Ştiri

MEC: 76,1% dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5

Peste 135.000 de elevi care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, adică 76,1%, iar 839 de candidaţi au avut media generală 10. Contestaţiile pot fi depuse luni şi marţi, inclusiv prin mijloace electronice.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat, luni, că a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Naţională ale absolvenţilor clasei a VIII-a (înainte de contestaţii), sesiunea 2- 27 iunie.

Ce note au luat elevii la la Evaluarea Națională 2020

„Situaţia statistică generală arată că dintre cei 160.468 candidaţi prezenţi, 135.101 candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.10%. Dintre aceştia, 839 de candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece)”, a arătat MEC.

Rata de participare a fost de 93,00%: 160.468 candidaţi prezenţi, dintr-un total de 172.531 de elevi înscrişi.

La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.101 candidaţi (83.9%), iar 4.587 candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 112.651 candidaţi (70.2%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.251 de candidaţi au obţinut nota 10 (zece).

Şapte elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă, lucrările acestora fiind notate cu 1.

Contestaţiile pot fi depuse în cursul zilei de luni, în intervalul orar 16:00 – 19:00, şi marţi, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 27 iunie

„În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD), precum şi cu solicitarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaţilor sunt afişate în acest format”, a transmis MEC.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la Evaluarea Naţională şi 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afişată după finalizarea contestaţiilor.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

14 ore ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

15 ore ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

15 ore ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

16 ore ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

16 ore ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

18 ore ago

Acest website folosește cookies