Ştiri

Ludovic Orban: Nu vor exista măsuri de relaxare de la 1 iulie

Întrebat despre următoarea etapă de relaxare care ar fi urmat să includă și posibila deschidere a restaurantelor, premierul Ludovic Orban a declarat că aceasta ar putea fi amânată din cauza evoluției pandemiei de coronavirus.

„Evoluția în ultimele 10 zile e o evoluție care ne face să fim foarte precauți în măsuri ulterioare de relaxare. Planul de relaxare pe care l-am pus la punct este un plan de relaxare în etape, din 15 în 15 zile și e necesară o evaluare pentru a vedea cum s-au desfășurat lucrurile”, a declarat premierul, citat de Digi24.

Conform unor surse, specialiștii reuniți luni dimineață în ședința grupului tehnic pentru COVID, au decis să nu introducă noi măsuri de relaxare de la 1 iulie. O ședință CNSU, condusă de premierul Ludovic Orban este programată în această seară.

Ludovic Orban a anunțat că miercuri va avea loc o ședință în care a convocat toate structurile din Guvern, pentru a analiza planul de măsuri și pentru a le da dispoziție să amplifice controalele.

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

o zi ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

o zi ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies