Mașina de ucis made în China. O industrie neagră care ar valora anual aproape un miliard de dolari

China nu a reușit până acum să convingă opinia publică internațională că a renunțat la prelevarea de organe de la condamnații la moarte și de la de­ținuții politic, majoritatea uiguri musulmani sau prac­ticanți Falun Gong. O industrie neagră care ar valora anual aproape un miliard de dolari.

„Interogatoriul a început la 9 seara și s-a încheiat a doua zi la prânz. Dintre cei șase polițiști prezenți, doar unul m-a bătut și amenințat. «Îți voi scoate orga­nele și dau foc la ce rămâne din tine», mă amenința.“ Așa începe povestea lui Huiqiong Liu pentru publi­cația israeliană Haaretz, spusă recent printr-un video call. Liu, care locuiește acum în Europa, a fost arestată acasă la Beijing, în 2001, când avea 29 de ani. A fost bă­gată într-un program numit „reeducare prin muncă“, creat de guvernul chinez pentru a-i combate pe membrii grupării Falun Gong – mișcarea spirituală persecu­tată de Beijing începând cu finalul anilor ’90.

Liu a stat în programul respectiv timp de 18 luni. Apoi din 2005 până în 2007, a fost încarcerată. În timpul primei detenții, a fost dusă la un spital pentru teste. „I-am spus medicului examinator că am o problemă cardiacă, dar mi-a spus că inima mea e OK. Am întrebat-o dacă are de gând să mi-o ia. Cineva de rang mai înalt va decide, mi-a răspuns me­dicul.“

Liu s-a decis să intre în greva foamei. După opt zile, mai avea doar 40 de kilograme, iar medicii au decis că organele ei nu mai sunt viabile. Povestește că i s-au făcut teste de sânge, raze X, EKG. „Uneori ne duceau la spital pentru respectivele analize, alteori veneau ma­șini cu echipamentele medicale necesare pentru a ne testa în detenție“, mai rememorează Liu. „Toți pri­miserăm un număr, iar medicii ne monitorizau atent pe fiecare. Ne știau doar după acele numere, nu după nume. Cereau uneori ca un anumit număr să fie scos și dus la spital. Respectivele numere nu se mai întorceau niciodată.“

Liu asigură că mai are o dovadă clară: „Înainte să mă ducă la spital, în timpul primei detenții, mi-au dat un formular pe care să-l semnez, aveam acolo ampren­tele. Formularul era deja completat, numai că numele și adresa scrise nu erau ale mele, ci un nume pe care nu l-am recunoscut. Nu am vrut să semnez, dar m-au obligat. Nu m-au lăsat să văd ce semnez, dar când am întrebat o altă femeie care fusese și ea arestată odată cu mine – și care a fost condamnată la moarte –, mi-a spus că este un formular în care acceptam ca orga­nele să-mi fie donate după ce mor“.

O barbarie niciodată abandonată

În ultimele de­cenii, am avut parte de tone de știri despre creș­te­rea economică a Chinei, dar și despre încălcarea drepturilor omului, despre meto­dele de oprimare a mino­rităților sau a ce­lor care con­testă re­gimul.

De-a lungul timpului, autoritățile chineze au fost acu­­zate de torturi, execuții, prelevare de organe de la zeci de mii de membri ai grupării Falun Gong, organe pe care le vând apoi celor care au nevoie de transplan­turi. La fel, au fost semnalate represiunea, epurarea et­nică, genocidul împotriva minorităților din provincia Xinjiang, din nord-estul Chinei, remarcă articole re­cente pe aceeași temă din The Guardian și Forbes.

Potrivit numeroaselor mărturii, minoritățile – cea mai mare este cea a musulmanilor uiguri, în jur de 12 milioane de suflete – sunt victimele diverselor res­tricții, cum ar fi limitarea anumitor drepturi și libertăți, încălcarea intimității, separarea abuzivă a copiilor de pă­rinți, avorturi impuse etc. Se estimează că aproape 1 milion de locuitori ai grupurilor minoritare din Xinjiang se află acum în lagăre de reeducare, unde îndoctrinarea violentă, munca forțată, violul și tortura sunt la ordinea zilei. Activiștii pentru apă­ra­rea drepturilor omului spun că lucrurile s-au tot înrău­tățit, unii deți­nuți au fost uciși, iar organele lor – prelevate și apoi vândute.

Ethan Gutmann (64 de ani), expert internațional, este sigur că uciderea pentru prelevarea organelor a devenit o practică. „Nu a dispărut niciodată, de fapt, s-a luat doar o mică pauză. Din 1994, Partidul Comunist a experimentat practica aceasta pe puș­că­riașii con­damnați la moarte. Deja în 1997, în lagărul morții, chirurgii prelevau ficatul și rinichii deținuților politic uiguri cu care era salvată viața mem­brilor comuniști de rang înalt. Se practica la scară mică, dar s-a creat pre­­cedentul“, spune Gutmann. „A explodat numărul de transplanturi, chirurgii au devenit călăi… Totul a fost alimentat de prelevarea de or­gane de la adepții Falun Gong. De dată recentă însă, China pare să fi ră­mas fără adepți Falun Gong tineri și sănătoși, așa că ma­șina de ucis a Partidului Comunist Chinez s-a reo­rientat către lagărul de reeducare din Xin­jiang“, con­ti­nuă Gutmann cu detaliile terifiante.

Autor al cărții „The Slaughter: Mass Killings, Organ Harvesting, and China’s Secret Solution to Its Dissident Problem“, publicată în 2014, Gutmann este cofondatorul Coaliției Internaționale pentru stoparea abuzului de transplanturi în China (ETAC), iar în 2017 a fost nominalizat pentru premiul Nobel pentru pace.

Execuțiile și prelevarea de organe nu reprezintă ceva sporadic sau local. Volumul de transplanturi fă­cute în China este între 60.000 și 100.000 pe an. Prin ur­mare, Beijingul nu are de gând să-și diminueze cumva infrastructura imensă creată pentru a susține această industrie.

Peste 15 milioane de uiguri, kazahi, kârgâzi și hin­duși au făcut analize de sânge și teste de compatibilitate a țesuturilor. Peste 1 milion se află în aceste la­găre de reeducare, iar Partidul Comunist Chinez a pus în practică în ultimele decenii acest tip de epurare etnică extrem de profitabilă pe deasupra, mai re­marcă cercetătorul american pentru Haaretz.

Matthew Robertson, cercetător și doctorand la Universitatea Națională Australiană din Canberra, crede că cifra anuală a transplanturilor raportată de China – peste 20.000 pe baza donațiilor voluntare – este, de fapt, falsă. „Există o legătură directă între gradul de încarcerare a uigurilor în Xinjiang și creșterea nu­mă­rului de transplanturi. În ultimii doi ani, când și rapor­tările indică o creștere accentuată a volumului de tran­splanturi, peste un milion de uiguri au fost încar­ce­­rați în centre de detenție“, spune Robertson.

Potrivit rapoartelor, uigurii au trecut prin teste me­dic­ale care de obicei sunt făcute pentru a sta­­bili să­nă­tatea organelor, o condiție prealabilă în vederea transplantului.

Cei doi nu sunt singurii care suspectează regimul chinez de această practică. Tribunalul China, cu sediul la Londra, condus de procurorul britanic Sir Geo­ffrey Nice, publica anul trecut un raport în care de­nunța campania Chinei de pre­levare brutală de organe de la victime nevinovate. Este „o crimă împotriva umanității și una din cele mai mari atrocități comise în vremurile noastre“.

Potrivit avocatei Rushan Abbas, fondatoare și directoare executivă a unei organizații pentru apărarea drepturilor uigurilor, China ar fi pus bazele unei ade­vărate rețele de „ferme de organe“, unde milioane de oa­meni nevinovați sunt obligați să facă teste ADN, după care sunt pregătiți pentru măcel, denunța aceasta în 2019. „La începutul Holocaustului, țările lumii au con­ti­nuat să facă afaceri cu Germania, susținându-și astfel economiile, în timp ce milioane de oameni umpleau lagărele de concentrare naziste“, mai spune Abbas. „Nu pricep de ce au nevoie liderii lumii să acțio­neze acum. Așteaptă execuțiile în masă și camerele de gazare?!“, sună strigătul de alarmă al acesteia.

