Ştiri

Ludovic Orban a anunţat că devine deputat neafiliat

Ludovic Orban, fost preşedinte al Camerei, şi-a anunţat marţi în plen retragerea din grupul deputaţilor PNL, decizia în acest sens fiind luată încă de săptămâna trecută. El a declarat că ceea ce s-a întâmplat în ultimele patru luni depăşeşte orice imaginaţie, fiind creată o criză politică artificial şi fiind făcut praf un partid. Orban a precizat că nu îşi dă încă demisia din PNL. Fostul lider liberal a lansat atacuri dure la adresa actualului lider Florin Cîţu şi a preşedintelui Klaus Iohannis. ”PNL trebuie să se întoarcă cu spatele la chiriaşul de la Cotroceni”, a afirmat Orban.

”Am cerut cuvântul pentru a infroma plenul că începând de astăzi m-am dezafiliat, m-am retras, din grupul PNL şi îmi voi continua activitatea ca parlamentar neafiliat”, a spus Orban în plen, citează News.ro.

El a arătat că motivul principal al deciziei este legat de obligaţia morală pe care o are faţă de cetăţenii care au avut încredere în el şi în PNL, aceea de a-şi respecta angajamentele din campania electorală.

”Din păcate, astăzi nu am altă soluţie pentru a fi consecvent în respectarea acestor obligaţii morale faţă de cetăţeni decât de a mă despărţi, sper eu temporar, de colegii mei parlamentari. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele 4 luni depăşeşte orice imaginaţie, atâtea acţiuni politice îndreptate împotriva intereselor Romîniei nu mi-a fost dat să văd”, a spus el.

Potrivit lui Orban, ”s-a creat o criză politică artificială, din motive pe care nu le-a înţeles niciun cetăţean”.

”A fost făcut praf principalul partid de guvernământ, coaliţia, şi cetăţenul român a fost lăsat fără guvern cu capacitate deplină de exerciţiu, oferind un circ politic pe care marea majoritate a populaţiei îl respinge. Nu pot să fiu părtaş la acest lucru, numai lobotomizat aş putea sta pasiv la acest atentat împotriva interesului naţional. Sunt un om cu conştiinţă, care îşi iubeşte ţara şi aceasta este o formă de protest. Nu îmi dau încă demisia din PNL, partidul căruia i-am dedicat toată viaţa”, a mai spus Orban.

El a afirmat că, pentru a se întoarce, trebuie îndeplinite anumite condiţii:  ”Conducerea PNL trebuie să se ducă acasă, deputaţii PNL să renunţe la golf, eu personal nu vreau să joc golf. PNL trebuie să se întoarcă cu faţa la cetăţeni şi cu spatele la chiriaşul de la Cotroceni”.

Ludovic Orban a mai declarat că a construit o coaliţie de centru-dreapta, care, aşa cum a funcţionat, asigura o stabilitate guvernamentală.

”La ora actuală nu avem nimic. Ţara pluteşte în derivă pentru că cel care trebuia să stea la cârmă probabil pescuieşte sau a fugit la schi”, a afirmat Orban.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Program STB și Metrorex în minivacanța de 1 mai și Paște

Circulaţia trenurilor de metrou, în perioada 1 - 6 mai, se va desfăşura conform graficelor…

3 minute ago

Peste 1.800 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în T1

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primul trimestru…

30 de minute ago

BCR raportează o creștere a profitului în primul trimestru

Grupul BCR a înregistrat un profit net de 620 milioane de lei (125 milioane de…

31 de minute ago

Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 6% în primul trimestru

Profitul net al OMV Petrom a scăzut cu 6% în primul trimestru, la 1,39 miliarde…

2 ore ago

Ce își uită românii în Uber și cum pot recupera obiectele

Uber își continuă tradiția și lansează a opta ediție din Enciclopedia anuală a lucrurilor uitate…

2 ore ago

Teilor Holding raportează un profit net de 22,4 milioane de lei în 2023

Teilor Holding SA, un grup de companii care include lanțul de bijuterii de lux TEILOR,…

3 ore ago

Acest website folosește cookies