Ştiri

Limita maximă de viteză pe drumurile expres va fi de 120 km/h. Legea a fost promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede majorarea de la 100 km/h la 120 km/h a limitei maxime de viteză în afara localităţilor, pe drumurile expres. Proiectul de lege semnat de USR a fost adoptat de Parlament pe 13 aprilie.

Preşedintele a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 34/09.02.2022).

Potrivit legii, la articolul 49, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(4) Limitele maxime de viteză în afara localităţilor sunt: a) pe autostrăzi – 130 km/h; b) pe drumurile expres – 120 km/h; c) pe drumurile naţionale europene (E) – 100 km/h; d) pe celelalte categorii de drumuri – 90 km/h.”

Liderul interimar al USR, Cătălin Drulă afirma, după votul din Camera Deputaţilor, că la iniţiativa USR, viteza de circulaţie pe drumurile expres va fi de 120 km/h.

El arăta că adoptarea legii a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi daţi în circulaţie primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18km din DEx12 Craiova – Piteşti, ce reprezintă varianta de ocolire a oraşului Balş.

”Deşi e o mică întârziere pe acest Tronson 2 – calendarul discutat de mine anul trecut prevedea deschiderea întregului tronson de 40km Balş – Slatina până în Paşte – deschiderea chiar şi parţială este o gură de oxigen pentru traficul din zonă. Mă bucur că, prin ridicarea limitei de viteză pe drumurile expres, DEx12 nu va deveni o capcană de amenzi. Diferenţele de construcţie dintre un drum expres şi o autostradă sunt minore, iar viteza de proiectare a unui DX este chiar 120 km/h. Ambele au 4 benzi de circulaţie, sensuri separate fizic cu parapete, garduri de protecţie şi noduri denivelate”, spunea Cătălin Drulă.

Andrei Dumitru

Recent Posts

ANM dă alerta: Un nou VAL de FRIG peste România! PROGNOZA detaliată

Meteorologii au veşti proaste şi în această săptămână! Frigul pune stăpânire pe România. La munte…

8 ore ago

Florin Piersic, primul mesaj din spital: Sunt viu. Ţineţi-mă aproape

Actorul Florin Piersic a transmis, luni seară, un mesaj în care afirmă că este ”viu”.…

9 ore ago

SCHIMBĂRI în modul de acordare a concediilor medicale. LISTA bolilor pentru care se acordă direct 7 zile de concediu medical

Un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate…

10 ore ago

Ciolacu: Vom avea una dintre primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, la sfârşitul anului, România va avea una dintre primele…

10 ore ago

BNR, veşti proaste despre evoluția inflației. Prognoze pesimiste pentru 2024

Banca Națională a României (BNR) susține că rata anuală a inflaţiei este aşteptată să se…

11 ore ago

Angajaţii de la Guvern, nemulţumiţi de salarii. Protest spontan la Palatul Victoria

UPDATE: Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, dacă se va impune, va discuta cu salariaţii protestatari…

12 ore ago

Acest website folosește cookies