McDonald’s schimbă rețeta francizelor

Mimi Noel 12/10/2016 | 11:18 Global
McDonald’s schimbă rețeta francizelor

După mai bine de trei decenii în care a operat restaurante McDonald’s, Ted Lezotte vindea în 2015 ultima dintre cele șase unități pe care le avea în Michigan. Lezzote spune că renovarea costisitoare – per restaurant, ajungea la aproape două milioane de dolari – l-a ajutat să ia această decizie.

„În mediul economico-financiar actual, e nevoie de mai mult de două restaurante ca să supraviețuiești“, spune el. Lanțul caută francizați care dețin între opt și zece unități. Dintre cele șase unități, Lezzote a închis una, iar pe restul le-a vândut unor operatori mai mari.

De-a lungul timpului, McDonald’s a devenit faimos tocmai pentru sistemul de francizare conceput pentru micii antreprenori, în care chiar și cu un singur restaurant sau cu două, francizații vor fi mult mai atenți la detalii și astfel vor putea să asigure o calitate a serviciilor mai bună pentru clienți.

În ultima vreme însă, gigantul american a schimbat această filosofie și a început să prefere francizarea către mari operatori în detrimentul antreprenoriatului de familie. Din 2014, numărul francizaților McDonald’s a scăzut cu 2,6 procente, în timp ce numărul locațiilor francizate a crescut cu 1,2%, potrivit datelor firmei de cercetare FranchiseGrade.com. Cei mai mari francizați devin tot mai mari, în timp ce cei care dețin doar cinci sau mai puțin de cinci sunt pe cale de dispariție.

Noua abordare în care gigantul american scapă practic de micii francizați îi permite lanțului să accelereze procesul de remodelare și modernizare a restaurantelor și, implicit, să le echipeze cu noi tehnologii, cum ar fi ecranele de unde clienții își pot comanda singuri ce vor, sistem testat deja în aproape 250 de locații. E un demers costisitor, iar micii francizați nu pot ține pasul, prin urmare sunt reticenți să adopte planurile companiei-mamă.

În consecință, compania-mamă îi încurajează pe micii francizați să vândă“, admite Rob Hunziker, proprietarul Advanced Restaurant Sales, firmă de brokeraj în industria restaurantelor. „Când ajungi să ai mii de francizați mici pe care trebuie să îi monitorizezi și să-i ții la curent, în pas cu ritmul de dezvoltare al companiei-mamă, devine dificil și costisitor pentru aceasta din urmă“, apreciază acesta, adăugând că lanțul american chiar a accelerat această nouă politică în ultimul an de zile.

Potrivit statisticilor, există circa 1.850 de francizați care dețin cinci sau mai puțin de cinci restaurante McDonald’s, comparativ cu 1.930, câți erau în 2014 (o scădere de 4,6%), informează aceeași FranchiseGrade.com. A crescut însă cu 12 procente numărul francizaților care operează mai mult de zece unități: 245 în prezent, comparativ cu 218 în 2014.

CONSOLIDARE. În luna aprilie, directorul executiv al companiei, Steve Easterbrook, a confirmat această nouă politică a McDonald’s, precizând că urmează să fie consolidat eșalonul operatorilor francizați care dețin între cinci și șapte locații în medie. „Ne asigură asta operatori mai puțini dar mai puternici care ar putea să facă investiții mai mari?“, se întreabă Easterbrook. „S-ar putea“.

Lanțuri precum Burger King, Wendy’s, Subway sau Pizza Hut au, de asemenea, francizați care dețin sute de unități.

ABORDAREA CONSERVATOARE. Iată, așadar, cam care este scara la care acest gen de afaceri operează atunci când acceptă să se extindă în franciză. În urmă cu mai multe decenii, McDonald’s prefera abordarea conservatoare – franciza o singură locație, în timp ce alte mari lanțuri francizau regiuni întregi către un singur operator. „Motivația cea mai puternică imprimată francizaților McDonald’s era aceea că, dacă ajungi să operezi un mare restaurant, al doilea va urma și tot așa“, analizează retrospectiv Mark Kalinowski, analist la Nomura Securities.

Acum, când piața americană a ajuns la o cvasisaturație, cu peste 14.000 de restaurante McDonald’s, lanțul încearcă să crească vânzările per restaurant și să le închidă, în consecință, pe cele care nu au rezultate satisfăcătoare.

Concluzia este că și McDonald’s face acum ce au făcut deja de ceva timp rivalii săi – reduce drastic numărul afacerilor de familie sau al micilor antreprenori care dețineau în franciză restaurante McDonald’s.


 

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de Leslie Patton, traducere: Mimi Noel

FOTO copertă: Guliver / Getty Images

Are o experiență de peste zece ani în jurnalism. A început la agenția națională de presă Rompres, iar în 2006 s-a alăturat echipei care se ocupa de ediția în limba română a publicației americane BusinessWeek. În 2007, a completat echipa de jurnaliști care pornea revista de afaceri Money Express. Domeniile acoperite au variat, de la retail la FMCG, farma, fonduri de investiții, fuziuni și achiziții, IT&C. A realizat interviuri cu cei mai proeminenți oameni de afaceri români, antreprenori locali, dar și cunoscuți oameni de afaceri străini, precum directorul executiv al Microchip, Steve Sanghi, sau fostul director executiv al Sony America, Michael Schulhof. Mimi Noel lucrează ca Account Manager la AMICOM din 2012. La NewMoney, se ocupă de subiectele internaționale.