Legea 5G, adoptată de Senat. Actul normativ merge la promulgare (DOCUMENT)

Elena Marinescu 07/06/2021 | 18:27 Ştiri
Legea 5G, adoptată de Senat. Actul normativ merge la promulgare (DOCUMENT)

Proiectul de lege al Guvernului privind rețelele 5G a fost adoptat luni cu amendamente de către Senat. Unul dintre acestea prevede că echipamentele și programele care fac parte din nucleul rețelei pot fi folosite pentru o perioadă de cel mult 5 ani de la retragerea autorizării, iar restul echipamentelor pot fi folosite cel mult 7 ani. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

S-au înregistrat 117 voturi „pentru”, 13 „împotrivă” (din partea senatorilor AUR) şi o abţinere, scrie Agerpres. Senatul este cameră decizională, astfel că legea merge la președinte pentru promulgare.

Potrivit unui amendament al comisiilor juridică, economică, de apărare şi pentru comunicaţii din Senat, amendament însuşit de plen, furnizorii care vor fi în situaţia de a li se retrage autorizaţiile pot folosi echipamentele pentru un termen de 7 ani în cazul reţelelor şi pentru zona de nucleu – 5 ani.

Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice autorizaţi pot utiliza numai tehnologii, echipamente şi programe software în reţelele 5G realizate de producători autorizaţi, în conformitate cu prezenta lege.

Legea are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.

Preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a spus că „proiectul este o soluţie la ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale pe partea de comunicaţii”. Proiectul legii 5G a fost însă amendat de senatori. Principalele modificări se referă la prelungirea de la 5 la 7 ani a perioadei de utilizare a echipamentelor și tehnologiilor de la un furnizor neautorizat.

„- În situaţia în care sunt identificate riscuri, ameninţări, vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării ca urmare a analizei realizate conform art. 5, avizul CSAT este negativ – amendament al senatorilor PNL, USR, PSD şi UDMR.

– În situaţia retragerii autorizării, tehnologiile, echipamentele şi programele software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G, pot fi utilizate pentru o perioadă de 7 ani de la data retragerii autorizări, cu excepţia celor din nucleul reţelei, care pot fi utilizate pentru o perioadă de 5 ani.

Senatorii motivează că amendamentul de mai sus propune ca elementele ce ţin de reţeaua de acces radio, cum ar fi staţiile de bază, şi transportul traficului aferent acesteia, să mai fie utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu motivaţia ca acest tip de echipamente au un impact însemnat inclusiv din punct de vedere financiar asupra reţelelor existente iar activităţile ce se referă la înlocuirea acestora sunt mult mai consumatoare de resurse, inclusiv a resurselor de timp. În acelaşi timp, riscul de securitate cibernetică este unul limitat.

Pe de altă parte, elementele ce sunt incluse în nucleul reţelei (sau core network), reprezintă un risc de securitate semnificativ mai mare, la nivelul naţional şi pentru reţeau în ansamblul său. Prin nucleul reţelei se identifică partea centrală a unei reţele mobile de comunicaţii electronice care asigură servicii utilizatorilor potrivit profilului acestora şi care este responsabilă de realizarea unor funcţii critice precum autentificarea, localizarea, rutarea.

– Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice autorizaţi în condiţiile ordonanţei de urgenţă a Guvernului 111/2011, cu modificări şi completări prin legea 140/2012, cu modificările şi completările ulterioare, pot utiliza numai tehnologii, echipamente şi programe software în reţelele 5G realizate de producători autorizaţi.

– Tehnologiile, echipamentele şi programele softwarre utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G, ai căror producători nu obţin autorizare potrivit prevederilor prezentei legi, pot fi utilizate pentru o perioadă de 7 ani, cu excepţia celor din nucleul reţelei, care pot fi utilizate pentru o perioadă de 5 ani, perioade ce se calculează de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

– Utilizarea de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice, ulterior a tehnologiilor, echipamentelor şi programelor software în reţelele 5G puse la dispoziţie de producători cărora le-a fost retrasă autorizarea stabilită, în conformitate cu art. 3”, conform raportului de admitere al comisiilor de specialitate ale Senatului.

Iniţiativa legislativă mai precizează că va constitui „contravenţie utilizarea de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice a tehnologiilor, echipamentelor şi programelor software în reţelele 5G puse la dispoziţie de producători care nu au obţinut autorizarea stabilită de lege şi se sancţionează cu amendă în cuantum cuprins între 1% şi 5% din cifra de afaceri”.

Totodată, „în cazul în care, ulterior acordării autorizaţiei, sunt identificate riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării, autorizarea obţinută este retrasă prin decizie a prim-ministrului, la solicitarea CSAT. Decizia prim-ministrului se publică în Monitorul Oficial al României”, conform proiectului de lege.

Preşedinta comisiei juridice Iulia Scântei a explicat amendamentele admise la proiect. „Sunt şase amendamente admise, dintre care două de fond şi patru de tehnică legislativă. Pe fond, s-a permis tuturor furnizorilor, care vor fi în situaţia de a li se retrage autorizaţiile, în cazul furnizării de echipamente sau servicii care implică tehnologia 5G, în acord cu legea, să poată folosi 7 ani echipamentele de infrastructură şi 5 ani, termenul adoptat de Cameră să rămână valabil, pentru zona de nucleu. Au fost corelate termenele incidente în cadrul contravenţiilor”, a spus Scântei.

Ea a adăugat că acest proiect de lege permite utilizarea celor mai înalte tehnologii, iar implicaţiile sunt la nivel macro pentru întreaga societate, în toate domeniile, inclusiv cele care ţin de zona de securitate şi apărare naţională”.

Avem anumite bariere legislative care sunt menite să protejeze în ansamblu statul român, domenii importante cheie din viaţa societăţii româneşti, în faţa unor vulnerabilităţi, ameninţări şi riscuri, astfel cum au fost definite în preambulul acestei legi şi care ar afecta după caz securitatea naţională sau apărarea naţională”, a conchis senatoarea PNL.

Pe 19 mai, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Senatului a fost unul decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.