Ştiri

Lidl inaugurează trei magazine noi

Lidl continuă investițiile pe plan local prin inaugurarea a trei noi magazine pe data de 28 noiembrie: unul în București, unul în Vaslui, iar cel de-al treilea în Pecica, județul Arad. Odată cu deschiderea celor trei magazine, se vor crea peste 65 de locuri de muncă.

Noul magazin Lidl din București se află pe Strada Valea Oltului, Nr. 63-67, cel din Vaslui este situat pe Strada Ștefan cel Mare, Nr. 195, iar cel din Pecica se află pe Strada 1, Nr. 93. Cele trei magazine nou inaugurate dispun fiecare de o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m². De asemenea, noul magazin Lidl din București dispune de 100 de locuri de parcare, cel din Vaslui de peste 130 locuri de parcare, în timp ce noua unitate din Pecica pune la dispoziția clienților peste 80 de locuri de parcare. Odată cu deschiderea celor trei magazine Lidl, au fost create peste 65 de locuri de muncă.

Orarul de funcționare al unităților din București, Vaslui și Pecica va fi următorul: de luni până sâmbătă între 07:30 și 21:00, iar duminică între 08:00 și 19:00.

Noul magazin Lidl din Pecica, situat pe Strada 1, Nr. 93, înlocuiește o unitate situată la aceeași adresă, care a fost închisă pe data de 08 mai 2022, deoarece nu mai corespundea standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența pentru clienți.

„Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noile magazine Lidl din București, Vaslui și Pecica dispun de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare”, transmite compana.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Noi obligaţii pentru transportatorii rutieri. Ce prevede Ghidul privind Sistemul national e-Transport

Ministerul Finanţelor şi ANAF au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, prin care se urmăreşte…

18 ore ago

Se extind parcurile eoliene din România. Aviz al Ministerul Mediului pentru 81 de turbine

Ministerul Mediului a emis acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene, cu un total de…

18 ore ago

ANRE explică de ce este obligatorie montarea contoarelor de măsurare a energiei electrice la prosumatori

Necesitatea ca prosumatorii să îşi instaleze un contor care să măsoare electricitatea consumată din producţia…

19 ore ago

Adrian Câciu: Valoarea investiţiilor publice a crescut cu 70% în primul trimestru din 2024

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că în primul trimestru al acestui…

20 de ore ago

Deficitul bugetar a crescut la 2,06% din PIB în primele trei luni ale anului

Execuţia bugetului general consolidat în primele trei luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un…

20 de ore ago

Câți bani cheltuie românii pentru masa de Paște – Sondaj

Aproape jumătate (49%) dintre participaţii la un studiu derulat de EY intenţionează că cheltuiască pentru…

22 de ore ago

Acest website folosește cookies