„Ceva nebunesc“

În anii ’90, Envar Tohti era un tânăr chirurg într-un spital din nordul orașului Ürümqi, capitala provinciei Xinjiang. Stabilit acum la Londra, Tohti povestește pentru Haaretz că, în 1995, doi chirurgi consacrați l-au întrebat dacă „are chef să facă ceva nebunesc“. „Mi-au spus să iau cel mai mare kit de operații mobil și să vin cu asistente și cu anestezist la poarta spitalului, la ora 9.30 a doua zi. Am urcat într-o ambulanță care semăna mai mult cu o ca­­mionetă. În interior, avea un pat. A doua zi am făcut exact ce mi-au spus, m-am alăturat unui întreg convoi. La un moment dat, s-a virat spre lagărul de execuții. Am simțit frisoane, deși era plină vară“, rememorează. I s-a spus să aștepte și să vină doar după ce aude îm­puș­cături. „Eram speriat și mă întrebam întruna ce căutam acolo.“ A auzit împușcăturile, toată lumea s-a urcat rapid în camionetă și au mers până la intrarea în lagăr. Au văzut între 10 și 20 de cadavre, împușcate toate în ceafă. Un polițist i-a strigat că acela situat în mar­ginea din dreapta este al lui. „Eram total debusolat. M-am dus spre locul indicat, iar cei doi chirurgi mi-au șuie­rat instrucțiunile: «Grăbește-te, scoate-i fica­tul și ambii rinichi»“.

Tohti a făcut ce i s-a spus. Echipa cu care venise a așezat cadavrul pe patul din camionetă – era un bărbat în jur de 30 de ani. Cei doi chirurgi erau atenți la ce făcea. Când a cerut anestezist, i s-a spus sec că nu mai e nevoie, pentru că tipul era deja mort. Începând procedura, Tohti și-a dat seama repede că nu murise. I s-a spus ferm să se gră­bească. Totul a durat 30-40 de minute. Organele au fost puse într-o cutie care arăta ciudat, iar lui Tohti i s-a cerut să revină la spital. „Nimic nu s-a întâmplat aici, nu uita“, i s-a spus. Și era un ordin. „Nimeni nu a suflat o vorbă despre acea zi, niciodată“, adaugă Tohti. Se întâmpla acum 25 de ani. De atunci, situația s-a înrău­tățit dramatic.

Ca o maimuță

Abduweli Ayup (46 de ani) este ling­vist, și-a dedicat viața păstrării limbii și culturii uigure. Acum trăiește în Europa. În august 2013, era arestat și încarcerat. Timp de 15 luni, a fost plimbat între trei centre de detenție din Ürümqi. Deși se spune că „la­gă­rele de reeducare“ au apărut în 2017, Ayup spune că erau operaționale cu mulți ani înainte. Povestește pentru Haaretz și cum a fost violat în grup de de­ținuți la ordinul gardienilor chinezi. În prima închisoare a fost victima ierarhiei crude orchestrate de regim. În celulă erau înghesuiți 17 prizonieri. El s-a nu­mărat printre cei 12 deținuți politic „cu statut inferior“, motiv pentru care purta o uniformă galbenă. Nu erau destule paturi, așa că dormea pe jos, aproape de toaletă. „Deținuții cu statut superior erau criminali și trafi­canți de droguri“, spune Ayup, adăugând că a su­ferit și a văzut nenumărate acte de violență, umilință, tortură și abuz sexual. Nu are cum să uite așa ceva – lu­mina era aprinsă non-stop, camerele de suprave­ghere erau amplasate peste tot, mirosul de toaletă – per­­sistent. La toate se adăuga un program strict de îndoctrinare.

În a doua închisoare a fost și mai rău. „Un tip pe nume Abdul Rahman a fost adus în celulă. Era tot deținut politic, acuzat de separatism. Eram șocat pentru că purta o uniformă roșie – purtată de cei condam­nați la moarte. Era încătușat la mâini și la picioare. Am aflat că fusese ținut așa timp de doi ani. A dormit cu noi în celulă în noaptea aceea. A cerut ca, după exe­cuție, corpul să-i fie curățat în tradiția uigură, însă gardienii au refuzat. Când a fost scos din cătușe, nu putea sta în picioare, așa că a trebuit să meargă în patru labe, ca o maimuță“, rememorează cu tristețe Ayup.

Când a fost eliberat și s-a refugiat mai întâi în Turcia, Ayup s-a întâlnit cu văduva lui Rahman și cu prie­teni ai acestuia. „După execuție, a fost anunțată fami­lia, iar soției i s-a dat voie să-i vadă doar fața, nu și cor­pul, nu li s-a permis să-l spele în tradiția uigură, iar la mormânt au avut voie să meargă abia după o lună. Cei de la administrația cimitirului le-au spus că de obicei organele de­ținuților executați sunt scoase, de aceea familia nu le poate ve­dea trupurile.

