Ştiri

Libra Internet Bank finanţează cu 8 milioane euro construcţia unui parc fotovoltaic de 15 MW în judeţul Mehedinţi

Compania GalicSud SRL construieşte un parc fotovoltaic în judeţul Mehedinţi, comuna Izvoru Bârzii, satul Halânga, ce va avea peste 27.000 de panouri fotovoltaice şi se va întinde pe o suprafaţă de aproape 200.000 de metri pătraţi. Investiţia a primit o finanţare de 8 milioane de euro, de la Libra Internet Bank, a anunţat banca.

”Un parc fotovoltaic ce se va întinde pe o suprafaţă de aproape 200.000 de metri pătraţi va fi construit în România printr-o finanţare de 8 milioane de euro, oferită de Libra Internet Bank. Compania care va construi proiectul este GalicSud SRL”, anunţă banca.

Parcul fotovoltaic va fi construit în judeţul Mehedinţi, comuna Izvoru Bârzii, satul Halânga şi va avea în componenţă peste 27.000 de panouri fotovoltaice. Acestea vor genera o putere electrică de aproape 15 MW şi o energie medie anuală de aproximativ 19.000 MWh, adică suficient cât să acopere consumul necesar pentru aproximativ 10.000 de locuinţe (cu un consum mediu de 150 KWh/lună).

„Libra Internet Bank demonstrează, prin finanţarea acestui proiect al GalicSud SRL, că are resursele şi expertiza necesare pentru a contribui într-un mod consistent la dezvoltarea sectorului energiei verzi în România. Este una dintre misiunile pe care ni le-am asumat, în condiţiile în care consumul tot mai mare de energie poate fi acoperit din surse nepoluante, iar orice investiţie în energie verde este o investiţie într-un viitor mai bun”, a declarat  Cristina Mahika-Voiconi, director general adjunct al Libra Internet Bank.

Randamentul investiţiilor în energie verde este unul foarte bun, asigurând o dezvoltare durabilă şi sustenabilă a comunităţii. Iar fiecare MWh produs de o centrală fotovoltaică înseamnă cu 850 de kilograme de dioxid de carbon mai puţin în atmosferă, cât ar ajunge în cazul unui singur MWh produs din cărbune.

„Proiectul are o importanţă capitală pentru societatea noastră, deoarece este unul de o anvergură considerabilă, cu efecte pozitive şi îndelungate pentru sustenabilitate şi pentru dezvoltarea durabilă. De aceea, identificarea unui partener de încredere precum Libra Internet Bank a facilitat procesul pe care trebuie să îl urmăm în vederea construirii parcului fotovoltaic”, spun reprezentanţii GalicSud SRL.

Libra Internet Bank a fost înfiinţată în 1996 în Bucureşti. Banca s-a specializat în oferirea de produse şi servicii dedicate profesiilor liberale şi companiilor din Real Estate şi Agribusiness. Libra Internet Bank are o reţea de 55 de sucursale.

Compania GalicSud SRL este deţinută de un grup cu experienţă în domeniul energiei regenerabile, având un portofoliu de peste 100 MW, compus din proiecte aflate în diferite etape de dezvoltare.

Andrei Dumitru

Recent Posts

Maia Sandu pune gaz pe foc: Rep. Moldova îşi propune să reintegreze regiunea separatistă Transnistria

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ţara sa îşi propune să reintegreze regiunea…

43 de minute ago

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia…

2 ore ago

Meme AI suferă o corecție de 30%. Investitorii se îndreaptă către WienerAI (P)

Moneda meme inspirată de Elon Musk, Meme AI, a înregistrat o scădere abruptă de aproximativ…

3 ore ago

Cartel Alfa cere amânarea discuţiilor cu UE despre noua lege a salarizării

Legea salarizării trebuie discutată şi negociată mai întâi cu sindicatele din România, nu "negociată" cu…

3 ore ago

Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Vladimir Putin a depus marţi jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse,…

3 ore ago

Answear anunță repoziționarea ca brand premium și deschiderea primul concept store în fabrica Norblin din Varșovia

Answear, unul dintre cele mai cunoscute nume din piața europeană de fashion, anunță repoziționarea sa…

3 ore ago

Acest website folosește cookies