prin această investiție să ducă lucrurile la un alt nivel. Și l-a și convins. De atunci, Sofianu a colec­ționat aproape 3.000 de lucrări de artă de la 1.200 de artiști (mai mulți decât reunește Muzeul Națio­nal de Artă Contem­porană).

Sofianu își ține colecția (cea mai mare de artă contemporană românească, deținută de o per­soană privată) nu acasă, ci în hotelul și spitalul pe care le-a construit la Vâlcea. Același Dican ne spune că, inițial, s-a opus ca lucrările să fie expuse în foaie­rul și restaurantul hotelului, pe motiv că „arta nu merge amestecată cu sarmalele“. La contraargumentul că la restaurant vin mai mulți oameni decât la muzeu, șeful artiștilor din Vâlcea nu a mai avut răspuns. Omul de afaceri și-a propus astfel să aducă arta pe stradă. La propriu, pentru că o parte dintre sculpturi sunt așezate de jur împrejurul hotelului. Este o încercare de a readuce arta în atenția unui public prea grăbit, plictisit, obosit, ca să se mai gândească la valorile culturale. Ușor de bănuit că, într-un viitor apropiat, vrea să pună toate lucrările la un loc, într-un muzeu Sofianu, în care accesul va fi gratuit.

Cu siguranță, antreprenorul vâlcean nu este singurul milionar care cumpără artă. Prin ce se deosebește de majoritatea celor care au această aplecare – dincolo de numărul-record de artiști – este preocuparea pentru artă contemporană românească. Altfel spus, cumpără lucrări ale unor artiști în viață, în loc să colecționeze opere clasice interbelice. Are și astfel de lucrări, însă acestea reprezintă excepția, nu regula.

Investiție în nemurire. Revenind la cursul istoriei, mecenatul a fost reluat (unde altundeva?!) în Florența secolului al XV-lea de Lorenzo de’ Medici. Patronajul făcut de marele bancher și diplomat florentin a fost un catalizator pentru Renaștere și putem să ne întrebăm pe bună dreptate dacă acest curent nu ar fi fost mai sărac fără un astfel de mecena. În apropierea lui Lorenzo (supranumit Magnificul) au trăit artiști precum Andrea del Verrocchio, Leonardo da Vinci, Sandro Botticelli sau Michelangelo Buonarroti. Cel din urmă chiar a locuit alături de el timp de trei ani. Atunci când nu cumpăra personal lucrările mae­ștrilor de mai sus juca rolul de intermediar aju­tân­du-i să-și gă­sească clienți. Prin 1471, calcula că, timp de 35 de ani, familia sa a cheltuit pe artă echiva­len­tul de azi a peste 400 milioane de dolari.

Peste secole, puțini își mai amintesc cum s-a îmbogățit familia de’ Medici, însă numele artiștilor pe care i-a sprijinit i-au asigurat nemuirea. Până la urmă mecenatul s-a  dovedit cea mai rentabilă investiție.

Cel mai probabil, Nicolae Sofianu nu va de­clan­șa o Renaștere în Oltenia, însă impactul său în lumea artei contemporane este indiscutabil. Și, invers, cultura a avut un impact asupra lui. Puțini oameni de afaceri vorbesc cu mai mult patos pe teme de religie, istoria artei, ezoterism decât des­pre hectare de teren, valoarea activelor sau posi­bilități de a atrage investitori.

Este un personaj în afara tiparelor a cărui poveste merită să fie citită. Doar întoarceți-vă la pagina 10.

Ionuț Ancuțescu are o experiență de peste 17 ani în presa economică și de business. A lucrat la publicațiile Ziarul Financiar, Capital, Biz, Business Magazin, Money Express, Forbes și Adevărul Financiar, iar acum este redactorul-șef al revistei NewMoney.
← Close