Zilele acestea, Vietnam nu este doar un cui al lui Pepelea în ceea ce privește blocajele de aprovizionare cu care se confruntă retailerii de haine, ci și unul dintre cele mai mari succese economice ale Asiei. În 1975, la sfârșitul războiului cu Statele Unite (evenimentul care, din păcate, i-a adus cea mai mare notorietate pe plan global), Vietnam era una dintre cele mai sărace țări din lume, cu un produs intern brut (PIB) pe cap de locuitor de doar 200-300 de dolari. Planurile cincinale ale partidului comunist nu puteau genera o creștere economică semnificativă, însă asta a ținut până în 1986. Atunci, guvernul a introdus un set de măsuri care au transformat țara într-o „economie de piață de orientare socialistă“.
O măsură similară cu cea luată de statul comunist chinez. Ca un arc peste timp, anul acesta, mari companii americane din industria de fashion au făcut lobby la Casa Albă ca autoritățile să trimită în Vietnam cât mai multe doze gratuite ale vaccinului anti-COVID, pentru a debloca fabricile de haine, atât de importante pentru retailerii americani. Astăzi, PIB-ul pe cap de locuitor este tot mic – circa 2.800 de dolari (față de 13.000 de dolari, cât era în România la nivel de 2019), însă vorbim despre un campion al creșterii economice. Guvernul chiar și-a propus ca, până în 2045, Vietnamul să intre în rândul țărilor cu venituri ridicate, adică cu un PIB pe cap de locuitor de peste 12.000 de dolari, conform unei definiții date de Banca Mondială. Pentru a atinge această performanță ar trebui să aibă o creștere de 7%, an de an, potrivit The Economist.
EXPORT ÎN FORȚĂ. Anul trecut, când mai toate economiile lumii au șchiopătat, Vietnam a avut cea mai mare creștere economică din Asia, întrecând cu puțin inclusiv China. Unul dintre factorii pe care se bazează performanțele sale economice este exportul. Concret, valoarea bunurilor vândute peste graniță reprezintă 200% din produsul intern brut al țării. Capacitățile sale de producție și conectarea acestora la lanțurile globale de aprovizionare s-au făcut prin investiții străine masive, acestea reprezentând 6% din PIB, an de an, adică un nivel dublu față de media globală. De altfel, companiile străine au performat mult mai bine decât cele locale, iar dezechilibrul pare a se adânci. Totuși, toți jucătorii de pe piața vietnameză se află în fața unui risc comun: creșterea nivelului de trai ar putea avea efect de bumerang, în sensul că țara și-ar pierde avantajul competitiv al forței de muncă ieftine.
Să nu uităm însă că Vietnam este un stat comunist, cu toate metehnele care decurg din asta. Una este legată de companiile de stat, care au performanțe economice slabe, însă beneficiază de credite guvernamentale preferențiale, ceea ce le ține în viață. Autoritățile au idei și despre cum ar trebui să funcționeze sistemul privat. Tot potrivit The Economist, intenția acestora este să creeze niște așa-ziși „campioni naționali“, altfel spus, conglomerate industriale cu un spectru larg de activități. Sursa de inspirație sunt chaebolurile din Coreea de Sud
(Samsung, de exemplu). Vingroup, care are afaceri în turism, sănătate, educație, industria auto sau imobiliare, poate fi o întruchipare a acestei idei. De precizat că statul nu doar trasează aceste planuri, ci pune și banii acolo unde îi sunt vorbele: chaebolurile vietnameze beneficiază de facilități guvernamentale, reducerile de taxe fiind instrumentul cel mai des folosit.
Chiar dacă exporturile de bunuri nu sunt singura sursă de creștere – turismul și remiterile cetățenilor vietnamezi din diasporă contribuie, de asemenea, la prosperitatea țării –, o reformă a modelului economic vietnamez se impune pe termen mediu/lung. Forța de lucru ieftină a fost un model de dezvoltare care nu a adus roade la nesfârșit nimănui. Să ne amintim că, imediat după Revoluția din 1989, și România avea o puzderie de fabrici de textile care făceau lohn pentru marile firme occidentale, valorificând avantajul decalajului dintre salariile românilor și cele ale vesticilor. În locul multora dintre acestea s-au construit între timp depozite logistice sau cartiere de locuințe.
RISCURI. Pe de altă parte, nici competiția neloială dintre companiile locale și cele străine nu e cu bătaie lungă. Dacă noii „campioni naționali“ pe care statul vrea să-i crească vor deveni o povară pentru investitorii străini, lucrurile s-ar putea să ia o întorsătură care să îndepărteze Vietnamul de la ambițiile sale economice.
Și ar mai fi un pericol, care – cel puțin pentru moment – e doar latent. Anul trecut, fostul președinte american, Donald Trump, a catalogat guvernul de la Hanoi un „manipulator al cursului de schimb“, ceea ce lăsa de înțeles că ar fi putut fi luate măsuri, precum taxarea suplimentară a importurilor. Însă noul președinte, Joe Biden, are o abordare diferită asupra problemei. Pentru Biden, probabil, singurul gând mai puțin ortodox pe care l-a avut la adresa statului asiatic este comparația recentă între eșecul retragerii americane din Afganistan și cel din Vietnam, în urmă cu peste 45 de ani.