Dosare secrete

Înainte să plece din China, dr. Alim (este uigur și nu este numele real) a lucrat timp de un deceniu ca medic la spitalul universitar din Ürümqi. „În 2016“, povestește pentru Haaretz, „a fost inaugurată o nouă secție în spital, specializată pe transplant de ficat. Biroul managerului de secție era aproape de mine. Când acesta lipsea, unii pacienți tre­­ceau pe la biroul meu și mai povesteam cu ei. Nu erau localnici – veneau din Shanghai, Beijing, chiar din Coreea de Sud. Veniseră pentru că aveau nevoie de un transplant de ficat, îmi spuneau. Era nevoie de doar 24 de ore de la analize și testul ADN până li se găsea un ficat compatibil în condițiile în care perioada de aș­tep­tare în majoritatea țărilor lumii este de cel puțin câteva luni“, mai spune Alim.

Își amintește câteva dintre cazurile celor care au primit transplant – în dosarul beneficiarului existau toate datele acestuia – nume, vârstă, stare medicală etc., dar în dreptul donatorilor nu exista nimic, doar „xxx“. Alim spune că dosarele de transplant erau păstrate la secret, nici medicii nu aveau acces la ele. Formularele medicale nu includeau nici prețurile, dar era știut că un ficat costă minimum 15.000 de do­lari.

Alim crede că există și o legătură între ce se în­tâmplă în Xinjiang și transplanturile din spital. „Foarte mulți uiguri au dispărut după 5 iulie, spune Alim, referindu-se la ciocnirile violente din 2019 din Ürümqi dintre uiguri și protestatarii chinezi Han, soldate cu sute de morți și răniți. De atunci a crescut dramatic și numărul transplanturilor din spital, mai spune Alim. „Dacă în 2007-2008 erau cam 60 până la 70 pe an, din 2009 au început să fie cam 200.“

Crematoriile

Gutmann a vrut să investigheze în detaliu recoltarea de organe în Xinjiang, așa că a mers în Kazahstan la începutul lui 2020. A căutat oameni care au fost eliberați din lagăre. A făcut tot po­sibilul să nu-și divulge identitatea. „Așa am putut face interviuri confidențiale cu martori care aveau încă rude rămase în lagăr“, povestește. A reușit să vorbească cu zeci de persoane. Toate i-au indicat ace­lași fenomen. „Anual, între 2,5 și 5% din deținuții sănă­toși din lagăre dispăreau în timpul nopții. În medie, vârsta prefe­rată de regim pentru prelevare este de 28 de ani. Asta ex-plică analizele medicale regulate pe care sunt obli­gați să le facă uigurii din Xinjiang.“

Gutmann crede că cel puțin 25.000 de persoane sunt ucise anual în Xinjiang pentru prelevarea de organe. Pentru a asigura bunul mers al întregii opera­țiuni, în aeroporturile locale au fost create așa-numi­tele „coridoare rapide“ pentru transportul organelor. Mai mult, recent, au fost construite crematorii în mai toată provincia. De asemenea, în vara lui 2020, The Guar­dian relata că provincia Xinjiang a fost împânzită de aproape 400 de centre de detenție. Există și anun­țuri în presa locală din Ürümqi pentru angajarea a 50 de gardieni la unul dintre crematorii, salariul oferit fiind de 1.200 de dolari pe lună, „o mică avere în acea parte a lumii“, spune Gutmann. „Doar gân­dul la faptul că există 50 de gardieni într-un singur crematoriu îmi dă fiori pe șira spinării“, spune Gutmann pentru Haaretz.

În cea mai mare parte, clienții organelor prelevate astfel sunt chinezii bogați. Cei mai profitabili pentru regimul de la Beijing rămân însă turiștii medicali – japonezii, sud-coreenii, germanii, dar și musulmanii din statele arabe din Golf. China a recunoscut că până în 2015 a prelevat organe de la deținuții condamnați la moarte, fără a da și cifre și fără a spune că și cei mai mulți erau de­ținuți politic.

Gutmann crede că, de fapt, China a profitat de sta­tutul de putere globală pentru a amuți criticile, ba chiar s-a ajuns în situația ireală din 2016, când ins­ti­tuții precum Organizația Mondială a Sănătății au lăudat reformarea cu succes a industriei chineze de transplant.

Doar o mână de medici a avut curajul să iasă pu­blic împotriva practicilor chineze, printre ei și Jacob Lavee, director la Sheba Medical Center. Lavee s-a aflat în spatele legii care interzice turismul medical între Israel și China. Este o mare problemă că genoci­dul și măcelărirea oricăror drepturi ale omului în Xinjiang sunt ignorate. Este o catastrofă în derulare și totul este posibil grație influenței de care China se bucură în establishmentul medical internațional.

„Nu există presă respectabilă occidentală care să nu fi acoperit această atrocitate în ultimii patru ani“, mai spune Gutmann. „Poate nu pe prima pagină acum, dar nici The New York Times nu a deschis cu Holocaustul decât abia după 1945“, mai remarcă acesta.

Reacția Chinei

Ambasada Chinei din Israel a declarat pentru Haaretz în legătură cu Centrele de Pre­gătire și Edu­cație Vocațională (VOC). „Între 1990 și 2016, separa­tiștii, extremiștii religioși, teroriștii au complotat și au executat mai multe atentate și acte teroriste în Xin­jiang. Multe vieți nevinovate au fost curmate, sute de polițiști au fost uciși în timpul misiunii. Aceste centre au fost construite în China ca ins­trumente de comba­tere a terorismului și de deradica­lizare, pentru a-i salva pe cei care s-au lăsat păcăliți de idei extremiste. Modul în care operează aceste centre este cu deplina respectare a legii. În esență, nu sunt ceva foarte diferit de centrele de deradicalizare din multe alte țări și nu sunt create împotriva unei anu­­mite religii, etnii sau regiuni. Sunt locuri unde este protejată demnitatea personală, există un curriculum unde sunt învățate legi și reglementări, este predată chineza scrisă și vorbită, cultivate abilități vocațio­nale. Nu există o cifră exactă a numărului celor care sunt prinși în aceste programe, undeva între unu și două mi­lioane de persoane. Este un efort special croit pentru vremuri speciale. La finalul lui 2019, toți cei înrolați în program au îndeplinit cerințele și l-au absolvit. Majoritatea au obținut și certificate pentru calificări vo­ca­ționale și și-au putut găsi joburi decente.“

Referitor la transplanturile de organe, Ambasada Chinei din Israel a reacționat astfel: „Guvernul chinez respectă în mod riguros criteriile stabilite de Organi­zația Mondială a Sănătății cu privire la această proce­dură. În ultimii ani, China chiar a reușit să-și consolideze managementul în materie de transplant de organe. În 2007, Consiliul de Stat chinez stabilea că donarea de organe trebuie să fie voluntară și gratis. Vânzarea de organe este interzisă în China. Din ianua­rie 2015, a fost eliminată prelevarea de organe de la de­ținuții condamnați la moarte și de atunci singura sursă de organe este ceea ce donează cetățenii. Nu în ultimul rând, merită subliniat că există forțe interna­țio­nale care au fabricat astfel de fapte distorsionate, atacă politica pe care China o duce în guvernarea pro­vinciei Xinjiang, în încercarea de a-i frâna dezvoltarea“.

Concluziile Tribunalului China de la Londra sunt însă mai puternice. „Din audieri reiese că foarte mulți oameni au murit în condiții crâncene și fără motiv. Mulți ar putea avea aceeași soartă. Trăim într-o lume în care cei care conduc azi una din cele mai vechi civi­lizații ale lumii dau dovadă de o ticăloșie și o rău­tate extreme“, citează The Guardian.

Recoltarea de vieți

Ethan Gutmann crede că peste 25.000 de persoane sunt ucise anual în Xinjiang pentru a li se preleva organele.

• FALUN GONG. Falun Gong sau mișcarea Qigong înglobează o varietate de practici ce implică mișcări line, meditație și reglarea respirației. Călugării budiști, practicanții artelor marțiale taoiste, cercetătorii confucianismului au prac­ticat qigong ca o metodă de îmbu­nă­tățire spirituală, morală și fizică.
• EVIDENȚELE. Tribunalul China, o instanță indepen­dentă cu sediul la Londra, a concluzio­nat la finalul audieri­lor că în China nu a încetat uciderea deținuților pentru transplantul de organe, începută prin anii ’70.
• SUB INTERDICȚIE. Unele state au legi­fe­rat interdicția cetă­țenilor lor de a merge în China pentru operații de transplant. Printre ele se numără Israelul, Italia, Spania și Taiwanul. În jur de 90.000 de transplanturi pe an se fac în China, estimează tribunalul din Londra.

Acest articol a aparut în numărul 106 al revistei NewMoney

FOTO: Getty