Litoralul pentru toți: Cât costă o noapte de cazare în apartamentele din Eforie Nord

Andrei Dumitru 22/08/2022 | 15:47 Ştiri
Litoralul pentru toți: Cât costă o noapte de cazare în apartamentele din Eforie Nord

Rezident Eforie Nord prelungește sezonul 2022 prin programul Litoralul pentru toți, cu cazări disponibile în apartamente cu capacitate de până la șase persoane, timp de 14 nopți, în lunile septembrie și octombrie. Oferta vine în întâmpinerea celor care vor să locuiască o perioadă îndelungată pe litoral în lunile mai puțin aglomerate și este lansată și pentru toamnă după ce programul similar, derulat în lunile mai și iunie, a înregistrat o cerere peste așteptări.

Pachetele din programul Litoralul pentru toți de toamnă costă de la 1.450 de lei la 2.700 de lei pentru două săptămâni de cazare, în perioada 18 septembrie – 1 noiembrie, în funcție de tipul apartamentului închiriat și perioada solicitată.

Un apartament cu un dormitor și vedere la stațiune, care poate găzdui patru persoane, costă 1.650 de lei pentru două săptămâni de cazare în septembrie.

Unul cu două dormitoare și vedere la mare, care poate găzdui șase persoane, costă 2.700 de lei în aceeași lună. În octombrie, două săptămâni de cazare costă 1.450 de lei/apartamentul cu un dormitor și vedere la stațiune, respectiv 2.400 de lei/apartamentul cu două dormitoare și vedere la mare.

Cel mai mic preț al unei nopți de cazare este de 29 de lei/persoană în luna septembrie și de 26 de lei/persoană în luna octombrie în pachetele de două săptămâni, care pot fi achitate și cu vouchere de vacanță.

“În lunile cu temperaturi blânde, litoralul este locul preferat al celor care pot lucra de la distanță, al bunicilor care vor o vacanță îndelungată alături de nepoți, al cuplurilor în vârstă care caută relaxare la malul mării ori fac diverse tratamente de prevenție, al celor care preferă plimbările pe malul mării pentru a se bucura de aerosoli”, declară Alexandra Bogatu, fondator Rezident.

Rezident Eforie Nord a înregistrat un grad de ocupare de peste 70% pentru operarea din 2022, începută în aprilie și luând în calcul și rezervările pentru luna septembrie.

Au fost făcute 300 de rezervări pentru 1.300 de nopți de cazare în cele 11 apartamente, durata medie a șederii fiind de 4,5 nopți. Comparativ, anul trecut cifrele finale arătau 280 de rezervări cu 1.070 de nopți, plasând durata medie a șederii sub 4 nopti.