Lidl lansează un joc pentru telefon prin care utilizatorii devin manageri de supermarket

Gabriel Bucur 21/06/2017 | 13:11 Ştiri
Lidl lansează un joc pentru telefon prin care utilizatorii devin manageri de supermarket

Retailerul Lidl România a lansat un joc pentru dispozitivele mobile, denumit My Lidl Shop, prin care utilizatorii pot intra în rolul unui manager de magazin și să gestioneze întreaga sa activitate.

Jocul, care prezintă provocări zilnice inspirate din activitatea magazinelor Lidl, este disponibil atât pentru dispozitivele mobile care folosesc sistemul de operare Android, cât și pentru cele cu iOS.

„Dincolo de funcția de divertisment, aplicația oferă utilizatorilor posibilitatea de a descoperi, într-o manieră interactivă, ce înseamnă businessul Lidl (…). În rolul de manager de magazin, aceștia învață cum să coordoneze angajații și să se adapteze la nevoile clienților. Mai mult, utilizatorii pot descoperi toate elementele importante dintr-un magazin – de la asigurarea prospețimii și varietății produselor, la modernizarea infrastructurii, ori gestionarea veniturilor și a cheltuielilor”, spun reprezentanții Lidl.

Utilizatorii au de trecut prin șase niveluri, în care provocările cresc treptat pentru cei deveniți „manageri”. Fiecare probă îndeplinită le aduce utilizatorilor monede, puncte, trofee și recompense, care le garantează accesul la nivelurile următoare.

Jocul include și o componentă care se activează în magazinele Lidl din țară: prin scanarea produselor semnalizate în joc, clienții vor debloca noi avantaje în aplicație.

În șapte ani de jurnalism, a pendulat între domeniul sportiv și cel economic. A lucrat, printre altele, la Radio România Actualități și Adevărul Financiar. Acum, este coordonatorul online al proiectului NewMoney.