Legea care prevede ca 24 iunie să devină Ziua iei, promulgată

Andrei Dumitru 21/06/2022 | 15:50 Fapt Divers
Legea care prevede ca 24 iunie să devină Ziua iei, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede ca 24 iunie să devină „Ziua iei”, informează Administraţia Prezidenţială.

„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a evenimentelor dedicate, în limita alocărilor bugetare aprobate. Unităţile de învăţământ, unităţile de cult, centrele comunitare, instituţiile culturale, precum şi reprezentanţele diplomatice ale României, sunt invitate să participe la acţiuni de promovare a iei”, arată actul normativ promulgat de către şeful statului.

Demersul, susţinut de senatori şi deputaţi de la toate partidele parlamentare şi minorităţile naţionale, este o dovadă clară şi echilibrată, că singura politică a Comisiei permanente pentru relaţia cu UNESCO este cea de salvgardare a patrimoniului naţional, arată un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor. Recunoaşterea la nivel mondial a valorii unice a cămăşii cu altiţă urmează să fie dezbătută anul acesta la UNESCO, cu largul sprijin al Comisiei parlamentare.

„Depunerea dosarului transnaţional «Arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi Republica Moldova» la UNESCO, ne impulsionează, dar ne şi responsabilizează pe mai departe, pentru a găsi căi de a promova dosarul, astfel încât, arta confecţionării cămăşii cu altiţă, o moştenire culturală atât de dragă poporului român, transmisă din generaţie în generaţie, să capete recunoaşterea universală a umanităţii”, conform sursei citate.

Ziua Universală a iei, care coincide cu sărbătoarea de Sânziene, este deja sărbătorită, în fiecare an, în data de 24 iunie. La nivel internaţional, ia românească, simbol naţional al culturii române, este omagiată în peste 50 de ţări. Ia este bluza purtată de femei şi lucrată din pânză de in, bumbac, cânepă sau borangic. Tehnicile de decorare au fost transmise de-a lungul timpului, ca o mărturie peste timp a unicităţii acesteia şi o dovadă de statornicie a poporului român.