Specia oamenilor cu dare de mână care investesc fără să aștepte financiar în arte este pe cale de dispariție. Termenul „mecena“ a dispărut parcă cu totul și din limbaj. O incursiune sumară în măruntaiele virtuale ale Wikipedia ne spune că termenul provine de la Gaius Cilnius Mecenas, unul dintre consilierii împăratului roman Octavian și, totodată, un sponsor generos al tinerei generații de poeți, precum Horațiu și Virgiliu. De atunci, numele său s-a transformat în substantiv comun.
Lupii tineri ai capitalismului postdecembrist care ar fi putut fi mecena au preferat să fie sponsori ai echipelor de fotbal. Era cumva de înțeles: preocuparea pentru artă a dispărut din societate, iar a fi artist a devenit sinonim cu individ fără ocupație. Popularitatea sportului a explodat însă. Dacă erai o persoană în goană după celebritate, finanțarea unei echipe de fotbal era rețeta sigură. Ieșirea lui Gigi Becali din anonimat coincide, evident, cu momentul în care a început să finanțeze echipa Steaua București. Iar exemplul său poate fi înmulțit cel puțin cu numărul orașelor – capitală de județ din România.
Artă la hotel și la spital. Protagonistul cover story-ului din numărul curent al revistei NewMoney, Nicolae Sofianu, cel mai bogat vâlcean, avea în urmă cu două decenii ocazia să fie un fel de Gigi Becali. De altfel, a și fost într-un fel. Suprafețele mari de terenuri cu destinație rezidențială sau industrială pe care le-a cumpărat i-au adus supranumele de „Gigi Becali al Vâlcii“. Porecla s-a oprit aici însă pentru că surplusul financiar l-a investit în (ceal)altă direcție. Sfătuit de Gheorghe Dican, actualmente vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din Râmnicu Vâlcea, Sofianu s-a dus spre artă. În timpul documentării pentru povestea noastră de copertă, Gheorghe Dican ne povestește că i-a propus ca prin această investiție să ducă lucrurile la un alt nivel. Și l-a și convins. De atunci, Sofianu a colecționat aproape 3.000 de lucrări de artă de la 1.200 de artiști (mai mulți decât reunește Muzeul Național de Artă Contemporană).
Sofianu își ține colecția (cea mai mare de artă contemporană românească, deținută de o persoană privată) nu acasă, ci în hotelul și spitalul pe care le-a construit la Vâlcea. Același Dican ne spune că, inițial, s-a opus ca lucrările să fie expuse în foaierul și restaurantul hotelului, pe motiv că „arta nu merge amestecată cu sarmalele“. La contraargumentul că la restaurant vin mai mulți oameni decât la muzeu, șeful artiștilor din Vâlcea nu a mai avut răspuns. Omul de afaceri și-a propus astfel să aducă arta pe stradă. La propriu, pentru că o parte dintre sculpturi sunt așezate de jur împrejurul hotelului. Este o încercare de a readuce arta în atenția unui public prea grăbit, plictisit, obosit, ca să se mai gândească la valorile culturale. Ușor de bănuit că, într-un viitor apropiat, vrea să pună toate lucrările la un loc, într-un muzeu Sofianu, în care accesul va fi gratuit.
Cu siguranță, antreprenorul vâlcean nu este singurul milionar care cumpără artă. Prin ce se deosebește de majoritatea celor care au această aplecare – dincolo de numărul-record de artiști – este preocuparea pentru artă contemporană românească. Altfel spus, cumpără lucrări ale unor artiști în viață, în loc să colecționeze opere clasice interbelice. Are și astfel de lucrări, însă acestea reprezintă excepția, nu regula.
Investiție în nemurire. Revenind la cursul istoriei, mecenatul a fost reluat (unde altundeva?!) în Florența secolului al XV-lea de Lorenzo de’ Medici. Patronajul făcut de marele bancher și diplomat florentin a fost un catalizator pentru Renaștere și putem să ne întrebăm pe bună dreptate dacă acest curent nu ar fi fost mai sărac fără un astfel de mecena. În apropierea lui Lorenzo (supranumit Magnificul) au trăit artiști precum Andrea del Verrocchio, Leonardo da Vinci, Sandro Botticelli sau Michelangelo Buonarroti. Cel din urmă chiar a locuit alături de el timp de trei ani. Atunci când nu cumpăra personal lucrările maeștrilor de mai sus juca rolul de intermediar ajutându-i să-și găsească clienți. Prin 1471, calcula că, timp de 35 de ani, familia sa a cheltuit pe artă echivalentul de azi a peste 400 milioane de dolari.
Peste secole, puțini își mai amintesc cum s-a îmbogățit familia de’ Medici, însă numele artiștilor pe care i-a sprijinit i-au asigurat nemuirea. Până la urmă mecenatul s-a dovedit cea mai rentabilă investiție.
Cel mai probabil, Nicolae Sofianu nu va declanșa o Renaștere în Oltenia, însă impactul său în lumea artei contemporane este indiscutabil. Și, invers, cultura a avut un impact asupra lui. Puțini oameni de afaceri vorbesc cu mai mult patos pe teme de religie, istoria artei, ezoterism decât despre hectare de teren, valoarea activelor sau posibilități de a atrage investitori.
Este un personaj în afara tiparelor a cărui poveste merită să fie citită. Doar întoarceți-vă la pagina 10.
