Ştiri

Listarea Deliveroo ar putea fi cel mai important debut al unei companii la bursa din Londra din ultimii 10 ani

Listarea companiei de livrare Deliveroo ar putea deveni cel mai important debut al unei companii la bursa din Londra, după listarea grupului minier Glencore de acum 10 ani, în urma stabilirii, luni, a unui interval de preţ care o evaluează până la 12 miliarde de dolari.

Deliveroo, companie susţinută de Amazon.com, a fost considerată de guvernul britanic ca fiind un semn al atractivităţii în continuare a bursei din Londra pentru ofertele publice iniţiale, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Listarea Deliveroo, cea mai mare din 2011 încoace

Potrivit datelor oferite de London Stock Exchange, listarea Deliveroo ar urma să fie cea mai mare listare după cea efectuată de Glencore în mai 2011.

Deliveroo ar urma să fie şi cea mai mare listare a unei companii de tehnologie la bursa londoneză, cu mult peste listarea de anul trecut a The Hut Group, care a obţinut la momentul respectiv o capitalizare de 5,4 miliarde de lire sterline.

Compania de livrare a mâncării a beneficiat de pe urma închiderii restaurantelor, cu excepţia vânzărilor la pachet, în timpul crizei provocate de Covid-19, iar veniturile sale au crescut în consecinţă.

Aşa-numita valoare a tranzacţiilor brute, care măsoară valoarea totală a comenzilor primite, a crescut cu 64,3%, la 4,1 miliarde de lire sterline.

Există totuşi întrebarea dacă creşterea se va menţine după ridicarea restricţiilor legate de pandemie şi dacă va fi suficientă pentru a trece afacerea pe profit, după ce compania a raportat o pierdere de 223,7 milioane de lire pentru 2020.

Deliveroo a stabilit un interval de preţ al listării de 3,9-4,6 lire pe acţiune, care i-ar conferi o valoare de piaţă de 7,6-8,8 miliarde de lire (10,5-12 miliarde dolari), excluzând acţiunile oferite în cadrul unei emisiuni de supra-alocare.

Un anunţ făcut investitorilor, văzut de Reuters, afirmă că mărimea tranzacţiei va fi de 1,5-1,6 miliarde de lire, sumă care va urca la 1,7 miliarde de lire după supra-alocarea acţiunilor.

Sursa: Reuters/News.ro

NewMoney

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

2 zile ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

2 zile ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

2 zile ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

2 zile ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

2 zile ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

2 zile ago

Acest website folosește cookies