Incertitudinile cu privire la noile orientări ale politicii externe americane vor face să curgă multă cerneală în următoarele luni, în ciuda confirmării de către Senat a numelor avansate de președinte. Prima conferință de presă a președintelui ales, Donald Trump, din 11 ianuarie, a readus în discuție câteva teme fundamentale ale „filosofiei Trump“ în materie de politică externă: relațiile cu Rusia, raporturile cu Mexic, investițiile americane în lume. Trump a afirmat cu tărie că simpatia și deschiderea manifestate de Vladimir Putin față de persoana sa reprezintă un atu, iar înțelegerea cu Federația Rusă este esențială în combaterea terorismului în lume. De asemenea, față de Mexic, Trump a reiterat voința sa ca și vecinii de la sud să participe la controlul frontierei comune.
În privința investițiilor americane, noul președinte s-a declarat categoric în favoarea politicii de repatriere a mai multor industrii, precum cele auto și farmaceutică. Cu puțin timp înainte de conferința de presă, reacția pe Twitter a lui Trump la decizia istorică a administrației americane în funcție de a nu se opune adoptării unei rezoluții în Consiliul de Securitate care condamnă colonizările israeliene (rezoluția 2.334 din 23 decembrie 2016) a lăsat să se întrevadă faptul că noul locatar al Casei Albe se va opune ideii a două state în Palestina.
Revoluție coperniciană. Prima tentație a observatorilor a fost să pună toată această revoluție coperniciană care se anunță în politica externă a Statelor Unite doar pe seama personalității lui Donald Trump. Adevărul este că domnia sa este numai reprezentantul unui curent devenit dominant în sânul Partidului Republican, curentul naționalist. Curentul a început să se afirme din 2009 încoace, prin mișcarea Tea Party care a bulversat Partidul Republican. Rolul acestuia a fost fundamental în descurajarea ideii de intervenție militară în Siria în vara anului 2013. Curentul naționalist are ca devize „America first“ și „America fortress“, dar acestea au fost avansate pentru prima dată nu de candidatul Donald Trump, ci de senatorul Ted Cruz. Chiar dacă unii neoconservatori în sensul clasic al termenului, așa cum este senatorul John McCain (ales pentru șase ani în fruntea importantei Comisii pentru Afaceri militare din Senat), ocupă unele poziții-cheie, ruptura în materie de politică externă este evidentă. Noua administrație de la Washington va pune capăt politicii de intervenții militare umanitare și va avea o atitudine rezervată în materie de diplomație multilaterală, indiferent că e vorba de Organizația Națiunilor Unite sau de NATO. Singurul element de continuitate va fi reprezentat de menținerea unui nivel ridicat al cheltuielilor militare și de războiul susținut împotriva terorismului. Acest ultim aspect este dictat și de viziunea de „ciocnire a civilizațiilor“/contrapunerea Occident-Islam pe care o au naționaliștii republicani și nu numai.
Generalul în retragere Michael Flynn, consilierul său pe securitate națională (așezat la masa președintelui Putin la gala de aniversare din 2015 a televiziunii Russia Today), are afinități pentru Partidul Democrat, dar cu toate acestea împărtășește cu Donald Trump aceeași viziune: lupta împotriva Isis în care Rusia joacă un rol esențial. Să nu uităm că tendința non-intervenționistă la nivel internațional a fost susținută și de candidatul Bernie Sanders și este pe cale să devină dominantă și în sânul Partidului Democrat, iar acest viraj a fost perceptibil și în politica externă a lui Obama.
Nume noi. Numirea lui Mike Pompeo, reprezentant al aripii ultraconservatoare a Partidului Republican, cunoscut pentru rezervele sale față de Rusia, în fruntea CIA, nu trebuie să ne înșele. Este vorba de un adept al realpolitik-ului în afacerile internaționale, un pragmatic, și nu un ideolog, așa cum s-a văzut din atitudinea sa în calitate de membru al comisiei care a anchetat-o pe Hillary Clinton cu privire la responsabilitățile avute în afacerea Benghazi.
Crearea funcției de negociator internațional, atribuită pragmaticului și fidelului avocat al său, Jason Greenblatt, și numirea lui Rex Tillerson, fostul CEO de la Exxon Mobile (participant la Forumul economic de la Sankt Petersburg în plin regim al sancțiunilor), în funcția de secretar de stat vor întări tendința reprezentată de Trump în politica externă.
Administrația Trump va însemna o diminuare a rolului Statelor Unite de jandarm universal, o înțelegere pragmatică cu alți poli de putere, o mai puțină orientare spre multilateral, chiar în cazul spațiului postimperial reprezentat de Organizația Tratatului Nord-Atlantic. Interesele economice americane vor fi cele care vor determina cel mai mult orientările în materie de politică externă. Miza noii administrații și șansa unui nou mandat depind de felul în care va ști să răspundă nevoilor electoratului american, și mai puțin așteptărilor partenerilor externi.
