Marcel Ciolacu acuză liberalizarea haotică a pieţei de energie

Elena Marinescu 17/02/2022 | 19:31 Ştiri
Marcel Ciolacu acuză liberalizarea haotică a pieţei de energie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat joi faptul că liberalizarea pieţei de energie s-a realizat „haotic” de fosta guvernare şi că acum cea mai proastă decizie este să nu se ia o decizie cu privire la criza facturilor majorate.

Potrivit acestuia, PSD vrea o soluție care să se aplice și iarna viitoare: „Am avut ieri discuţii despre energie cu dl premier, cu dl Cîţu şi cu dl Kelemen. Am avut o lege care nu a fost funcţională, mai mult a încurcat. Solicităm o soluţie care să cuprindă şi iarna următoare. A fost un cumul de greşeli, fără să atac pe cineva din guvern sau din coaliţie, a fost o liberalizare haotică şi fără să se gândească, să anticipeze o astfel de criză mondială. Ne-am trezit în această anomalie în care România are preţul la energie electrică mai mare decât în Germania”, a spus Ciolacu la Europa FM.

Mai întâi trebuie să rezolvăm cauza, pe urmă să mergem la efecte precum inflaţia. Eu rămân la părerea că preţul pentru IMM şi zona casnică trebuie să rămână un preţ reglementat, aşa cum e prins acum în ordonanţă. Dacă nu găsim altă soluţie mai bună, atunci cel mai la îndemână pentru Guvern este o prelungire şi pe luna aprilie. Dar, de fapt, prelungim fără să luăm o decizie. Cea mai proastă decizie e să nu iei nicio decizie. L-am văzut foarte determinat pe premier să găsim soluţii urgent. Nu suport la oameni politici care evită să-şi asume unele greşeli, pentru că de acolo poţi să începi să construieşti”, a adăugat liderul PSD, care a adăugat că „nu voi accepta ca eu şi PSD să mai fim pompieri de serviciu”.