Matriarhatul cuprului: din ce aliaj e făcută femeia care cumpără toată producția Cupru Min?
„Vă rog să nu mai insistați!“, a fost răspunsul fără echivoc al misterioasei proprietare a unei firme care cumpără tot concentratul de cupru al Cupru Min. A apărut o singură dată în presă, în urmă cu patru ani, iar lucrurile cunoscute despre ea sunt foarte puține.
După două săptămâni de încercări ale redacției NewMoney de a discuta cu Maria Gherghe, singura ei reacție a fost un SMS: „Îmi cer scuze, dar sunt foarte ocupată și nu îmi place să dau interviuri. Vă rog să nu mai insistați“.
Despre Maria Gherghe se pare că nici statul român nu știe prea multe, deși face de mai mulți ani afaceri împreună cu misteriosul personaj.
Dar să vedem și ce se știe: e proprietara Ronefer, firmă din Voluntari care, de câțiva ani, face bani din revânzarea concentratului de cupru pe care îl cumpără de la Cupru Min Abrud, județul Alba. Din declarațiile date presei de Gherghe într-un interviu din 2012 reiese că, înainte de a decide să intre în antreprenoriat și să înființeze Ronefer, ar fi fost angajată în fostul Minister al Metalurgiei.
Întrebări fără răspuns. De remarcat că Ronefer a avut, cel puțin în ultimii patru ani, o cifră de afaceri mai mare decât Cupru Min. Numai că pare să nu mai fie un lucru neobișnuit ca intermediarii (despre care conducerea Cupru Min spunea în primăvara acestui an că vrea să scape) să câștige mai mult decât producătorii.
Pe Gherghe pare să o cunoască foarte puțină lume, iar cei care o cunosc nu vorbesc despre ea. În iulie 2016, ofertele primite de Cupru Min la licitația sa anuală de vânzare a concentratului de cupru au ajuns la un nivel record de patru. După cum explica la acea vreme directorul general al Cupru Min, printre participanți se aflau și „mari traderi internaționali“, de talia Trafigura sau Glencore. Câștigătoare a ieșit, însă, aceeași Ronefer. Cum? Este doar o alta dintre întrebările la care Gherghe nu răspunde. Unii spun că volumele de concentrat de cupru pe care le scoate Cupru Min pe piață sunt prea mici pentru a fi interesante pentru traderii-coloși. Un scenariu care poate fi însă pus sub semnul întrebării chiar de participarea acestor traderi la licitațiile organizate de Cupru Min.
„Am văzut-o la față o singură dată, acum doi ani, la o licitație a Cupru Min“, e tot ce poate spune despre Gherghe un director din Ministerul Economiei.
Pe de altă parte, acesta nu este singurul caz în care autoritățile statului nu știu prea multe despre investitorii care îi bat la ușă. Nici în 2012, anul în care s-a derulat cea mai recentă tentativă de privatizare a Cupru Min, Ministerul Economiei nu știa – dacă e să ne luăm după declarațiile oficiale – prea multe despre Roman Copper, firma canadiană căreia apucase deja să îi încredințeze pachetul majoritar de acțiuni al producătorului de cupru din Abrud.
Dar tot ar fi trebuit să își pună niște întrebări legate de Roman Copper, care a fost înființată cu câteva săptămâni înainte de momentul licitației pentru vânzarea Cupru Min.
Însă, tot de dragul exemplelor, iată unul mai recent: Romgaz, companie pe care tot statul o controlează, nu știa că firma portugheză Duro Felguera este anchetată în Spania într-un caz de corupție. Romgaz s-a asociat cu Duro Felguera, la sfârșitul lunii octombrie, într-un contract de 320 de milioane de euro cu scopul construirii unei termocentrale.
După eșecul privatizării cu Roman Copper, guvernul de la acea dată a venit cu ideea atragerii unui investitor. Strategic și cu punga largă. Acesta ar fi trebuit să plătească 40 de milioane de euro în avans către Cupru Min, în contul concentratului de cupru pe care l-ar fi cumpărat ulterior. Deloc surprinzător, nu a venit nimeni. Cu excepția discretei firme Ronefer din Voluntari.
Din Abrud, în China. În general, Cupru Min încearcă să își vândă prin astfel de licitații producția pe un an întreg. Remus Vulpescu, președintele Consiliului de Administrație al Cupru Min, spune că producătorul de cupru caută și alte moduri de a-și vinde marfa, inclusiv prin licitații deschise prin Bursa Română de Mărfuri. Asta este o componentă a procesului de profesionalizare a managementului companiei, proces început de câțiva ani și aplicat mai multor companii de stat, dar de cele mai multe ori fără efectele promise.
Așadar, nu strică o doză de reținere. Cupru Min nu este o companie mare, dar are șansa sau, dimpotrivă, ghinionul, de a avea în concesiune cel mai mare zăcământ de cupru din țară. Echivalentul a nu mai puțin de 60% din rezervele României. Dacă în România Cupru Min acoperă 95% din producția de concentrat de cupru, pe piața europeană, unde concurează cu Polonia, Rusia sau Bulgaria, abia ajunge la o cotă de piață de 1%. Producția Cupru Min este sub 1% din producția celui mai mare producător mondial, Codelco din Chile, care deține o cotă de 11% din piața mondială. În lume, cea mai mare parte a cuprului vine din America de Sud (mai ales din Chile), adică 10 milioane de tone pe an, și din Asia (3,8 milioane de tone).
