Marele jaf: Cum poți fura o sută de tone de cobalt în plină zi

Cum poți fura 112 tone de cobalt în valoare de 10 milioane de euro de la unul dintre cel mai bine păzite depozite din cel mai mare port al Europei? Răspunsul: în plină zi. 

Acest articol a apărut în numărul 57 (21 ianuarie – 3 februarie 2019) al revistei NewMoney

2017, o dimineață cenușie de ianuarie. Un grup de ban­cheri, brokeri și jurnaliști s-a adunat în preajma unui depozit situat aproape de râul Nieuwe Maas din Rotterdam, cel mai mare port al Europei. Clădirea aparține companiei Vollers Group GmbH, o firmă ger­mană specializată în servicii de logistică.

Unul dintre directorii companiei, Martijn Wijbrandi, i-a invitat pe vizitatori să-și pună vestele și, după briefingul de securitate, vizitarea depozitului a început. Pe podea se aflau înșirate mormane de cutii de magneziu și pungi de cafea aranjate și izolate

într-un soi de cutie de oțel înaltă până la tavan. To­tul, supravegheat de o cameră video amplasată lângă ușa glisantă.

Wijbrandi i-a făcut semn unui angajat care i-a condus pe vizitatori spre intrarea într-o altă încăpere. Odată deschisă ușa se puteau vedea sute de cutii așezate pe paleți. În fiecare se aflau bucăți de cobalt, până nu demult un metal nedorit și obscur a cărui denumire vine de la cuvântul german kobold.

De curând, cobaltul a devenit un metal extrem de prețios, pentru că previne supraîncălzirea bateriilor litiu-ion din telefoanele mobile și din mașinile electrice. Valoarea metalului a explodat, crescând cu mai bine de 300% din 2016 până în 2018, recordul fiind atins anul trecut cu un preț de 100.000 de dolari pe tonă.

Anthony Milewski, fondator și CEO al Cobalt 27 Capital Corp., un fond de hedging specializat în tranzacțiile cu cobalt, le oferă practic investitorilor un mod indirect de a paria pe viitorul propulsat de baterii. Compania deține a doua cea mai mare re­zer­vă de cobalt la nivel mondial (circa 3.000 de tone), după cea a Chinei, și speră să atragă capital suficient pentru a o mai crește.

Cea mai mare parte a rezervei este păstrată sub supraveghere strictă în Rotterdam, iar cele 76 de tone din depozitul expus privirii grupului de vizitatori sunt parte a acestei rezerve. De fapt, vizita a fost organizată tocmai pentru a le arăta acționarilor Cobalt 27 că in­vestiția lor se află pe mâini sigure.

„Iisus al cobaltului“. Fost avocat, Milewski a început să cumpere cobalt prin 2015, pe când era di­rectorul fondului de investiții Pala Investments Ltd., creat de miliardarul rus Vladimir Iorich. În 2017, Milewski a recapitalizat o companie minieră a cărei activitate fusese sus­pendată, listând-o pe bursa de la Toronto, iar banii strânși i-a folosit pentru a cum­păra cobalt în numele Pala Investments. Prin respectiva achiziție, a preluat 20% din acțiunile fondului. Așa a luat naștere Cobalt 27.

Milewski este atât de îndrăgostit de acest metal, încât este la curent cu cele mai recente cifre legate de piața cobaltului, cât este folosit în producția ma­șinilor electrice etc. „Nu știu de unde le am, cum le obțin. Vin la mine pur și simplu, sunt un fel de Iisus al cobaltului“, glumea nu demult la o cină de afaceri. Wijbrandi a deschis și câteva cutii pentru ca vizi­tatorii să vadă cum arată cobaltul. Unii au luat câteva mici mostre ca suvenir. Vollers este doar una dintre companiile plătite de Milewski pentru a supraveghea prețiosul metal adăpostit la Rotterdam.

Câteva luni mai târziu, un muncitor a ajuns la depozit la 7.00 dimineața. A introdus co­dul pentru a dezactiva alarma, totul părea în re­gulă. Când a ajuns însă la zona unde era depozitat cobaltul, a văzut că încuietoarea fusese spartă. Sosiți după o oră, po­lițiștii au văzut că lipsea și o cameră de luat vederi. Odată cu ea, dispăruseră și 112 tone de cobalt, în valoare de 10 milioane de dolari.

Asociația comercială Minor Metals, cu sediul la Londra și din care face parte și Vollers, a făcut pu­blic incidentul abia după zece zile. Din partea Vollers, niciun comentariu, invocând faptul că se deru­lează o anchetă ce nu trebuie perturbată în vreun fel. Când un jurnalist l-a întrebat dacă firma sa a fost afectată, Milewski a refuzat inițial să comen­teze. Ulte­rior, în august, compania a dezvăluit într-o raportare financiară că era proprietara a 76 de tone din cele 112 furate. Întreaga cantitate era asigurată, au spus cei de la Cobalt 27, precizând că acționarii pot sta liniștiți pentru că restul rezervelor de cobalt ale companiei sunt în siguranță.

