Mecaplast investește 10 milioane de euro într-o fabrică de componente auto în Argeș

Gabriel Bucur 08/02/2017 | 17:52 Ştiri
Mecaplast investește 10 milioane de euro într-o fabrică de componente auto în Argeș

Grupul Mecaplast, unul dintre cei mai importanți producători de componente auto din lume, își extinde activitățile în România, prin inaugurarea unei fabrici în valoare de 10 milioane de euro în județul Argeș, anunță casa de avocatură Mușat & Asociații, care consiliază juridic grupul pentru acest proiect.

Investiția este de tip „brownfield”, adică este făcută într-o zonă industrială abandonată. Noua fabrică Mecaplast va fi amplasată între Pitești și Mioveni și va produce, din acest an, componente auto pentru noul Duster. Fabrica va avea toate mijloacele industriale necesare pentru a dezvolta noi afaceri, în special pentru piese motor și piese vopsite de interior și exterior.

Investiția grupului Mecaplast în România vine în contextul strategiei sale globale agreate cu Dacia, precum și a strategiei sale de a reduce pe cât posibil costurile logistice, anunță casa de avocatură.

„Suntem bucuroși să fim alături de Mecaplast în procesul său de expansiune care vizează intrarea pe piața din România. Mecaplast, lider european în industria de automotive, are în continuare planuri ambițioase de expansiune, fapt dovedit și de recenta fuziune cu un alt jucător de profil, care îi permite grupului Mecaplast să se extindă pe piețe cheie ale acestei industrii, cum ar fi cele din SUA sau China și să își consolideze portofoliul de clienți”, a declarat Monia Dobrescu, Partener, cea care a coordonat echipa Mușat & Asociații implicată în acest proiect.

 


FOTO: Mediafax

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.