Logistica și birourile au pus în mișcare piața imobiliară anul acesta

Andreea Neferu 15/11/2017 | 16:07 Ştiri
Logistica și birourile au pus în mișcare piața imobiliară anul acesta

Industrialul, logistica și birourile au fost ”vedetele” sectorului imobiliar de anul acesta din perspectiva noilor proiecte intrate în piață, în timp de retailul a avut un ritm mai redus de creștere.

Pe piața industrială din România au fost livrate în primele nouă luni ale anului proiecte de peste 215.000 metri pătrați, din care 187.000 de metri pătrați doar în București, potrivit unui raport al companiei de consultanță imobiliară JLL. Restul, de 28.100 metri pătrați, este localizat în zona centrală a României. În aceste condiții, stocul de spații logistice și industriale din România a depășit 2,9 milioane de metri pătrați, însă ar urma să depășească până la finalul anului pragul de 3 milioane de metri pătrați, având în vedere că mai sunt programate pentru livrare până în decembrie suprafețe de 140.400 de metri pătrați în București, Timișoara și Roman.

Pe piața de birouri, dezvoltatorii au livrat în București în primele nouă luni ale anului proiecte cu o suprafață totală de 114.200 metri pătrați. Zona de centru-vest a beneficiat de cea mai mare suprafață de birouri livrată în acest an, cu 64.200 metri pătrați, în două proiecte, iar prin finalizarea primei faze a Timpuri Noi Square (33.000 m), zona de sud este pe locul al doilea din punct de vedere al stocului nou pus pe piață în primele nouă luni.  Stocul de birouri din București a crescut la 2,5 milioane de metri pătrați. În ultimul trimestru din acest an urmează să mai fie livrat un singur proiect de mari dimeniuni în București, de 29.000 metri pătrați, Globalworth Campus faza 1, în zona Dimitrie Pompeiu.

Pe de altă parte, în sectorul de retail primele nouă luni ale anului au adus doar o extindere de 11.000 metri pătrați a centrului comercial Sun Plaza. Până la finele anului însă, stocul va crește cu 60.000 metri pătrați, în trei proiecte, toate dezvoltate de fondul NEPI Rockcastle. Unul dintre acestea este proiect nou – Râmnicu Vâlcea Mall (28.000 de metri pătrați), iar două sunt extinderi ale unor centre comerciale existente, din Galați și Sibiu. Stocul de spații comerciale moderne din România este estimat la 3,05 milioane de metri pătrați, din care 1,11 milioane metri pătrați în București.

Din perspectiva volumului de tranzacții din primele nouă luni, care s-a ridicat la 610 milioane de euro, în creștere cu 44% față de aceeași perioadă a anului anterior, segmentul de retail a cumulat în primele nouă luni ale anului 60% din investiții. Sectorul a fost propulsat de achiziția a 50% din portofoliul de retail și de birouri a Iulius Group (Iulius Mall Cluj-Napoca, Iulius Mall Iași, Iulius Mall Timisoara și Iulius Mall Suceava și trei clădiri de birouri) de către grupul sud-african Atterbury.

Achizițiile de clădiri de birouri au reprezentat 25% din totalul tranzacționat, acestea fiind urmate de industrial si hoteluri.  Pe segmentul de birouri, cele mai importante tranzacții au fost preluarea de către Immochan a Coresi Business Park din Brașov de la Ascenta Management și vânzarea către Globalworth a clădiriii C din Green Court Bucharest de către Skanska.

Achiziția Renault Warehouse Oarja de către Globalworth pentru 42 milioane de euro rămâne cea mai importantă tranzacție de pe segmentul industrial din acest an.

”Potrivit planurilor de investiții anunțate de dezvoltatorii imobiliari, 2018 se anunță un an mai bogat în livrări noi decât 2017, mai ales pe sectorul office și retail. Dacă toate proiectele anunțate vor fi duse la bun sfârșit, stocul de birouri din București va crește cu peste 300.000 de metri pătrați, iar cel de retail din România va fi mai bogat cu 200.000 metri pătrați. Pe segmentul industrial, durata de construcție a proiectelor este mult mai redusă decât în cazul unei clădiri de birouri sau a unui centru comercial, astfel că deși sunt anunțați în jur de 120.000 de metri pătrați, estimăm că în realitate oferta nouă va fi mult mai ridicată”, a declarat Andrei Drosu, consultant research department JLL Romania.


Sursă foto: JLL Romania

A debutat în presa scrisă în urmă cu opt ani. În 2013, a absolvit cursurile programului de pregătire intensivă în jurnalism „Economic and Political Reporting from Southeast Europe”, organizat la Londra și la Berlin de agenția de presă Reuters, iar în 2015 a participat la cursurile școlii de vară Online and Multimedia Journalism, organizată de Deutsche Journalistenschule la Munchen. În 2013, a câștigat premiul „Florin Petria” pentru jurnalism economic, iar în 2015 a fost unul dintre laureații concursului Tânărul Jurnalist al Anului, secțiunea Economie. Anterior, Andreea a lucrat la Ziarul Financiar. În prezent, la NewMoney, Andreea acoperă din punct de vedere editorial domeniile construcții și imobiliare.