„Mulțu­mesc pentru pietriș“. Știrea furtului din Rotterdam s-a răspândit rapid pe mica piață a celor care fac tranzacții cu cobalt. Și, aparent, cam toți au o poveste cu furturi ale prețiosului metal.

Aflat în SUA, David Weight, președintele Cobalt Ins­titute, o altă instituție a industriei de profil, a po­vestit pentru Bloomberg că, undeva la mijlocul anilor ’80, a primit un transport din Rotterdam și un bilet de la cum­părătorul din SUA pe care scria „Mulțu­mesc pentru pietriș“. Cineva înlocuise cobaltul, iar Weight nu a aflat niciodată cine a fost autorul furtului.

Furtul din Rotterdam este însă atipic și fără prece­dent ca amploare. Cobaltul nu este ușor de manevrat și nici de vândut. În mod tipic, o bucată cântărește 250 de kilograme, ceea ce face să fie foarte greu de cărat, dacă nu ai un stivuitor sau un halterofil din Islanda. Să spunem că hoții reușesc să fure bucățile de cobalt, ur­mează însă alte probleme.

Este un metal ce poate deveni toxic. Prin urmare, cei care îl comercializează legal o fac în baza unei licențe speciale. De asemenea, poate avea o pro­ve­niență du­bioasă – cele mai mari rezerve naturale se află în Congo, unde exploatarea mi­no­ri­lor și corupția sunt la ordinea zilei. Asta înseamnă că sunt puțini cumpărători industriali care cer do­cu­mente justificative. Cobalt 27 are o politică de achi­ziție a metalului din mine din afara Congo-ului, motiv pentru care îi este mai ușor să îl vândă ulterior.

Experții londonezi în cobalt pot cel mult specula cu privire la modul în care au fost furate cele 112 tone de metal prețios dintr-un depozit atât de bine păzit. Pentru a găsi mai multe răspunsuri este nevoie de o vizită a zonei de coastă a Olandei și a Belgiei, care de secole au fost porți de intrare pentru comerțul european, folosite deopotrivă însă și de rețelele in­fracționale. „Ar mai putea fi cineva care ar putea livra niște clarificări“, spune un trader veteran al in­dustriei de profil. „Trebuie să luați legătura cu Hans“, a spus acesta.

O POVESTE CU GANGSTERI. Rotterdamul a fost distrus de naziști în al Doilea Război Mondial, dar, după ce a fost reconstruit și remodelat tot de naziști, a devenit cel mai mare și mai dezvoltat port al lumii. Un port în care inevitabil rulează și o zonă de business ilegal (în octombrie 2018, vameșii au găsit 1.300 de kilograme de cocaină ascunse într-un transport de pui congelați).

„Nicio zi nu seamănă cu alta, dar nu este mereu ușor“, spune T.J. Meeuwisse – aka Hans. Acum în vârstă de 60 de ani, Hans lucrează în port de la 19 ani, iar astăzi este consultant pe probleme de lo­gistică.

În urmă cu câțiva ani se afla pe lista scurtă de per­soane care aveau responsabilitatea de a răs­punde când sistemele de alarmă se declanșau la depozitele aflate sub directa lui supraveghere.

Hans a spus că știa de megafurtul de cobalt, dar nu a putut vorbi despre asta, deoarece unii dintre clienții lui lucrau cu Vollers și era constrâns de un contract de confidențialitate. Știa de pildă că hoții sunt la fel de atenți la piața de mărfuri ca orice trader din Londra. „Gătim toți cu aceeași apă. Nu există depozit în Rotterdam care să nu fi avut vreo problemă“, spune el. Legat de furtul de cobalt, Hans spune că nu are idee cine ar putea fi autorii.

Jan Struijs, președintele sindicatului polițiștilor din Olanda și fostul șef al unei unități speciale de anchete din Rotterdam, a dat câteva indicii despre lumea subterană a celebrului oraș. „Semănăm cumva cu un narco state“, spune el, explicând că totuși nu compară Olanda cu Mexi­cul. Este doar o paralelă din punct de vedere econo­mic. „Avem cea mai bună infrastructură din Europa, dar pe care o folosesc nu doar băieții buni“, spune el. Trafi­canții folosesc Olanda pentru a im­porta cocaină, țigări la negru, medicamente contra­făcute. Este un loc în care se produc legal multe medicamente globale, dar și locul celor mai mari pro­ducători de ecstasy.

Una dintre probleme este că poliția are norocul să prindă doar peștii mici, iar șefii de clan scapă cu prada și se înșurubează confortabil în economia albă. Dețin hoteluri, proprietăți, diverse active și fac asta de 20 sau 30 de ani, spune Struijs.

