Care este comuna cu 7.000 de locuitori care construiește mai mult decât orice oraș cu excepția Capitalei

NewMoney 13/08/2018 | 16:17 Ştiri
Care este comuna cu 7.000 de locuitori care construiește mai mult decât orice oraș cu excepția Capitalei

Constanța a devenit în 2017 a treia mare piață rezidențială regională din România în care se livrează anual peste 3.000 de locuințe, după Cluj-Napoca (5.403 locuințe livrate), cea mai mare piață rezidențială cu excepția regiunii București-Ilfov, și Timișoara (3.484 locuințe livrate), potrivit unui raport întocmit de către compania de consultanță imobiliară Coldwell Banker România, pe baza informațiilor INS.

Următoarele poziții în topul celor mai mari piețe rezidențiale locale din România sunt ocupate de către Sibiu și Iași, ambele cu aproximativ 2.500 de unități locative livrate anual, Brașov, cu aproape 1.700, și Oradea, care a intrat în premieră anul trecut în rândul orașelor în care sunt finalizate anual peste 1.000 de locuințe, incluzând și localitățile limitrofe.

La fel ca în anii anteriori, cea mai mare pondere a locuințelor finalizate în 2017 în cele mai mari piețe rezidențiale din România, incluzând și regiunea București-Ilfov, au fost amplasate în localitățile limitrofe marilor orașe – aproximativ 54%.

„Localitățile limitrofe marilor orașe regionale continuă să atragă cea mai mare pondere a finalizărilor de locuințe noi deoarece oferă terenuri pentru construcții în parametri rezonabili de preț și un grad redus de birocrație în autorizarea lucrărilor de construire, comparativ cu marile orașe unde autoritatile locale sunt mai puțin prietenoase iar vânzătorii de terenuri au de multe ori așteptări nerealiste privind prețul terenurilor propuse spre vânzare. Prețurile nerealiste sunt o consecință a faptului că în orașe precum Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, se aplică proporția 80%-20% când vine vorba de concentrarea terenurilor bune în portofoliile unui grup restrâns de proprietari. În situația în care cererea cu oferta pentru terenuri centrale sau semicentrale se vor întâlni, vom asista la o majorare a segmentului middle market și în marile orașe din România și la o evoluție calitativă a conceptelor ce stau la baza proiectelor de la periferia marilor orașe”, explică Bogdan Voica, CEO Coldwell Banker România.

Cele mai mari suburbii după numărul de locuințe livrate în 2017 au fost Bragadiru (București), cu mai multe locuințe finalizate comparativ cu Brașov, Florești (Cluj-Napoca), localitate în care în ultimii 11 ani s-au finalizat aproape 18.000 de locuințe, mai mult ca în oricare dintre marile orașe analizate, cu excepția Bucureștiului, și Năvodari (Constanța), Dumbrăvița (Timișoara) și Cișnădie (Sibiu), care au trecut în premieră în 2017 de pragul de 1.000 de livrări.

În Popești Leordeni (București) au fost livrate pentru prima oară în ultimii șase ani mai puțin de 1.000 de locuințe, din pricina împuținării parcelelor de teren disponibile, în timp ce Giroc (Timișoara) și Șelimbăr (Sibiu) s-au apropiat de pragul de 1.000 de finalizări.

Coldwell Banker România este una dintre cele mai mari companii de consultanță imobiliară active în România și compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidențial, fiind manager de proiect și agent exclusiv pentru peste 15 proiecte rezidențiale, cumulând peste 10.000 de locuințe planificate.


Foto: Laszlo Raduly / NewMoney