Lumea în anul 2019

Anul în care am intrat se anunță bogat în evenimente. Unele sunt „moștenite“ din anii precedenți și se vor regăsi și pe agenda lui 2019 fără rezolvare. Și în următoarele douăsprezece luni vom avea parte de o Uniune Europeană divizată și plină de incertitudini, de chestiunea Brexit-ului.

Între 23 și 26 mai vor fi alegeri europene, din care forțele anti-sistem vor ieși întărite. Marile puteri europene, Franța și Germania, vor fi mai puțin dispuse să aibă proiecte ambițioase pentru UE, iar liderii cuplului, Emmanuel Macron și

Angela Merkel, își vor concentra eforturile cu prioritate în plan intern pentru a-și consolida pozi­țiile politice și a calma spiritele nemulțumite.

Chiar dacă ambițiile enunțate la summitul de la Sibiu vor fi mari cu privire la viitorul Uniunii Europene, totuși, pașii pentru reforma instituțiilor comunitare vor fi cel mult timizi. Clivajele mari ne îndreaptă inevitabil spre o comunitate cu geome­trii variabile. Acestea vor fi instituționalizate în anii care vor urma, consecința fiind reducerea eforturilor pe dimensiunea coeziunii Uniunii Europene.

Al doilea risc este reprezentat de marginalizarea strategică a Uniunii pe scena internațională. Un semn al acestei evoluții a fost și reducerea de către Departamentul de Stat a nivelului de repre­zentare al misiunii permanente UE, fără notificare. Totodată, lipsa de consultare din partea preșe­dintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a aliaților europeni pe dosare de interes comun – precum Siria, Iran –, șicanele co­merciale au drept efect erodarea credibilității UE ca pol de putere pe scena internațională. Atitudinea SUA afectează și va afecta tot mai mult și unitatea co­munității europene, ce va fi împărțită în state ali­niate mai mult sau mai puțin poziției hi­perputerii de peste Ocean.

CHINA. Și în acest an, dar și pentru deceniile care vor urma, China va rămâne principalul dosar strategic pe mapamond. Istoria ne-a învățat că pute­rile dominante, în cazul nostru SUA, caută să frâneze ascensiunea emergenților, în cazul de față China. Măsurile luate de autoritățile americane împotriva Chinei vor continua și în acest an de­oarece reprezintă și un subiect popular în rândul electoratului „trumpist“, iar liderul de la Casa Albă, trecut relativ bine de midterms, se pre­gă­tește pentru câștigarea celui de-al doilea mandat.

Însă, când cele mai mari puteri comerciale ale lumii se confruntă, efectele vor fi mondiale și nu numai regionale. Militarizarea Mării Chinei de Est, a insulelor ocupate și revendicarea unui domeniu maritim tot mai mare vor continua și vor repre­zenta o îngrijorare pentru țările regiunii, precum Vietnamul. Totuși, distanța strategică dintre Beijing și Washington rămâne foarte mare. Bugetul militar chinez este de 166 miliarde de dolari, iar cel american este de 720 de miliarde de dolari. Deci China are încă un drum lung de făcut până la a ajunge la un echilibru militar cu SUA.

RUSIA. Și în acest an va continua afirmarea in­fluenței Rusiei în vecinătatea apropiată, în special în ce privește Ucraina, situație provocată și de alegerile de la Kiev, care vor aduce radicalizarea taberelor. Anul acesta a adus deja victoria rusă pe frontul sirian, dar ne va arăta limitele Moscovei în ce privește reconstrucția siriană. În aceste con­diții este posibil să vedem o deschidere a Mos­covei fie față de puteri europene precum Franța și Germania, fie față de China, în funcție de interesele sale globale, pentru susținerea reconstrucției Siriei.

În plan intern, reformele structurale, care au fost destul de mult întârziate, vor fi accelerate, ceea ce va duce la o relativă erodare a popu­larității președintelui Putin, însă acest lucru nu îi va afecta capacitatea de învestire pe plan inter­național.

În Orientul Mijlociu vom observa și în acest an ștergerea vestigiilor vechilor echilibre: prezența Rusiei ca putere structurantă, apropierea spec­taculoasă a Arabiei Saudite față de Israel în numele luptei împotriva inamicului comun – Iranul. Conflictul din Yemen, cea mai gravă criza uma­nitară de la începutul acestui secol, va continua, având în vedere că este un teatru periferic pentru marile interese strategice, iar situația economică a Iranului se va degrada pe fondul efectelor sanc­țiunilor americane, fără însă a-i pune în pericol, pentru moment, rolul la nivel regional.

În sfârșit, să amintim și America Latină, un subcontinent care preponderent a virat spre dreapta, deși tradițional era un continent dominat de regi­muri politice de stânga. Brazilia, națiunea-lider a subcontinentului, a intrat în acest an cu un pre­ședinte care promite să își alinieze politica la cea a lui Trump. În acest nou peisaj, Venezuela este prima excepție, dar avem de-a face cu un regim autoritar, a doua excepțtie fiind Mexicul, condus de cel mai de stânga președinte din istoria re­centă, Andres Manuel Obrador.

Ștefan Popescu este Doctor în istoria relațiilor internaționale contemporane la Universitatea Paris 1 - Sorbona și fost secretar de stat în MAE.