Zona aceasta, pe care o numește „corupția gri“, leagă de fapt grupările de crimă organizată din Italia, Albania și din Africa de Nord cu oficiali sau angajați corupți din Rotterdam. Aproape 1 din 7 angajați ai administrației locale a fost abordat de un infractor, potrivit datelor unui sondaj al poliției. Despre megafurtul de cobalt, Struijs spune că este doar vârful aisbergului.

PRECEDENTE. Megafurtul nu este primul incident de acest gen în cazul Vollers. În 2008, Vollers lucra cu firma de transport Sigma Phi, care angaja foști pușcăriași, după cum a aflat Peter Poels, inspector la Poliția federală belgiană implicat în soluționarea furtului de la Vollers. Printre șoferi se afla și Gunther Jacobs, un hoț recidivist care știa mereu să își facă prieteni printre angajații diverselor depozite. A aflat de la un turc că Vollers se pregătea să primească un transport de cobalt. În decembrie 2008 s-a închis într-un depozit și a așteptat. Când toată lumea a plecat, a dezactivat alarma și și-a lăsat partenerii de furt să intre. Au avut nevoie de șase ore pentru a încărca 20 de tone de cobalt în camioane, care au ajuns în Olanda, unde au fost apoi descărcate și încuiate într-un container.

Cei de la Vollers au observat târziu furtul, după mai bine de o lună, abia când proprietarul cantității furate, compania Axl Resources Ltd., a solicitat li­vrarea de la depozit. Axl i-a dat în judecată pe asigu­rătorii de la Londra și și-a recuperat pierderea de 1,8 milioane de dolari. Cobaltul furat nu a mai fost nicio­dată găsit. Jacobs împreună cu alți 13 parteneri ai grupării au fost condamnați în 2011 în urma unei anchete botezate de autoritățile belgiene „Operațiu­nea Pepperoni“.

Jaful pus la cale de Jacobs a fost o operațiune mai puțin sofisticată comparativ cu alte furturi masive de cobalt. Pe măsură ce sistemele de securitate din port s-au îmbunătățit, infractorii și-au adaptat și ei metodele, vizând nume grele din industrie.

CAZUL STEINWEG. În iunie 2012, un vas a livrat trei containere cu cobalt într-un terminal din Anvers. În­cărcătura urma să fie preluată de compania de logistică C. Steinweg Group în numele cumpărăto­rului, Glencore Plc, una dintre cele mai mari firme de comerț cu mărfuri din lume. Când camioanele celor de la Steinweg au venit să preia containerele, au aflat că două fuseseră deja ridicate. Nu se știe unde a ajuns cobaltul, dar cel mai probabil hoții au aflat cumva codul de securitate folosit de cei de la Steinweg pentru a ridica diverse încărcături de la terminalul cu pricina.

Glencore a dat în judecată compania de logistică pentru nerespectarea termenilor contractuali și a obținut despăgubiri de 1,1 milioane de dolari. În timpul anchetei a reieșit că atât firma de shipping, cât și Steinweg au fost vizate de atacuri cibernetice.

Fondată acum mai bine de un secol, Steinweg este un conglomerat cu afaceri în mai multe industrii și unul dintre cele mai respectate branduri din indus­tria de profil, un fel de IBM al logisticii, în formularea unora. După megafurtul de la depozitul celor de la Vollers, Cobalt 27 și-a mutat toate stocurile de cobalt la Steinweg. Aceasta din urmă a luat și o înregistrare video a momentului furtului din 2018, surprins de o cameră aflată la o unitate din apropiere, spun cei care cunosc detaliile anchetei. În imagini se pot vedea trei camioane (sau unul care face mai multe transporturi) în ziua de vineri, 6 iulie, între orele 7.45 și 12.15. O operațiune impresionant de eficientă. Dacă gru­pării din Anvers i-au trebuit șase ore pentru a muta 20 de tone de cobalt, ei bine, cei din Rotterdam au avut nevoie de cinci ore pentru a fura în plină zi 112 tone din metalul prețios.