Cui vinde Ronefer produsul cumpărat de la Cupru Min? „Din ce am auzit, vinde în China“, explică pentru NewMoney același director din Ministerul Economiei. Adică într-o țară care înghite anual în jur de 40% din cuprul produs în lume. Alte companii sunt mai deschise în divulgarea unor astfel de informații. Spre exemplu, Vast Resources, companie care extrage și ea concentrate de cupru și de zinc în România, își vinde produsul companiei elvețiene Transmin, care, mai apoi, îl livrează în Olanda.
În interviul acordat de Gherghe în 2012, aceasta era citată afirmând că Ronefer revinde marfa cumpărată de la Cupru Min în China prin intermediari ca Trafigura sau Werco Trade. Potrivit datelor furnizate de Cupru Min, cumpărătorul – în acest caz, Ronefer – suportă toate costurile metalurgice și de rafinare pentru conținuturile de aur și argint. În trecut, aceste cheltuieli erau făcute de Cupru Min. Dacă facem o comparație între cifrele de afaceri ale Cupru Min și Ronefer, vedem că, în ciuda acestor costuri suplimentare, firma din Voluntari este în câștig.
„Apreciem că, pentru 2016, Cupru Min a obținut prețul maxim posibil în condițiile actuale ale pieței“, adaugă Vulpescu.
Misterul în care Gherghe își învăluie firma și persoana se adâncește atunci când vine vorba de o anumită sumă de bani. Proprietara Ronefer este investigată de Poliție în legătură cu suma de 3,5 milioane de euro pe care aceasta nu o poate justifica. Investigația a demarat în aprilie, la trei luni de când conducerea Cupru Min sesiza Serviciul Român de Informații că în birourile companiei au apărut niște fire suspecte, conectate la o „posibilă aparatură ilegală de interceptare“.
Aurul invizibil. Dar cuprul nu este singurul metal extras de Cupru Min care ajunge la Ronefer. Lui i se adaugă altul, mai prețios – aurul.
Aurel Gheorghe, director în Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), spune că, în acest moment, în România, nu există licențe active pentru exploatarea minereurilor de aur și argint. „Implicit, nu există producție pe anul trecut și nici facilități de preparare funcționale pentru acest minereu.“ Totuși, România nu doar că produce aur, dar îl și exportă. Dar nici Cupru Min nu știe cât. Atât Cupru Min, cât și ANRM spun că aurul și celelalte metale care se găsesc în zăcămintele de cupru nu pot fi separate în momentul vânzării. Astfel că metalul prețios este vândut la grămadă cu cuprul. Motivul este simplu: nu există utilajele necesare.
Cristian Albu, consilier al directorului general al Cupru Min, arată că minereul pe care Cupru Min îl extrage anual, adică 2,5-3 milioane de tone, ar conține „teoretic“ aproape 120 de kilograme de aur. „Nu cunoaștem cât din această cantitate este efectiv recuperată prin procesele metalurgice și de rafinare“.
În România nu mai există fabrici de prelucrare a minereului. Însă ne putem face o idee despre valoarea acestei cantități de aur care, la prețul actual, înseamnă aproape 4,9 milioane de dolari. Poate fi o cifră mare sau nu, dar vânzarea de către Ronefer a cuprului și a aurului de la Cupru Min în China este perfect logică. Pentru că uriașul stat asiatic a devenit în 2013 și cea mai mare piață pentru aur.
Autoritățile din România au o aplecare specială pentru secrete. Cum ar fi rezervele naționale de aur. „Roșia Poieni are de 100.000 de ori mai puțin aur decât cupru“, încearcă Vulpescu să ofere o imagine asupra acestui subiect. Dar datele exacte au „caracter confidențial“, conform licenței de exploatare, și „nu pot fi comunicate public“. După cum explică Vulpescu, compoziția tipică a concentratului de cupru la majoritatea unităților miniere de acest fel este 20%-30% cupru, 30% fier și între 25% și 35% sulf.
Restul, de 10%-15%, este format din alte elemente chimice. În medie, o tonă de concentrat de cupru este produsă din peste 60 de tone de minereu. Andrew Prelea, președintele și directorul executiv al Vast Resources România, spune că în fiecare tonă de concentrat de cupru extras de la mina Mănăila, operată de Vast Resources, se găsesc și 4-7 grame de aur.
„Aurul nu este vândut separat“, afirmă Prelea. Ministerul Economiei și șeful Consiliului de Administrație al Cupru Min dau asigurări că „se încasează contravaloarea concentratului, atât pentru cupru, cât și pentru aur și argint“. Cine, cât, cum și când sunt, probabil, alte întrebări.
FOTO copertă: Cupru Min, prin exploatarea de la Roșia Poieni, deține 1% din piața europeană a cuprului. Sursa foto: Mediafax
