Legea asociaţiilor de proprietari, modificată. Pentru copiii mai mici de trei ani nu se va mai plăti întreţinerea

Elena Marinescu 12/04/2021 | 22:05 Ştiri
Legea asociaţiilor de proprietari, modificată. Pentru copiii mai mici de trei ani nu se va mai plăti întreţinerea

Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, în sensul exceptării copiilor mai mici de trei ani de la plata cheltuielilor repartizate într-un imobil după numărul de persoane.

Astfel, nu va fi plătită întreținerea și pentru aceștia, conform proiectului, care urmează să treacă și de votul deputaților. Au fost înregistrate 134 voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, transmite Agerpres. „Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane„, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.

Iniţiatorul propunerii legislative, deputatul liberal Florin Roman, explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ că „plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult„.

Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii„, susţine Roman. Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.