Nici reprezentanții Steinweg, nici poliția olandeză nu au vrut să facă publică înregistrarea cu pricina. Totuși, purtătorul de cuvânt al poliției a precizat doar că, ancheta fiind în desfășurare, este prea de­vreme pentru a trage vreo concluzie. „Șase persoane au fost reținute pentru a fi interogate, iar patru dintre ele au fost aduse chiar în fața unui judecător pentru audieri“, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Între timp, cei de la Vollers și-au mutat depozitul în alt loc, dar nu foarte departe de cel inițial. Directorul Vollers, Wijbrandi, le-a explicat celor de la Bloomberg că nu poate face niciun comentariu și că cel mai bine este să fie contactat șeful lui din Amsterdam. Și-a amintit de turul făcut însă în ianuarie. „Îmi tot pun întrebări în legătură cu acel tur. Au fost prea mulți oameni și au fost făcute cam multe poze.“

Șoferul tatuat de pe motostivuitorul care a deschis ușa către camera unde se aflau cutiile cu cobalt era de fapt chiar supraveghetorul depozitului. Nick Ponsen nu lucrează doar în logistica portuară, ci este și rapper amator cu mai multe clipuri video postate pe YouTube (un fel de Eminem în tinerețe, dar fără sim­țul umorului). A fost concediat imediat după megafurt, din motive care însă nu au fost dezvăluite nici de el, nici de cei de la Vollers.

Contactat via LinkedIn, Ponsen a răspuns întreb­ă­rilor trimise de Bloomberg mai întâi cu sarcasm, apoi pe un ton ostil. A confirmat că a fost concediat de Vollers, fără să fie penalizat în vreun fel. A pus megafurtul pe seama măsurilor de securitate „copilărești“ ale fostului său angajator. A adăugat că nu poate spu­ne mai multe pentru că „se află momentan pe o in­­sulă nelocuită de bani“. Întrebat dacă asta în­seam­nă că a fost implicat în furt, Ponsen a spus că nu mai răspunde la nicio întrebare. Și „du-te și scrie așa, idiotule!“ a sunat de fapt ultimul său mesaj.

AVERTISMENT. În octombrie, Milewski a organizat o petrecere la Arts Club în timpul Săptămânii LME, organizată anual de Bursa de Metale de la Londra (London Metal Exchange, LME). Cu o Coca dietetică în mână, Milewski, îmbrăcat smart casual, a ținut să le vorbească celor prezenți, iar printre cele spuse a atras atenția un avertisment bizar – cel mai rău lucru care ar putea lovi piața de cobalt ar fi ca un incendiu să izbucnească în încăperea în care tocmai spunea respectivele vorbe.

O glumă primită fără multe râsete, iar petrecerea a continuat împănată cu discuții de rutină despre prețul cobaltului, despre diverșii jucători din piața de profil și cu bârfe din industrie. Nimeni nu a pomenit de megafurturile care lovesc cele mai mari porturi europene. O mică îngrijorare printre cei prezenți a fost legată de companiile care dezvoltă baterii și care fac progrese tehnologice tot mai mari, dimi­nuând simțitor deja cererea pentru metalul încă foarte prețios. Elon Musk a spus chiar că este atât de scump, încât vrea ca bateriile produse de Tesla să nu mai conțină deloc cobalt, iar asta cât de curând.

Milewski continuă să cumpere cobalt din minele din afara regiunii central-africane. Din 2017 a ridicat aproape un miliard de dolari – de la bănci și de la alți investitori financiari pentru a finanța contracte care permit firmei Cobalt 27 să cumpere producția vii­toare de cobalt a minei cu care contractul a fost încheiat.

Până și porecla Iisus al Cobaltului i s-a răspândit în rândul bancherilor și al celor care finanțează Cobalt 27. Și de ce nu, în definitiv? Milewski a bifat un soi de miracol în industrie.

În noiembrie, asigurătorul companiei sale a plătit la prețul-record atins în iulie pentru cele 76 de tone furate, iar de atunci acesta a scăzut cu aproape 20%. Ceea ce înseamnă că profitul celor care au furat metalul a fost mult mai mic. „La finalul zilei, sistemul a lucrat așa cum trebuie“, a mai spus Milewski.

Cine, ce, cât

Cei care investesc în cobalt au practic șansa de a paria în mod indirect pe viitorul propulsat de baterii.

ÎNCEPUTURI. Cobalt 27 Capital Corp. are acțiuni în șapte proiecte de exploatare de cobalt în Canada și Vietnam. Inițial, compania s-a numit Arak Resources Ltd., iar apoi, în 2017, a devenit Cobalt 27 Ca­pital Corp.

Valoare. Cobaltul a ajuns un metal extrem de prețios de când a devenit esențial pentru răcirea bateriilor din mobile sau din ma­șinile electrice. Din 2016 până în 2018, valoarea a explodat, ajungând la 100.000 de dolari pe tonă.

Piața neagră. Megafurtul de cobalt de anul trecut este doar vârful aisbergului, spun cei care cunosc fenomenul. Există o legătură între grupările de cri­mă organizată din Italia, Albania și din Africa de Nord și oficiali sau angajați co­rupți din Rotterdam. De altfel, 1 din 7 angajați ai portului a fost abordat de un infractor, potrivit datelor unui sondaj al poliției.

Articol preluat din BloombergBusinessweek

de  Kit Chellel și Mark Burton, adaptare de Mimi Noel

FOTO: Guliver / Getty Images