Liderul opoziţiei din Rusia a fost reţinut din nou, imediat după ce a fost eliberat din închisoare

NewMoney 24/09/2018 | 13:02 Ştiri
Liderul opoziţiei din Rusia a fost reţinut din nou, imediat după ce a fost eliberat din închisoare

Liderul opoziţiei din Rusia, Alexei Navalnîi, a fost reţinut imediat după ce a fost eliberat din închisoare, scrie News.ro, care citează The Guardian.

Navalnîi fusese închis pentru 30 de zile din cauza organizării unor proteste neautorizate.

„Alexei Navalnîi a fost reţinut în afara centrului de detenţie”, a afirmat purtătoarea sa de cuvânt, Kira Yarmysh, pe Twitter, adăugând că politicianul a fost transportat la o secţie de poliţie din centrul Moscovei.

Yarmysh a declarat că Navalnîi a fost acuzat că a încălcat o altă lege a protestelor şi că ar putea fi trimis la încă 20 de zile de închisoare. El urmează să apară în faţa unui tribunal luni seara.

Navalnîi a stat timp de o lună în închisoare din cauza unui protest neautorizat pe care l-a organizat pe 28 ianuarie 2018. Legile stricte din Rusia interzic orice eveniment public fără aprobarea primăriei.

Navalnîi a acuzat autorităţile că l-au trimis la închisoare pentru a-l opri din a organiza protestele de pe 9 septembrie faţă de planurile guvernului de a mări vârsta de pensionare, evenimente care au coincis cu alegerile locale. Protestele au fost considerate de autorităţile ruse ca făcând parte din campania electorală, lucru interzis în ziua alegerilor. Astfel, 150 de persoane au fost arestate, în timp ce alte mii au protestat în întreaga ţară.

Navalnîi a organizat unele dintre cele mai mari proteste din Rusia în ultimii ani. Retorica sa anti-corupţie este populară printre tinerii care îi urmăresc activitatea online.


Foto: Guliver/Getty