Legea de abrogare a pensiilor speciale este neconstituțională, a decis CCR

NewMoney 06/05/2020 | 17:25 Ştiri
Legea de abrogare a pensiilor speciale este neconstituțională, a decis CCR

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului asupra Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale, au precizat, pentru Agerores, surse din CCR.

Potrivit acestora, decizia a fost luată cu unanimitate de voturi pe motive de procedură, judecătorii nemaidezbătând fondul legii.

Pensiile speciale rămân în vigoare

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 28 ianuarie, cu 247 de voturi „pentru” și 21 de abțineri, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile magistraților.

Dezbaterea proiectului a avut loc pe fondul nemulțumirilor magistraților și grefierilor față de prevederile acestuia, astfel că multe instanțe și parchete din țară și-au suspendat activitatea.

Avocatul Poporului Renate Weber explica, la sfârşitul lunii ianuarie, ce anume consideră neconstituţional în legea care elimină pensiile speciale.

”În primul rând, este vorba despre nerespectarea prevederilor clare din Constituţie cu privire la compunerea Parlamentului care poate modifica Statutul deputaţilor şi senatorilor, inclusiv toate aspectele financiare ce ţin de asta. Constituţia spune clar că se poate face numai în şedinţă comună a celor două Camere. Noi am avut din păcate doar un vot în Camera Deputaţilor. Deci este o încălcare a Constituţiei, în opinia noastră”, spunea Weber,

Avocatul Poporului mai preciza că ”există multiple decizii ale CCR, începând cu 2010, pentru că sunt vreo cinci decizii ale CCR, care se referă la anumite categorii profesionale, la statutul lor constituţional şi care au fost foarte ferme în a aprecia tipurile de pensii care li se cuvin acestora”.

”Or, există iarăşi o prevedere constituţională privind obligativitatea respectării deciziilor CCR. Eu am fost surprinsă să constat că de la tribuna Parlamentului au fost deputaţi care au atras atenţia că prin această lege se încalcă decizii ale CCR şi totuşi au votat în favoarea acestei legi. Este foarte trist, mie mi se pare că niciodată n-a fost Caragiale mai prezent. Nu se poate aşa ceva! Cum să avem un stat de drept, cum să dorim şi să pretindem că-l construim cu toţii împreună şi în acelaşi timp pur şi simplu să încălcăm cu bună ştiinţă prevederi ale Constituţiei?”, afirma Weber.