Mașini de spălat „made in Romania”: Arctic investește peste 100 de milioane de euro în extinderea activității

Andreea Neferu 31/03/2017 | 11:50 Ştiri
Mașini de spălat „made in Romania”: Arctic investește peste 100 de milioane de euro în extinderea activității

Producătorul de electrocasnice Arctic, parte a grupului turc Arçelik, investește 471 de milioane de lei (105 milioane de euro) în construcția unei fabrici de mașini de spălat rufe în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița.

„Noua fabrică de mașini de spălat rufe are potențialul de a transforma România într-o forță globală în industria electrocasnicelor, întrucât va crește capacitatea de producție a Arctic în România. Proiectul reprezintă o investiție importantă a grupului Arçelik pentru economia României, în ceea ce privește valoarea taxelor generate, dezvoltarea profesională a forței de lucru locale”, a spus Hakan Bulgurlu, CEO al grupului Arçelik.

Noua fabrică va crea 480 de noi locuri de muncă în județul Dâmbovița până în 2024. Producătorul de electrocasnice a primit un ajutor de stat de aproape 163 de milioane de lei (36 de milioane de euro) pentru această unitate de producție. De asemenea, restul fondurilor vor veni din profitul companiei din ultimii ani.

România a mai produs mașini de spălat sub brandul Albalux, care a dispărut de pe piață odată cu intrarea în faliment a companiei.

Cel mai recent proiect de investiții al Arctic este extinderea capacității de producție a fabricii de frigidere din Găești, în 2013, care a atras fonduri de 24 de milioane de euro. În acest moment, producătorul de electrocasnice realizează pe piața locală frigidere și congelatoare.

Arçelik a intrat în acționariatul Arctic în 2002 și, de atunci, a investit 130 de milioane de euro pe plan local.

Arctic are peste 3.000 de angajați în România și o cifră de afaceri de 1,6 miliarde de lei (360 de milioane de euro) în 2015. În prezent, 82% din producția totală a companiei este exportată în peste 80 de țări. Compania produce pe plan local sub brandurile Arctic și Beko.


FOTO: Arctic

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.